doar un simplu party?

6.

8 noiembrie, ora 10:00

Nu a venit azi la școală, până la ora asta nu l-am văzut.
Ne-am mai văzut în câteva pauze zilele trecute, dar nici măcar nu a saluat, doar stă la mică distanță și nu face nimic altceva decât să se holbeze la mine de parcă aș fi din sticlă și s-ar uita prin mine.
Probabil se aștepta să fiu genul ăla de fată obsedată după el, care să se topească doar când e privită de el, dar ghinion, nu s-a întâmplat asta. Sunt genul de persoană foarte orgolioasă, și am mers pe principiul : dacă el nu mă bagă în seamă, eu de ce aș face-o?
Am impresia că el e genul ăla de băiat care în subconștientul lui știe faptul că e frumos, dar profită de asta, devenind arogant.
Mai am impresia și că i s-a cam urcat la cap faptul că dacă el e frumos, toate fetele trebuie să fie în limbă după el. Are impresia că poate obține orice vrea în doar câteva clipe, iar apoi să abandoneze doar pentru că el și-a îndeplinit scopul, acela de a o avea pentru o perioadă nedeterminată, probabil scurtă.
Dar cu mine nu-i merge așa. Și eu pot fi pentru el genul de persoană pe care să nu o intereseze, dar în adâncul meu chiar mă interesează.

Îmi doresc atât de mult să merg la el chiar în clipa asta, să îi aud vocea, poate să-i dau și o palmă pentru ce a făcut, abadonând după. Are o voce atât de diferită, aș recunoaște-o în orice clipă.
Am senzația că el e diferit, că face toate lucrurile astea rele cu un motiv, că în adâncul lui chiar are un suflet cald, chiar dacă uneori vrea să pară dur, sau cel puțin încearcă.

[.....]

E deja 18:00 și nu mai pot. Simt că mă sufoc din ce în ce mai tare. La 19:00 trebuie să mă întâlnesc cu el lângă fosta mea școală. Am atâtea să-i spun, dar nu știu cum.
"trebuie doar să fi calmă, să nu te enervezi, indiferent de ce ar spune el, să te prefaci că nu îți pasă." îmi repet în minte de aproape jumătate de oră, în timp ce mă agit ca o găină.

În stația de autobuz mă întâlnesc cu Peter, care merge la sală.
- Unde mergi? întreabă el.
- Mă întâlnesc cu Damian.
- Cu gay-ul ăla? spune cu o față dezgustată.
- Nu e gay, e chair frumos.
- Da, bine. Cum spui tu.
Nu se prea contrazice cu mine, preferă să o lasă baltă, știe că nu iasă la capăt cu mine.

Ajunsă în fața fostei mele școli, observ că el încă nu a ajuns.
După 5 minute de așteptat, mă uit pe profilul lui de insta, unde are și numărul de telefon, căci la mesaje nu răspunde. Răspunde, e foarte gălăgie în încăperea unde se altă. Nici măcar nu a plecat, pe bune?
- Ne mai vedem? întreb după ce mă prezit.
- Da...tu ai ajuns?
- Aproape. mint ca să nu par disperată că mă văd cu el.
- Imediat ajung și eu, eram la ziua unui prieten.
Pe bune? Când l-am întrebat azi dimineață pe instagram dacă ne mai vedem, a spus că da. A și uitat.
Îmi aprind o țigară. În următoarele 5 minute îmi vibrează telefonul. Mesaj de la el : "scuze, dar nu mai pot să vin."
Cât de nesimțit poate fi? Îmi aprind o țigară de nervi, mergând spre casă, așteptând să se facă ora 22:00 să merg la partyul din etiquette cu Kaila.

Sunt tot cu ochii pe ușă, având încă puțină speranță că poate totuși vine la party. Dar nu o face.
Trec câteva ore, iar când ne așezăm pe taburet, vine un tip, așezându-se destul de aproape de mine. Mă fac că nu-l văd, spunându-mi în minte : "mai este loc cam pentru încă 2 persoane, omule, și tu te lipsești de mine." .
- Bună! spune fluturând din mână, în momentul în care mă uităm în jur.
- Bună. răspund nu la fel de entuziasmată ca el.
- Ești prietenă cu Peter? întreabă cu un entuziasm fantastic.
- Da.. adaug după câteva momente în care mă gândeam prietenă în ce sens?.. sperând să fi fost sensul de amici, nimic mai mult.
- Am văzut storyul lui de acum câteva ore, poza cu voi doi, te cunoaștem de undeva și nu știam de unde să te iau.
- Aha, drăguț. spun sperând că a terminat discuția.
- Eu sunt Jack, încântat.
- Ioana, de asemenea. zâmbesc scurt și îi fac semn Kailei să mergem de acolo.

[.....]

- Care a fost faza cu tipul ăla cu care ai vorbit? spune Kaila pe drum spre casă.
- Care tip? mă uit mirată la ea.
- Cel cu care ai vorbit pe canapea...
- Nimic, doar s-a băgat în seamă. deja uitasem de povestea cu Jack.

Ajung acasă și nici un somn că mi-ar fi somn. Mă pun în pat cu caștile în urechi, sperănd că voi adormi cât de curând. Dar îmi amintesc de tipul de pe canapea, Jack. Îmi părea cunoscut când a venit lângă mine, îl mai văzusem, dar nu-mi amintesc unde. Nu asta contează ân momentul de față, ci cum îl chemă pe instagram. Încerc să-mi amintesc, dar slabe șanse.

Fix înainte de a ațipi, îmi amintesc cum îl cheamă. Sar din pat direct la telefon și îl caut. Bingo, numele potrivit. Inițial credeam ca visasem și că poate nu voi găsi nimic, dar el e. E atât de chipeș. Înalt, cam de un metru optzeci, bine făcut, lat în umeri și subțire la mijloc, cu brațele mari, musculoase și grele, cu o față care îl face puțin mai matur decât e, dar care îl face destul de atrăgător. Dau peste o poză cu el pe motocicletă roșie. Și nu doar una, ci vreo 3. E genul ăla de motocicletă superbă, genul ăla pe care eu le ador – nu alea pe care le vezi la moși sau alea pe care le vezi la orice băiat care doar vrea să se dea în spectacol, ci genul ăla de motocicletă de care mulți iubitori de motociclete ar vrea să aibă, genul ăla de motocicletă de care te îndrăgostești de la prima vedere.