doar un simplu party?

23.

14 februarie, ora 8:00

E Valentine's Day, iar eu mă aflu la spital; persoana de care sunt îndrăgostită e încă în comă. E atât de frumos când doarme, dar nu îmi place somnul ăsta al lui. Vreau să se trezească, să petrecem o zi specială, cum nimeni nu mai are: primul nostru Valentine's, la spital. Pare dubios, nu-i așa? Dar e la fel de romantic, asta dacă Damian ar ține cu mine și s-ar trezi.
Stau pur și simplu pe un scaun lângă patul lui, cu mâna lui strânsă în a mea, iar capul meu atârnat pe patul lui.
Îi povesteam iar tot felul de porcării, ca să nu se plictisească, sau mai bine zis, ca să nu mă plictisesc eu, până în momentul în care îmi vine o idee: îl sun pe tatăl lui, în cazul în care vine astăzi în vizită la noi, să îmi aducă 20 de baloane cu heliu, un ghiveci de flori frumose, ciocolată și o lumânare simpatică, lucru pe care îl acceptă. Am impresia vagă că astăzi se v-a trezi, de abea aștept momentul. Nu voi rata momentul și voi face câteva poze, pe care, mai târziu, le voi lipi pe peretele meu.

- Întâmplarea asta poate ți-a frânt inima, dar ți-a deschis ochii. Acceptă această lecție. îmi spune mama, când Ștefan a mers să vorbească cu doctorii despre situația lui Damian, care, spre marea mea bucurie, s-a mai îmbunătățit. Ea a venit odată cu Ștefan pentru a-l ajuta cu acele mici "dorințe" ale mele.
- De ce tot încerci să mă convingi să mă despart de el? Oricum nu îți va ieși. De parcă nu știi că sunt încăpățânată și nu renunț ușor la persoanele pe care le iubesc.
- Nu înțelegi că băiatul asta nu e de tine? Uite în ce hal te-a adus! spune cu o voce pițigăiată.
- Uite în ce hal ai ajuns tu! La vârsta ta umbli după bărbați al căror neveste au murit! ridic puțin tonul.
Își ia lucrurile, se ridică și se îndreaptă spre ușa salonului, se oprește brusc și spune:
- Să nu cumva să-l aburești și pe Damian cu porcăriile astea dacă se trezește. Îi obosești mintea degeaba, iar apoi, să nu-l pierzi din cauza stresului depus. Să-l lași să se odihnească. pune mâna pe clanță și pleacă.
- Ce s-a întâmplat? spune Ștefan îngrijorat când mă vede plângând.
- Nimic. Doar o mică ceartă...dar e ok. îmi șterg lacrimile.
Mi-aș dorii să fiu din nou copil. Juliturile din genunghi se vindecă mai repede decât inimile frânte.

