doar un simplu party?

18.

14 ianuarie, ora 7:30

Mă trezesc și văd cât e ceasul. Mă uit la Damian și observ că am adormit pe canapea, îmbrățișați.
- Trezește-te, întârziem la școală. încerc să-l fac să se ridice de pe canapea.
- Ce are dacă nu mergem azi?
- Cu mine nu-ți merge așa, să mergi numa când ai tu chef. Nici eu nu vreau, dar trebuie să mergem.
- Firar! se încruntă, mă prinde de mână și mă trage spre el. Neștiind ce vrea să facă, cad peste corpul lui superb.
Ajungem cu privirile foarte apropiate, uitându-ne unul la altul, nezicând niciunul nimic. Rămânem așa preț de câteva minute, după care face chestia aia a lui cu nasul, apoi ne sărutăm. Îmi era dor de asta.
- E deja târziu. spun în șoaptă, cu fruntea lipită de a lui.
- Oricum nu ajungem la prima oră, așa că hai să bem o cafea. spune la fel de încet, în așa fel încât să auzim doar noi doi.
E așa frumos să te trezești dimineața cu persoana iubită lângă tine. Spun iubită deoarece cred că încep să-l plac, chiar dacă nu voiam asta, chiar dacă nu merită asta.
Fac cafeaua în timp ce el își etalează mușchii prin bucătărie, pe melodia de la Travis Scott, cea pe care a pus-o când m.a etichetat în story.
Timp de o oră am stat și am discutat cu privință la toate întrebările ce ne nelinișteau, am râs și ne-am distrat atât de bine, încât aproape că uit că trebuie să mergem la școală.
- Ești geloasă? mă întreabă înainte să ieșim din casă.
- Nu. Adică, de ce ar fi? Nu e ca și cum te-aș iubi și mi-ar fi frică să te pierd, sau aș muri dacă te-ar vedea cu alta. Nici vorbă. mă trage spre el și mă cuprinde într-o îmbrățișare puternică. Simt cum un mic zâmbet îi apare pe chip. Îl iau la rândul meu în brațe, închid ochii și zâmbesc scurt.

Nu am ieșit în nici o pauză afară. Stau în bancă, cu căștile în urechi și muzica la maxim. Am avut o dimineață superbă și nu vreau ca nimic să nu o strice.
Câțiva colegi intră cam agitați în clasă, încât n-am cum să nu-i observ să îi frământă un subiect de bârfă. Inițial nu bag de seamă, dar îmi scot căștile instantaneu când aud cuvintele scandal și Damian în discuția lor.
- Ce s-a întâmplat? mă bag și eu în seamă.
- Damian, am auzit că are ceva probleme cu un tip, Jack parcă. Vor să se întâlnească să lămurească o mică neînțelegere. spune una dintre colege.
- Poate se și bat puțin. Nu i-ar sta rău niciunuia cu un ochi vânăt sau o buză spartă. începe să râde alta.
Nu pot să cred. Nu vreau să cred că așa ceva e adevărat. Sper să nu fie decât niște simple bârfe.
Încerc să dau de Damian, dar are telefonul închis. Îi sun pe Jack, dar nici el nu răspunde. Ce fac nenorociții ăștia?

Ajung acasă și primesc în sfârșit un mesaj de la Damian.
"s-a întâmplat ceva? de ce m-ai sunat de atâtea ori?"
"nu știu. poate pentru că eram îngrijorată pentru tine? am auzit că ai de rezolvat nu știu ce neînțelegeri cu Jack, e adevărat?"
"da."
"spune-mi te rog că nu v-ați bătut, sau că nu vă bateți.."
"doar dacă o să insiste el."
"te rog, nu face asta. îți faci rău și ție și mie. te implor, încetează cu prostiile."
"astea nu-s prosti. ne vedem sâmbătă la o plimbare în pădure, ok? vorbim mai multe atunci."
Nu mai înțeleg nimic. Azi dimineață eram ok, iar acum, brusc, i se pune pata pe Jack și pune la cale o așa-zisă bătaie.
Sper ca totul să se rezolve de la sine. Nu mă simt în stare să fac nimic, nu mă simt în putere să pot repara ceva. Pur și simplu stau, asteptând cu nerăbdare ziua de sâmbătă. Simt cum timplul trece pe lângă mine, iar eu parcă stau pe loc.