doar un simplu party?

42.

18 ianuarie 2020

Asta e patra zi de când avem programe atât de diferite încât nu ne-am mai văzut deloc, exceptând cele câteva pauze, puține la număr, în care ne vedeam la școală.
Astăzi, într-una din pauze, stăteam separat de restul eleviilor afară, fumând o țigară liniștiți, fără să vorbim absolut nimic. Ni se alătură Kavin - băiatul de care mi-a plăcut când eram boboacă, iar acum îl respect enorm pentru caracterul lui superb și pentru starea aia faină pe care ți-o poate da când e în preajmă - care e la fel de tăcut ca noi.
- Ce vezi când te uiți în ochii ei? îl întreabă Damian pe Kevin, uitându-se atent la mine.
- Tristețe. Foarte multă tristețe... răspunde Kevin după un oftat parcă venit de undeva din adâncul inimii lui.
- Ce aș putea să fac să nu mai fie așa?
- Asta nu ține de mine, ține doar de voi și timpul pe care îl acordați relației.
Îi arunc o privire de ți-am spus eu lui Damian, ridicând o sprînceană și asteptând orice fel de reacție din partea lui. Se uită nedumerit la mine și îi fac semn din cap cum că n-ar fi nimic. Mă sprijin cu tot corpul de mica platformă din spatele meu și fumez în continuare la fel de liniștită și tăcută ca până acum.

- Ne vedem azi? mă întreabă Damian după plecarea noastră din liceu.
- Nu am cum, trebuie să merg la clubul de carte, avem o ședință planificată de câteva zile bune.
- Și chiar nu poți lipsi? E vorba doar de o zi.
- Nu. E o zi importantă.
- Ce poate fi așa important?
- Trebuie să facem un pachet cu câteva cărți pentru un copil cu probleme care vine azi în vizită. Și, înainte de asta, trebuie să facem curat printre cărți, să le punem pe gen...sunt toate puse aiurea.
- Pot să vin și eu să ajut? Așa terminați mai repede și putem petrece timp împreună după aceea.
- Dar tu nu ai întâlnire cu trupa azi?
- Am ieșit din trupă, nu mă simțeam în largul meu. Nici colectivul nu mă ajuta. Mai mult se certau decât să facă muzică.
- După ziua de azi, cred că ies și eu din club.
- Păi?
- Aceeași problemă. Colectiv insuportabil de negativ.
- Cum ar fi ca în timpul nostru liber să desenăm? întreabă Damian cu o față atât de fericită și bine-dispusă.
- N-aș vrea să-ți stric fericirea din acest moment, dar sunt sătulă de orele de desen de la școală și de cele petrecute acasă pentru a desena pentru școală.
- Tocmai, noi putem desena ce ne taie prin cap, nu ca diferitele teme plictisitoare de la ore. Ce zici?
- Dar putem face multe alte chestii legate de noi, nu de școală.
- Și desenul e legat de noi. Ne place să desenăm...nu? se întristează puțin.
- Da, dar...
- Dar ce, Ioana?
- Putem încerca și lucruri noi.
- Ce e cu starea ta? De ce te comporți așa?
- Nu mă simt prea bine. Îmi e greață în fiecare dimineață, mă doare capu, stomacu și uneori nu am poftă de mâncare, pe când alteori aș mânca orice. Nu știu ce e cu mine în ultima perioadă. Mă simt destul de prost dispusă, fără motiv.