doar un simplu party?

34.

5 martie, ora 9:00 dimineața

A primit Damian azi de dimineață un telefon de la secția de poliție, prin care un oarecare ofițer susținea cu încredere că tatăl lui Damian, Ștefan, a fugit prin orașul nostru și e de negăsit.
Îl căutăm toți deja de 2 ore și nimic. Nici la telefon nu răspunde. Îl căutăm chiar și în locurile pe care nu le frecventează, dar degeaba. Omul ăsta parcă a intrat în pământ.
Ne-am separat pentru o perioadă. Am întrebat prin zonă diferite persoane dacă l-au văzut, dar nimic. La reîntâlnirea mea și a lui Damian, el părea destul de nervos. O perioadă nu a scos nici un cuvânt, lăsându-mă pe mine să-mi termin crizele. La un moment dat, brusc, mi-a spus:
- Tu crezi că toată lumea are aceeași inimă ca tine. Asta te va distruge.
- Mi-ai dat 99 de motive să renunț, dar întotdeauna căutam unul pentru care să rămân... Nu ai știut să apreciezi asta. Și observ că nici în continuare nu vrei să vezi asta.
- Ești atât de lipsită de griji, de copilăroasă și de naivă. Când te vei maturiza? Crezi că nu văd că mă joci pe degete? Dar nu-ți va merge așa cu mine, mă voi revanșa pentru bătaia ta de joc. privirea lui nu o întâlnește pe a mea. E atât de agitat și stresat, încât am impresia că nici nu e conștient de ce scoate pe gură.
- Tu auzi ce spui? Cu ce îmi bat joc de tine? simt cum panica mă cuprinde atât de mult, încât nu mă mai pot ține pe picioare.
- Văd că filtrezi cu Scott. După ce nu ți-a mers treaba cu Jack, care și-a bătut joc de tine, încerci cu cel mai bun prieten al meu, Scott. Încerci să mă lovești unde mă doare mai tare. Întâi mama ta cu tatăl meu, acum tu faci astea. Nu știu, dar parcă te-ai pus tu și mama ta să ne distrugeți familia, care, oricum nu era pe cele mai bune căi. Acum, că ați reușit, ești fericită? ultima propoziție o spune cu atât de multă ură și pe un ton ridicat, încât mi se repetă în minte iar și iar. Mă pun ușor pe asfalt și încerc să percep ceea ce tocmai a spus presupusul meu iubit, dacă aș putea să-l mai numesc așa.
- Dacă ne vom întâlni după ani de zile, îți voi povesti despre marea mea iubire atât de frumos, încât nu vei știi că vorbeam despre tine. spun după câteva momente în care încercam să mă reculeg. Îmi adun toate puterile pe care le mai am în momentul de față, mă ridic brusc de pe asfalt, puțin nervoasă și plec destul de hotărâtă în direcția casei. La cât e de "atent" Damian la mine, nici nu observă dispariția mea de lângă el.
- Ioana! spune când deja sunt destul de departe de el. Nu reacționez nici cum. Pur și simplu îmi continui mersul, amintindu-mi de cele spuse de el și începând să plâng. Grăbesc pasul din ce în ce mai mult din cauza stresului.
Ajung destul de rapid în fața blocului, cu Damian la câțiva metri în spatele meu, încercând să mă ajungă, eșuând. Închid rapid scara blocului și urc atât de grăbită scările încât mă mir cum de nu am căzut până la etajul 4.
Îmi fac bagajele înainte de a ajunge Damian în camera mea.
- Unde pleci? întreabă.
Nu îi răspund. Închid fermoarul valizei și mă împing în el pentru a-mi face loc să trec.
- Unde mergi? repetă, dar de data asta țipând.
- Nu mai urla că te aud vecinii!
- Și ce? Să mă audă. Să știe că sunt disperat. Disperat de situația de față, dar mai ales, disperat după tine. Îmi e frică să te pierd, să afle toată lumea asta. Am nevoie de ajutor să nu înnebunesc, iar tu ești acea nevoie. Așa că te rog, rămâi. țipă cât pentru tot cartierul.
- Cum aș putea să rămân din moment ce mi-am propus să te distrug? Cum aș putea să fac una asta? Aș distruge tot planul! mă apropii cu pași mari de el și îi dau o palmă meritată.
- Lovește-mă! Hai, dă! Merit orice după câte am spus. Dacă vrei să pleci, pleacă! O condiție: spune-mi doar unde te găsesc, ca de fiecare dată când mor de dor, să vin. Nu te voi stresa prea mult cu vizitele, voi veni doar în momentul când chiar e nevoie. Promit. coboară vocea, privirea lui devenind atât de blândă și sinceră, încât mai are puțin și plânge.
- Ar trebui să nu ne mai vedem o perioadă. privirea mea devine rece. În momentul de față, chiar nu-mi mai pasă, să creadă ce vrea.
- Prin asta te referi la o pauză?
- Poți să iei informația cum vrei. ridic o sprînceană.
- Ar trebui ca o perioadă să stăm separați, să ne revenim. Psihicul meu nu mai rezistă. Vreau să pun totul la punct și mai vedem ce se v-a mai întâmpla după. adaug după ce figura lui foarte șocată mă sperie.
- Tu...tu vrei să ne despărțim. spune cu o îngâmfare maximă.
- Nu. Vreau să-ți revi. Deja aberezi cu toată faza. Cum aș putea să te înșel cu Scott? El doar ne-a ajutat, a încercat să te facă să întelegi că te iubesc, a vrut să-ți deschidă ochii să nu te despărți de mine! încep să lacrimez.
Suntem întrerupți de telefonul lui care sună. E ofițerul de la secție. Spune că Ștefan a fost găsit în zona gării. Ne grăbim să-l recuperăm. Îl găsim într-o stare nu tocmai bună. E beat rău. Îl ducem fără probleme și fără scandal acasă, îl punem la culcare și îmi fac un ceai.
- Ce e cu valiza aia de pe hol? Plecați iar? spune mama în șoaptă.
Eu și Damian ne uităm unul la altul, zâmbim și sorbim din ceai aproape deodată.
- Nu pleacă nimeni. spun zâmbind pe marginea cănii.