doar un simplu party?

44.

20 martie, ora 14:45

Îmi făceam liniștită ceva de mâncare și aud deodată telefonul vibrând. Nu merg imediat să-l verific, aștept să termin mâncarea, în jur de 10 minute, după care îmi verific telefonul și apare la notificări mesaj nou de la Damian: "ne putem vedea astăzi?". Nu înțeleg pentru ce ar vrea să ne mai vedem din moment ce el a fost cel care a pus capăt acestei relații, dar în fine, nu mă obosesc să-mi fac tot felul de scenarii că n-are rost.
"ora și locul întâlnirii" îi răspund.
"la 16:00 pe pajiștea unde ne vedeam cu fraierii din skate." răspunde destul de rapid.
Provocare acceptată. Chiar sunt curioasă de ce porcării mai poate scoate pe gura aia spurcată a lui. Sincer, îmi lipsesc toate minciunile lui ieftine, dar acceptabil de credule.
Fac un duș, mă pregătesc psihic și îmi caut o vestimentație cât de cât acceptabilă, astfel încât să nu se observe că starea mea de spirit e plecată pe undeva prin Coreea.
Mă îmbrac cu niște blugi negrii cu talie înaltă, un tricou mulat vișiniu și o geacă de blugi deschisă la culoare și pornesc spre locul de întâlnire. El e deja acolo. Pare că pregătește ceva. Are un coșuleț mic și drăguț din care scoate o păturică roșie în cadouri destul de simpatică și o întinde frumos pe jos. Nu mă observă decât în momentul când e pregătit să se așeze, dar se ridică iar pentru a mă lua în brațe.
Ne așezăm pe pătură fără ca nici unul să scoată vreun sunet. Scotocește prin coș și îmi întinde un plic foarte frumos făcut, încât nici nu vreau să-l deschid ca să nu-i stric perfecțiunea. Totuși îl deschid. Înăuntru găsesc o scrisoare. Scrisoarea, care de asemena e minunată, pe care o citesc în gând:
Învață să prețuiești ce ai. Nu renunța la cel ce te iubește, pentru o simplă ceartă. La un moment dat vei ajunge să îți dai seama că au fost momente în care trebuia să îl săruți, să îl strângi în brațe, în loc să țipi la el. Îți va părea rău că nu ai lăsat mai mult de la tine și că ai avut orgoliu prostesc. Oricât de mult îți greșește o persoană, dacă simți că este acea persoană de care tu ai nevoie în viața ta, nu o lăsa să plece. Explică-i unde a greșit și spune-i că nu te simți bine când se poartă așa, dar nu pleca. Ar fi mult mai bine dacă nu am arunca la gunoi lucrurile stricate, ci am încerca să le reparăm.
Aproape că lăcrimez. Și-a schimbat până și scrisul ăla urât într-unul foarte citeț pentru a scrie scrisoarea asta. Se observă după înfătisare că e făcut din iubire, iar la conținut nu mai zic.
- Și ce vrei să zici cu asta? întreb după ce îmi șterg lacrima cât de subtil pot.
- Să ne împăcâm, dacă nu cer prea mult. îmi ia mâna parcă cu frică să nu o retrag, dar îl las și îl prind la rândul meu strâns de mână.

Într-un final ne-am împăcat. Mai greu, dar măcar am făcut-o. Sincer, nu fi putut să trec pe lângă el pe stradă sau să-l văd la școală și să fim ca doi străini care încă se iubeau. Nu puteam permite ca iubire ca asta să se stingă așa ușor.