doar un simplu party?

21.

31 ianuarie 2020

A fost o săptămână uimitoare într-o excursie pe care nu o voi uita. Am avut ocazia să aflu lucruri noi, dar și mai important, să-mi fac amintiri noi, alături de persoane minunate.
Parcurgem vreo 3 ore de mers pe jos până la un tren care trece și prin orașul nostru. Tot asteptând să vină trenul, sau mai bine spus, tot asteptând o mișcare, sperând că mai trece vreun tren pe calea asta ferată, văd o vulpe pe partea cealaltă a șinelor. A ieșit cu capul din pădure. Fiind pui, cel mai probabil era curioasă de unde se aud țipetele de oameni. E atât de adorabilă. Nu apuc să.i fac poză din cauza plecării prea rapinde. Nu putea să mai aștepte 1 minut?

La reajungerea în orașul natal, mă simt atât de epuizată, încât m-aș întinde în acest moment de jos pentru o oră de odihnă. Dar bețivii din gară mă ajută să mă răspândesc destul de rapid.
- De aici mergem cu mașina. îmi spune Damian.
- Dar tu nu ai mașină. mă încrunt la el.
- A lăsat-o tata aici de dimineață, l-am rugat eu, știam că vom fi așa epuizați. se scuză. Ceilalți au plecat deja cu locala, iar următoarea vine abea peste jumătate de oră, iar eu nu am chef să aștept atât un amărât autobuz.
Într-un final mă convinge să mergem cu presupus mașină a tatălui lui.
- Ai grijă !!! țip cât de tare pot la el, încercând să schimb direcția volanului, dar nu reușesc.
Simt cum mă sufoc de panică, inima parcă vrând să-mi iasă din piept. E prea târziu când Damian realizează ce urmează să se întâmple, mașina noastră și a omului respectiv deja fiind la 1 milimetru de a se ciocni.
Simt cum îmi ticăie secundele în urechi, se scurg atât de greu, iar eu nu reușesc să mai îmi mențin ochii deschiși oricât de mult mi-aș dori. Aud doar peste câteva momente sirene de ambulanță, parcă venind în direcția noastră. Nu îmi dau seama ce s-a întâmplat, nu pot gândi, nu mă pot concentra deloc. După ce sirenele se opresc, mi se rupe firul realității, evadând parcă în altă lume.