- Știi...mă gândeam că poate dacă nu era afurisitul ăla de party, unde ne-am cunoscut, poate nu se ajungea aici. Dar de ce să dăm vina pe trecut, poate asta a fost să fie, poate asta a fost scris să ni se întâmple. Dacă ai fi treaz acum, mi-ai fi spus că vom trece noi și peste asta, că vom găsi o soluție. Vreau să știu care e soluția, cum ne putem proteja relația de părinții noștri? îi spun lui Damian, la scurt timp după ce pleacă mama și Ștefan.
Stau pe patul lui, ținându-i mâna strâns la pieptul meu și nici nu-mi dau seama când ațipesc. Mă trezesc la scurt timp și realizez că ziua e gata, imediat se întunecă, iar Valentine's-ul e pe sfârșit.
Stau câteva momente și mă uit la Damian, apoi în jur. Totul arată atât de bine, cu siguranță i-ar fi plăcut. Totuși, ar trebui să strâng și eu pe aici, nu înainte de a face o poză pe care i-o voi arăta mai târziu.
Înainte de a le strânge, mai aruc o privire în jur. Sunt în capătul patului de spital și voiam să desfac balonul care atârna de marginea lui, când cineva bate la ușa salonului.
- Intră. spun, crezând că e Ștefan.
- Bună. spune o voce cunoscută, cu siguranță nu a lui Ștefan. Mă întorc spre ușă, observând că e Jack. Ce face el aici, acum?  Are un buchet de flori în mână și o ciocolată.
- Cum ești? mă întreabă când vede că prezența lui aici mă derutează, apropiindu-se și întinzându-mi ce adusese.
- Nu trebuia să te deranjezi. îmi las zâmbetul să îmi însenineze chipul.
- Nu e deranj. Am aflat ce s-a întâmplat și...pur și simplu am simțit că trebuia să vin aici. zâmbetul lui e adorabil.
- Ce crezi că va zice Damian de asta? arunc o privire involuntar către cel din pat.
- Nu are ce să zică din moment ce nu v-a afla, corect? ridică o sprânceană.
- Chiar dacă în comă, aude tot ce se petrece în jurul lui. spun cu o atitudine de bad girl.
- Ce ar avea împotriva prieteniei noastre?
- E gelos...oricum mi-a făcut scandal din pricina ieșirii nostre de atunci.
- Dar nu s-a întâmplat nimic...de ce ar fi gelos? Acum, fie vorba între noi, știu că sunt frumos, dar nu te iubesc sau alte minuni de genul, îmi ești dragă, te consider ca o surioară mai mică, atâta tot. încearcă să fie bad boy, dar nu-i iese, arătând ca un copilaș mic răsfățat, fapt ce mă amuză.
- Da, ai dreptate. Doar că el nu înțelege treaba asta.
Deodată, ceva îmi distrage atenția. E piciorul lui Damian, care tocmai s-a mișcat. Nu îmi vine să cred, dar și Jack observă acest lucru. Nu știu cum va reacționa când va vedea aici persoana pe care nu o suportă. Jack ia o decizie înaintea mea: îmi lasă o pupă ușoară pe frunte și dispare, fapt ce mă bucură într-un fel sau altul.
- Trebuia să-i spui să rămână, chiar voiam să-l cunosc personal. spune Damian.
- Te rog, hai să nu ne certăm acum. Nici nu îți imaginezi cât mă bucur că te-ai trezit. o lacrimă mi se scurge pe obraz, dar nu o șterg.
- Prefer să mă cert cu tine, decât să iubesc pe altcineva. încearcă să se ridice, dar nu reușește, așa că merg să-l ajut.
- Nu e momentul pentru ceartă, trebuie să te odihnești. justific.
- El te-a ajutat să pui toate astea? se uită prin jur.
- De ce te comporți așa?
- De ce nu îmi răspunzi la întrebare? ridică puțin tonul.
- Nu, le-am pus singură azi dimineață. Speram că îți va plăcea, dar se pare că nici compania mea nu-ți mai cade bine, așa că te las să te odihnești. mă ridic să plec, dar mă trage înapoi. Îmi șterg lacrimile și mă uit la el, asteptând să spună ceva.
- Îmi spuneai că abea aștepți să facem poză când mă trezesc, hai s-o facem! mă pupă pe obraz.
- Ce rost mai are? plec, dar când încearcă să mă prindă de mână, mă smucesc și ies pe ușa salonului, mergând în salonul meu și încep să plâng.
Nu știu ce a fost cu criza asta necontrolată, poate din cauza stresului din ultima vreme. Nu știu cum aș putea să-l mai privesc pe Damian în ochi, știind că părinții noștri au o oarecare atracție unul față de celălat. Îmi e frică să nu se întemeieze o relație, iar apoi o căsnicie între cei doi, îmi e frică că toată iubirea mea pentru Damian se va transforma în ură, dar nu din cauza lui, ci din cauza unei tâmpenii.
Credeți-mă, a fost nevoie de multă dragoste, ca să urăsc lumea atât de tare. De câteva zile, îi urăsc pe toți, inclusiv pe Damian, chiar dacă nu mi-a făcut nimic personal. Îl urăsc din pricina faptului că am avut încredere în el, iar acum s-a ajuns la toată nebunia asta. Îl urăsc din cauza partyului din 2 noiembrie, probabil că dacă n-ar fi existat partyul acela, noi nici măcar nu ajungeam să ne știm numele unul altuia. Poate dacă nu era partyul, toată viața mea nu s-ar fi complicat într-un scurt atât de timp. Stau și mă tot gândesc: oare a fost doar un simplu party?
Totuși, am făcut poza se Valentine's. Nu puteam rata un eveniment atât de frumos. Am acceptat situația, oricare ar fi ea, mi-am lăsat orgoliul deoparte și am mers la Damian, explicându-i situația și cerându-i părerea.
- Va fi bine, vom trece și peste nebunia asta" a fost răspunsul lui, exact ce mă așteptam să spună.