doar un simplu party?

13.

29 decembrie 2019

A mai trecut o săptămână în care am stat acasă, iar Damian m-a ținut companie timp îndelungat. Mă simt ca și un copil mic care e pedepsit din pricina boacănelor pe care le-a făcut. Mă simt atât de izolată de lume, dar în același timp bine căci, pentru o vreme, sunt ferită de dușmănia de afară.
Damian a plecat. Nici nu mai știu unde a zis că merge. Am reținut doar că vine doar spre seară la mine, o ocazie unică să o invit pe Kaila la mine. Nici nu apuc să termin propoziția că și aprobă. Mă trezesc cu ea la ușă în următoarea jumătate de oră. Îi povestesc toate cele întâmplate de la party încoace.
- Păi și ce e rău în asta? Atât timp cât îți demonstrează că ține la tine, de ce ești încăpățânată și nu îi oferi o șansă de a fi cu tine? susține Kaila. 
- Starea mea de spirit s-a modificat, cui îi pasă? Cui p*la mea îi pasă? țip eu.
- Urăsc la tine faptul că ți în tine tot ce te apasă, până în momentul în care nu mai poți și te manifești într-o criză de plâns inexplicabilă.
Nu mai zicem nimic preț de câteva clipe.
- De ce nu îi dai o șansă, hm? insistă Kaila.
- Nu știu. Pur și simplu simt că nu e momentul și nici omul potrivit. Simt că rația asta nu v-a merge și că se v-a termina prost.
- Hai să fim serioase, orice relație se termină prost din moment ce persoanele respective se iubeau mult. De ce să nu te bucuri de moment? Kaila deja mă dispară.
- De ce să mă bucur de moment, să pun suflet, iar apoi să sufăr?
- Dacă o veți ține așa, te vei atașa de el când nu-ți dai seama. Ajungeți în același punct, acela de a fi împreună, doar că acum o lungiți, prin încăpățânare ta și frica de a suferi după. Ce pierzi dacă încerci?
- Îmi pierd timpul, asta fac. Asta am făcut și data trecută, când eu am sperat la o apropiere, acum că roata s-a întors, țineți toți cu el. Foarte frumos din partea voastră.

[.....]

E deja ora 17:00 și Damian încă nu a venit. Eu și Kaila nici nu ne-am dat seama când a trecut timpul așa repede.
Îl sun pe Damian să văd ce face, Kaila fiind în bucătărie să facă ceva de mâncare, o oportunitate ca ea să nu-și dea seama că îmi fac griji pentru el.
După câteva apeluri, nu răspunde. Ce naiba face copilu ăsta de atâtea ore prin oraș? Nici măcar nu știu unde e.
Nici nu observ când intră Kaila în cameră, decât în momentul în care îmi ia telefonul din mână.
- De ce ești așa stresată? îmi distrage ea atenția de la telefon.
- Nu sunt stresată.
- Atunci cum se face că am intrat în cameră acum 5 minute, vorbesc cu tine și nici nu mă auzi. Cu cine vorbeai?
- Cu nimeni.
Se uită în telefon, ridică sprânceana și aruncă telefonul în pat.
- Îți aduc mâncarea aici? nu vrea să mai dezbată subiectul cu telefonul.
- Nu. Lasă, vin eu acolo.
- Te descurci să mergi singură? Eu zic să nu îți mai forțezi piciorul deocamdată.
- Nu. E ok.
Eram la masă, destul de distrasă, până în momentul în care bate cineva la ușă. Voiam să mă ridic să deschid, dar Kaila mi-o ia înainte. E Damian.
- Atunci eu vă las. spune Kaila.
- Cum adică? Stai să mănânci. intervin repede.
- Pentru ce să mai stau dacă a venit Damian? Acum are grijă el de tine. Mă bucur că te-am putut ajuta.
- Rămâi, serios. intervine Damian când îmi observă privirea de spune și tu ceva.
După ce mâncăm și o conducem pe Kaila la ușă.

Noi ne punem să ne uităm la un film. Nu i-am mai zis nimic. Nu vreau să mă enervez. Cine știe unde aflu că a fost, iar apoi am să izbucnesc în plâns, nu vreau să se întâmple asta.
- Mă iubești? îl întreb într-o publicitate.
- Da.
- Mult de tot?
- Mult de tot.
- Și ai putea face totul pentru mine?
- Aș putea. afirmă cu încredere.
- Dacă mă iubești mult de tot și zici că ai putea face totul penteu mine, atunci, te rog, să nu mă mai iubești.
- De ce spui asta? se încruntă el.
- Pur și simplu nu simt că e momentul să mă pun într-o relație.
- Am vrut doar să petrecem timp împreună, cu ocazia asta mă cunoșteai personal.
- Nu te prefă că nu știi despre ce e vorba... Ne vom atașa umul de celălat mult, foarte mult, iar apoi vom ajunge să fim împreună.
- Cu încăpățânare ta nu vom fi mai mult de dușmani... își pune coatele pe genunchi și se apleacă în față.
Măcar acum vorbim mai la distanță, eu mă aflu în pat, iar el pe scăunelul de pe partea cealaltă a patului.
- Atunci când o să mă vezi cu altcineva, o să mă vrei cu adevărat. Știu că îți e greu s-o spui, dar și tu ai o atracție spre mine. Poți să negi cât vrei. Altfel nu mă sunai azi de atâtea ori, și nu te panicai așa că nu ți-am răspuns.
- Că tot veni vorba, unde ai fost atâtea ore?" ridic o sprânceană.
- Ce ziceam, te interesez.
- Mi-am făcut griji, bine? plec capul în pământ. Nu pot să cred că i-am zis lui asta, pur și simplu m-am scăpat. Acum o să i se pară că, gata, îl iubesc, ceea ce nu e adevărat. Țin la el puțin. Dar îmi e teamă să nu pun iar prea mult suflet, după care să sufăr iar ca ultima proastă. Am construit ptopiul zid între mine și el, are dreptate cu asta, dar am făcut.o pentru mine, pentru viitorul meu. Nu sunt încă pregătită să am o viitoare relație, mai ales cu el. Dar se pare că nu înțelege și nu se lasă până nu dărâm acel zid.