doar un simplu party?

5.

5 noiembrie, ora 8:05

Plec de acasă liniștită, în dimineața asta mă opresc la țigară.
Acolo o găsesc pe Arti (Artemis, cealaltă cea mai bună prietenă a mea, pe care o cunosc de la ștrand) și stau cu ea.
La un moment dat, o trage deoparte Selen ca să vorbească (Selen fiind fosta lui Damian și actuala lui colegă de clasă), așa că eu mă duc să mai socializez cu cine apuc.
La un moment dat, mă trage Arti de mână, înspre ele două, și îmi face semn către Selen.
- Ești împreună cu Damian? mă întreabă Selen.
- Da. Cred. răspund.
- Aseară... face o pauză și se uită la Arti, după care mă uit și eu, apoi mă uit din nou la Selen, asteptând să termine ce are de spus.
- Aseară a fost Damian la mine. Mi-a spus că sunteți doar prieteni și că ți-a dat hanoracul doar pentru că îți era frig. Așa că... adaugă ea.
- Așa că...ce? spun eu nerăbdătoare.
- Ne.am f**ut.. Scuze..dar eu chiar nu am știut, am crezut că sunteți doar prieteni și atât. Cel puțin așa mi-a spus el. spune cu o față de cățeluș, aproape plângând.
Se uită Arti la mine cu o față de "ți-am zis eu că nu-i de tine, ți-am zis că o să te facă să suferi".
- De ce te uiți așa? Oricum nu am pus suflet, și mai ales că doar am vrut să mă distrez la party. spun eu când văd că nu-i mai trece față de drăcușor lui Arti.
- Iar tu...tu de ce să îți ceri scuze? Nu e vina ta...tu nu ai știut...și nici eu nu trebuia să-i dau șanse, nu am știut că poate fi un așa curvar. adaug uitându-mă la Selen.
Îmi pun căștile în urechi și urc sus. Nu mai pot de nervi. Duminică părea așa de treabă. Am aflat că și de Selen și-a bătut jos, în sensul că i-ar fi dat 2 palme în curtea școlii acum ceva timp, pe când eu nu-l cunoșteam. Și că ar fi f***t-o și după un timp după ce s-au despărțit, spunându-i după că nu s-au împăcat, că doar a folosit-o.

Îmi vibrează telefonul în timpul orei, am primit mesaj de la Damian:
"îmi aduci hanoracul în pauză, te rog?"
"dacă cobor, sigur." îi răspund.
Mă adun greu, dar într-un final cobor jos în pauză cu hanoracul lui în brațe. Probabil arăt ca ultima retardată, dar nu-mi pasă. Vreau doar să îi dau odată hanoracul și să mă scap.
Îl zăresc sub pasarelă, fumând cu unul dintre colegii mei, pe nume Bryan. Nu îl suport pe Bryan încă de când eram boboacă, dar se pare că eu cu Damian nu avem aceleași gusturi la prieteni.
Mă opresc câteva secunde să mă adun, repetîndu-mi în gând că trebuie să par calmă, ca și când nu aș știi nimic.
Când ajung în dreptul lui, zâmbesc, îl salut și îl iau în brațe. După care îi trântesc la propriu hanoracul în brațe, zâmbind în continuare.
- Vi în spate? îl întreb.
- Nu acum, trebuie să vorbesc ceva cu Bryan, vin după. spune el.
- Ok. Mă găsești acolo.
- Bine. spune el și se întoarce către Bryan.
Fața mea s-a schimbat odată cu despărțirea ochilor mei cu ai lui Damian. Din cea drăgălașă și inofensivă, s-a transformat în cea plină de draci, care ar face scandal oricărei persoane care ar face orice gest mărunt în fața mea. Vreau doar să stau singură și să fumez o țigară.
Nu pot să cred cât de nesimțit poate fi. A fost așa calm, de parcă nu ar fi făcut nimic. Dar poate nu vrea să îmi spună de față cu restul, poate așteaptă momentul să fim doar noi doi. Sau poate nu vrea să îmi spună deloc. Poate așa e el, un om jegos care ieri era împotriva băieților care-și bat joc, iar azi face aceleași lucruri pe la spatele tău.
Dar sper că și eu am reacționat cum mi-am plănuit. Calmă, ca și când nu s-ar fi întâmplat absolut nimic între noi, ca și când abea ne-am cunoscut și ne clădim o relație de prietenie și nimic mai mult.

Ajung acasă plină de draci. Copilul ăsta e genial – nu în sensul bun. A reușit să mă enerveze în nici 3 zile de când ne cunoaștem cât nu m-a enervate Peter de 3 ani. De ce? Nici eu nu știu. Poate dn cauză că aveam așteptări mai mari decât trebuia de la el, pe când nu merită nici măcar un bună. Poate că am crezut că ar vrea să se schimbe, dar e doar un nesimțit care nu face nimic altceva decât să se dea bine la prima întalnire, ca mai apoi să te lase să aflii de la alții ce fel de om jegos e. Sincer, m-aș fi bucurat dacă aș fi fost eu persoana care l-ar fi schimbat în bine, dar aș fi regretat dacă după scurt timp ar lua-o de la început. E greu să renunți la obiceiurile vechi, pe care obișnuiești să le daci cu prietenii ori de câte ori aveți ocazia, iar apoi, busc, să vină o oarecare persoană să-ți interzică. Așa nu poți renunța, clar, trebuie să fie propria inițiativă. Dar la el nu cred că se poate una ca asta. Nu pemtru că nu ar putea, ci pentru că nu ar vrea nici măcar să audă de așa ceva.