doar un simplu party?

7.

18 noiembrie, ora 12:00

Săptămâna asta nu merg la școală, am scutire.
Mă trezesc destul de bine dispusă, dar totul se întoarce pe dos când văd un story de-al lui Damian, cu el și Amy (colega mea, care e foarte bună prietenă cu Bryan). Inițial nu bag de seamă, crezând că se țin în brațe, dar după scurt timp realizez că erau prea apropiate fețele lor. Mă mai uit o dată la story. Se pupă? Pe bune? Chiar așa scârbă de om poate fi? Știe că nu o prea suport, dar cu ocazia asta nu o mai suport deloc, dar nici pe el.
Acum că Amy are părul așa mare și creț, ca o oaie, poate s-o facă linghișpir, fostei îi dădea palme că avea mereu părul prins în coc. Dar așa mai încearcă și el ceva nou. Sinceră să fiu, dacă eram de față când o lovea pe Selen, m-aș fi băgat în apărarea ei, dar dacă ar face asta cu Amy, l-aș aplauda, nu o suport pe fătuca asta.

[.....]

Următoarea zi, în jurul orei 11:00, merg la școală pentru a-mi da teza la psihologie.
Ajunsă la școală, merg totuși în spatele liceului pentru a fuma o țigară, ca să-mi mai potolesc stresul pentru teză.
Acolo o zăresc pe Amy, împreună cu alte câteva colege. De 1 an jumătate de când sunt cu ea în clasă, asta e prima dată când o văd ieșind afară să fumeze. Sigur îl așteaptă pe "iubi dubii".
După câteva minute apare și el, parcă din pământ răsare, nici nu l-am văzut coborând de pe pasarela școlii.
Îl văd înainte de poartă, îndreptându-se tot în față, dar când o vede pe Amy face un ocol de 360° și rămâne înainte de poartă. Am izbucnit într-o criză de râs genială, niciunul dintre cei cu care stăteam neștiind ce am.
Dacă m-ar întreba cineva vreodată despre cum definesc eu o relație perfectă, ăsta ar fi răspunsul ideal. Ei sunt cel mai bun exemplu despre cum îți poți întemeia o relație de cuplu fantastic de frumos.

Mă îndreptam spre intrarea în liceu, aflându-mă pe pasarelă, când îl văd pe Damian încremenit tot acolo unde rămăsese și când eram eu acolo, dar de data asta cu privirea țintă spre pasarelă. Inițial nu-l bag în seamă, ca mai apoi să-mi dau seama că se holba la mine. Era atât de...de lipsit de viață parcă. Doar stătea pur și simplu, înlemnit, fără să mai niște măcar un deget și se uita în direcția mea. Rămân panicată puțin, dar îmi continui drumul. De ce nu s-ar fi dus nici acum la Amy? Înțeleg că, poate, când eram acolo credea că o să le zic ceva sau o să mă iau de ei - ceea ce chiar nu aș fi făcut, oricât de nervoasă aș fi fost pe el - dar nici acum, că am plecat, să nu se ducă la ea? Și de ce se uită așa insistent la mine? Chiar nu-l înțeleg.

Acasă, tot ce fac este să mă gândesc la cele întâmplate la școală, fiind un șoc pentru mine, începând să-mi fac scenarii despre reacțiile lui de azi, negăsind nici un răspuns cât de cât plauzibil.