EMINESCULE
M-ai însoțit întreaga mea copilărie,
Și câte lacrimi am ascuns în poezie!
Când mergeam, de boli să mă tratez,
Știind că de părinți mă-ndepărtez..
N-aș fi făcut cu poezia cunoștință,
De n-ar fi existat, în trup suferință.
Iar sufletul ca să-și înăbușe durerea,
În slove iscusite și-a găsit plăcerea.
Cu suflet trist, cu cartea ta în mână,
Singură stăteam într-o lume străină.
Îți răsfoiam volumul cu atâta spor ,
Să-mi treacă timpul, agreabil și ușor.
Astăzi, tot cu tine îmi petrec Emine,
Încercând să mă găsesc pe mine.
În alți codrii și în alt tip de izvoare,
Folosind poemul ca o eliberare.
CITEȘTI
SURÂS ENIGMATIC
PoetryPoezia-i o oază de melancolie ,o exaltare a sufletului sufocat de tăceri ,care încearcă să redea instantanee ale vieții neștiute,ascunse în arcuirea unui surâs,care captează atenția ,stârnește interesul ,dar rămâne tot o enigmă și un semn de întreba...
