doar un simplu party?

37.

10 martie, ora 6:00

Mă trezesc atât de dimineață din pricina femeilor de serici care fac o gălăgie insuportabilă. Încerc să mă ridic în șezut, dar e ceva destul de greu ce îmi ține mâna. Mă întorc în direcția respectivă și observ că Damian a adormit aici, pe un scăunel de lângă patul meu și a folosit mâna mea drept pernă pentru cap. E atât de adorabil. Mă amuză faptul cum stă el în poziția asta, pun pariu că se va trezi înțepenit de spate. Îl aranjez părul, mă ridic și încerc să-l așez într-o poziție mai comodă, dar se trezește.
- Întinde-te în pat și odihnește-te. șoptesc eu.
- Și tu unde vei sta? vocea lui e atât de somnoroasă, încât abea înțeleg ce spune, dar mă amuză.
- Mă voi înghesui lângă tine după ce mă spăl pe dinți.

[.....]

- Astăzi te externăm! spune doctorul în secunda următoare după ce își face apariția în salon.
- În maxim o oră sunt gata fișele de externare. Deci, te poți împacheta încet. adaugă când vede că nu reacționez nici cum. Dau aprobator din cap și aștept să plece din salon, ca să mă pot bucura de una singură, Damian fiind plecat până acasă. Încep să sar în sus de fericire și să cânt de una singură. Probabil se aude și pe holul spitalului, dar sincer, chiar nu-mi pasă. Îl sun pe Damian să îl anunț să vină să mă ia cu mașina tatălui lui.

- Astăzi putem face o plimbare cu longboardurile, dacă tot îți doreai asta! spune Damian când ne aflăm în mașină.
- Am putea, da. Dar unde?
- Prin zonă, cum ar fi în skate. Nu te mai las deocamdată atât de departe, la ieșirea din oraș. zâmbește și îmi aruncă o privire scurtă și caldă.
- Fi atent la drum. spun eu și întorc privirea. Nu mai spune nimic. Îmi cuprinde mâna în mâna lui și mi-o trage mai aproape de el, îmi lasă o pupă ușoară pe degete și conduce în continuare, nevrând să-mi desprindă mâna.

Ajungem în skate pe la ora prânzului. Când intru pe ușă, sar toți pe mine, fiind foarte fericiți că mă revăd. Nu credeam că s-au atașat atât de mult de mine într-o perioadă atât de scurtă. Ce-i drept, și eu țin câtuși de puțin la fiecare dintre ei, sunt genul de persoane pe care le ador: cu simțul umorului, nu se supără repede din nimicuri, sunt dispuși să te ajute cu orice ai avea nevoie, la orice oră, nu te lasă la greu și sunt genul care bârfesc pe la spate, dacă au ceva de spus, te întreabă personal, nu pe alții.
Unul dintre tipi, pe nume Paul - un alt bun prieten de-al lui Damian, cu care mă înțeleg enorm de bine, cu toate că nu mă așteptam - se conectează la o boxă destul de măricică și pune muzica la maxim. Începem să dansăm toți și să ne distrăm cum nu am mai făcut-o până acum. Când ne încălzim prea tare, băieții își dau tricourile jos și ne încurajează și pe noi să rămânem în sutiene dacă ne tot plângem de căldură. Eu sunt prima care am curajul îndeajuns să o fac, toți începând să mă fluiere și să țipe, Damian venind mândru să mă pupe. După mine, și celălalt fete au făcut la fel.
Niște muncitori de la Kaufland - care se află lângă skate park - au venit de câteva ori să ne facă observații cum că deranjăm prea mult cu gălăgia, dar bine-înțeles că nu i-am băgat în seamă. La un moment dat au băgat și faza cu "chemăm poliția dacă nu încetați", dar degeaba.
Îi văd pe restul destul de grăbiți să ia toate lucrurile, cu speranța de a nu uita ceva și încep să fugă. Fug și eu după ei, chiar dacă nu știu ce se întâmplă în momentul de față - nu ar fi o problemă, aflăm după.
- Noi...de ce am fugit? întreb gâfâind.
- Nebunii ăia chiar chemaseră poliția, nu ai văzut? spune Paul.
- Dacă vedeam nu mai întrebam.
- Corect. răspunde printre răsuflări.