doar un simplu party?

20.

23 ianuarie 2020

Astăzi mergem cu gașca din skate park într-o excursie în grotă.
Nu știu drumul, așa că mă las ghidată de cei care, teoretic, ar trebui să-l știe.
Eu și Damian nu mai vorbim de la cearta aceea. Chiar dacă, în acea aseară, eram parțial împăcați, tot sunt supărată pe el. Mă bucur măcar că îmi respectă dorința, aceea de a mă lăsa cu gândurile mele o perioadă, până îmi revin. În schimb, îi observ scurtele priviri la adresa mea, cu privirea aceea calmă și iubitoare. Ne întâlnim privirile, uitându-ne preț de câteva secunde bune unul la altul. Zâmbește scurt, dar nu-i răspund la acest gest. E atât de frumos sentimentul acela când, chiar dacă sunteți certați, grija unul pentru celălalt rămâne la fel, sentimentul de dor crește, iar la întâlnirea privirilor se simte o legătură atât de strânsă, încât, chiar dacă suntem supărați, am un sentiment contradictoriu: îmi vine să-i dau o palmă, dar în același timp să-l iau într-o îmbrățișare uriașă.
Sunt blocată între starea de "nu mai vreau să risc, să simt genul ăla de durere", dar "vreau să simt din nou genul ăla de iubire". Tot drumul mă gândesc doar la asta, dar nu găsesc răspunsul potrivit, nu știu ce să fac în momentul de față. Vreau să fiu cu el, dar nu vreau să sufăr mai târziu. Am nevoie de iubirea cuiva, care să-mi ofere atenția, timpul și răbdarea lui, dar am nevoie și de spațiul meu personal, să fac ce vreau, nu să depind de un anumit x.
- La ce te gândești așa profund? mă întreabă Scott.
- Nimic important. răspund sec, aruncând o privire scurtă la Damian.
- Am înțeles... îmi răspunde înapoi, după ce observă la cine mi s-a mutat privirea.

După multe ore de mers pe jos, după câteva dăți de rătăcire prin pădure, după câteva crize de nervi ale mele, din pricina oboselii, ajungem în grotă chiar înainte de a se întuneca. Primul lucru pe care-l fac e să-mi aruc rucsacul din spate și să mă trântesc pe jos, privind cerul. Îi observ pe ceilalți mergând în grotă, probabil pentru a face focul și a desface sacii de dormit. Când credeam că au plecat toți, mă trezesc cu Damian lângă mine, care se întinde și el încet, lângă mine.
- Mama mi-a zis odată, la scurt timp înainte să moară: poți întâlni mâine pe cineva, care are intenții mai bune cu tine decât cineva pe care îl cunoști de ani buni. Timpul nu înseamnă nimic, caracterul în schimb, da. Inițial, nu mi-am dat seama cât de adevărat poate fi, dar de când te-am cunoscut, pot afirma, sincer: avea dreptate. spune el.
- Nu știam că mama ta a murit, nu mi-ai povestit despre asta.
- Am crezut că nu trebuie să îți spun tot istoricul meu, ca să mă cunoști cu adevărat. își întoarce privirea la mine, zâmbind.
- Nu trebuie să-mi spui mie totul, doar să nu mă minți. mă uit la rândul meu la el, zâmbind scurt. Îmi lasă o pupă ușoară pe frunte și stăm întinși, uitându-ne la lună, timp de câteva ore bune, până când Kaila și Peter vin să ne cheme la masă.

[.....]

Voiam să duc gunoiul adunat de la mâncare, dar mă opresc când îl aud pe Scott vorbind cu Damian, fără să vreau:
- Da, poate că a greșit ieșind cu Jack, dar tu, în loc să-i numeri greșelile, mai bine numără-i zâmbetele pe care ți le-a adus pe față. De câte ori veneai la mine, zâmbind, aproape țopăind de fericire? Nici nu te mai întrebam ce ai, știam deja cauza fericirii tale. Te iubește, se vede după cum se uită la tine. Are o sclipire aparte când te privește, e altfel de persoană când vorbește cu tine, când e în preajma ta. se aude vocea lui Scott, care pare puțin nervos.
- Da, ar trebui. Dar îmi e frică să nu o pierd din nou. Nu îmi pot permite să o pierd iar, nu vreau să trăiesc fără ea, o iubesc.
- Atunci, demonstrează-i! Nu mai sta așa. Vezi că e supărată, fă ce vrei, dar împăc-o, n-are chef de discuții, fă-o să-ți spună ce are pe suflet. Fă-o să nu-și dorească altceva decât să fie cu tine! Altfel n-o s-o ai pentru mult timp, ca pe multe alte fete.
- E nu e orice altă fată, ea e altceva. Pe ea o iubesc. țipă Damian, dar în momentul ăla îmi fac curaj și merg să le întrerup momentul, aruncând gunoiul. Se holbează deodată la mine, oprindu-se din discuție. Simt cum înroșesc, dar nu îi dau importanță, încercând să mă prefac că nu am auzit nimic.
- Lângă cine vrei dormi în seara asta? spune Damian după ce Scott îi face un semn din cap.
- Nu știu, nu m-am decis încă, dar tu?
- Nu vrei să stai lângă mine? rostește pe un ton încet, în timp ce Scott își face drum spre grotă.
- Sigur.