doar un simplu party?

36.

8 martie, ora 13:30

Astăzi, de ziua femeii, eu și Damian i-am lăsat pe părinții noștri singuri, cum ne-au lăsat și ei timp de 2 zile să ne relaxăm.
Voiam să ies cu longboardul singură, să mă plimb puțin, dar vremea mă cam împiedică. Totuși, după o oră de gândire profundă, ies cu longul, chiar dacă plouă.
Ajung la ieșirea din orașul nostru, ieșirea de la mall, care duce spre Simeria, când, deodată aud țipete de băieți care "vor să se distreze" într-o mașină care se apropie cu viteză din spatele meu. Panicată, încerc să păstrez direcția dreaptă la longboardului pentru a evita un oarecare accident cu tipii din mașină, dar degeaba. Ei, vrând să facă o glumă de prost gust, dar amuzantă pentru ei, își îndreaptă roțile puțin spre mine, după care să revină pe banda lor inițială, doar pentru a mă speria puțin, singurul lucru pe care reușesc să-l facă, căci mașina s-a îndreptat mai mult decât trebuia spre mine și mă lovește, făcându-mă să cad destul de rău. Ei își continuă drumul, unii dintre ei râzând în continuare. Nu știu care parte din tot ce s-a întâmplat li se pare amuzantă.
Rămân întinsă pe jos pentru câteva minute bune. Mă ridic în șezut și rămân așa până procedez ce tocmai s-a întâmplat și pe unde mă aflu. Îi aud în depărtare pe cei din mașina aceea cerându-se? Cred că m-a luat paranoia în momentul în care văd că opresc mașina, iar unul dintre ei coboară și se îndreaptă grăbit spre mine. Pe fundal văd mașina plecând în treaba ei mai departe, iar tipul apropiindu-se din ce în ce mai mult. E cumva Jack? Nu-mi vine să cred până în momentul în care se asează pe jos lângă mine, întrebându-mă în continuu dacă sunt bine. Mă uit la el și parcă văd în ceață.
Mă trezesc la spital cu Jack lângă mine, ținându-mi mâna strâns în mâna lui. Încerc să vorbesc dar nu pot. Mă foiesc disperată, dar primesc un răspuns de la Jack în secunda următoare:
- Ai leșinat și am chemat salvarea. Ești într-o stare destul de bună, fapt ce înseamnă că nu stai decât maxim până vineri aici. E vorba de 5 zile. Vor trece repede, vei vedea. Voi sta cu tine dacă e nevoie.
- Damian unde e?
- Nu știe încă că ești aici.
- Îi spui doctorului să îl anunțe te rog? Dacă v-a afla de la tine se v-a enerva mai mult decât e nevoie. Și așa se v-a enerva că am plecat de capul meu.
- Sigur, nu vreau să înrăutățesc situația mai mult decât e. Sper doar să te faci bine. zâmbește forțat, îmi strânge mâna cu putere și iese din salon pentru a vorbii cu medicul.

[.....]

- Ți-am spus să nu pleci de acasă fără mine! țipă Damian la mine.
- Vă rog frumos, păstrați-vă calmul. spune o asistentă care a venit să-mi pună o perfuzie.
Eu stau pur și simplu și mă uit la Damian. Nu spun nimic. E foarte stresat din cauza asta, se agită prin salon ca o curcă beată. Deja m-a amețit și pe mine cât se tot învârte pe aici fără nici un sens. Am lacrimi în ochi și îl privesc cum se plimbă degeaba. Îmi era frică că v-a reacționa mai violent, dar își păstrează calmul momentan.
- Dacă te călca de tot și acum nu mai erai aici? adaugă după ce asistenta își croiește drum afară din salon.
- Dacă se întâmpla așa, dacă se întâmpla invers. De ce atât de multe scenarii? Hai să ne bucurăm că a avut cine să sune la salvare ca să nu mă pierdeți de tot. spun pe un ton ridicat.
- Că venii vorba, cine a sunat? se încruntă cu mâinile încrucișate la piept.
- Nu cred că asta e ceea ce contează. Oricum, dacă nu mai eram, nu cred că era o mare pierdere. întorc privirea în partea opusă. În secunda următoare mă tresesc cu Damian suflându-mi în ceafă. Îmi întorc repede privirea și ne ciocnim frunțile, iar el mă prinde imediat de gât.
- Tu te auzi ze bazaconii spui? Spune odată cine a sunat la salvare! țipă, iar privirea lui înfricoșătoare îmi dă de înțeles că dacă nu-i spun, am de-a face cu cealaltă latură a lui, latură pe care o folosea cu Selen, latură pe care eu nu sunt curioasă să o aflu.
- Jack. o lacrimă îmi curge pe obraz în timp ce țip numele persoanei care, de data asta, mi-a salvat viața.
Are o reacție atât de bruscă, fața lui se schimbă de parcă s-a trezit la realitate. Se uită câteva secunde bune la mâna lui care încă se află la gâtul meu, o ia foarte lent și brusc dă cu pumnul în perete. Nu știu dacă reacția asta s-a întâmplat din pricină că mă ținea de gât fără să fi vrut asta, sau din cauză că a auzit numele persoanei pe care nu o suportă deloc.
Își ia geaca și se oprește în dreptul ușii. Mă studiază atentpreț de 2 minute.
- Nu mai zâmbi când vreau să plec. Tu știi mereu să mă întorci din drum. spune el.
- De ce vrei să pleci?
- Mi-ai dat o mie de motive să dau în tine, și cu toate astea nu am făcut-o niciodată. Nu pot să cred că în acest moment te-am luat de gât, nu mă pot împăca cu ideea asta. Am să vin când îmi revin.
- De ce mă lași când mereu când îmi e mai greu și te întorci când crezi tu? Cât crezi că aș putea să mai rezist așa? Eu de ce am putut sta cu tine după accidentul cu mașina? încerc să mă ridic.
Nu mai spune nimic și iese din salon.

Chiar când credeam că nu se v-a mai întoarce, intră pe ușă cu un buchet de flori și o plasă de mâncare chineză, pe care știe că o ador.