doar un simplu party?

17

13 ianuarie 2020

E luni și nu am mers la școală. Mă trezesc în jur de ora 9:00, uitându-mă la noile mesaje în timp ce îmi fac cafeaua.
În schimb, Damian s-a dus la școală. Cel puțin așa trebuia. Mă hotărăsc să-l sun, dar îmi dau seama că am sunat când nu trebuia. E în oră.
Primesc un mesaj neașteptat de la Jack, timpul de la party, dacă vreau să ieșim. Accept entuziasmată și îmi caut o ținută potrivită. Spune că vrea să ne cunoaștem mai bine.
Îmi iau o pereche de blugi albaștri lungi, puțin largi, un tricou de la AC/DC, băgat în blugi și o cămașă cu verde deschis.

[.....]

Îl văd de pe geam în fața blocului, așa că mă hotărăsc să cobor și eu. Am atâtea emoții. Nu i-am spus lui Damian despre această întâlnire, dar nici nu trebuie să afle. Plus de asta, nu suntem împreună, pot decide singură cu cine ies sau nu.
Mergem la un suc, după care la el, pentru a mă învața să cânt la chitară.
- La party, după ce am urcat treptele și te-am văzut, te cunoșteam de undeva și nu știam de unde. După mi-am adus aminte de storyul lui Peter. M-am așezat lângă tine, am zis că-mi fac prieteni noi. Am așteptat să fi atentă în partea mea, ca să facem cunoștință. Îmi erai simpatică. spune el.
- Și eu care te-am văzut de când ai urcat treptele că te holbai la mine. Iar când te-ai pus așa aproape de mine, mă gândeam că ce puii mei, că mai e loc de încă 2 persoane și tu te înghesui în mine. După, când m-ai salutat, fâlfâiai din mâna aia, aproape îmi venea să râd.
- Și atunci de ce ai făcut fața aia de ce pixu meu vrea pareza asta de la mine?
- Voiam să par dură. râd scurt.
- Și eu care voiam să-mi fac prieteni noi... face o față de cățeluș plouat.
- Ăsta e un lucru bun. De exemplu, eu nu sunt genul care vrea prieteni noi, pentru că m-am săturat să plece din viața mea când mă atașez de ei. Pur și simplu să mă abandoneze, căci nu mai au nevoie de mine.
- Avem un lucru în comun. Nici eu nu suport asta. zâmbește scurt.
- Vrei să dăm o tură cu motorul? întreabă după ce am învățat câteva acorduri.
- Sigur.

Întâlnirea a decurs mai bine decât mă așteptam. Nu credeam că o să mă înțeleg atât de bine cu Jack. Măcar am fost și eu o dată-n viață cu motorul. Asta mi-am dorit mereu.

Ajung acasă seara și îmi trântesc toate lucrurile pe jos, mă descalț și îmi pregătesc ceva de mâncare.
Deschid ușa camerei mele, intru zâmbind, gândindu-mă la ce s-a petrecut azi. Aveam o stare atât de bună, dar totul se strică în momentul când îl văd pe Damian în patul meu, după aprinderea becului.
"Ce e cu tine aici?" mi se schimbă fața instantaneu.
- Nu te bucuri să mă vezi? are o expresie de ucigaș. Nu știu de ce, dar mă sperie.
- Ba da, dar nu ai zis că vi... îmi pun cămașa în dulap.
- Voiam să-ți fac o surpriză după ce am terminat orele. Dar nu te-am găsit acasă, așa că te-am așteptat.
Nu mai zic nimic. Îmi aranjez prin cameră, dar mă intimidează faptul că se tot holbează la mine în continuu.
- Unde ai fost? mă întreabă în timp ce vine încet spre mine, cu mâinile în buzunar și atitudine de bad boy.
- Am ieșit cu Jack. spun cu capul plecat și o voce joasă.
- De ce te-a condus până în fața blocului? Puteai să mă suni să vin să te iau.
- Nu am vrut să te deranjez.
- Insinuezi cumva că nu am timp pentru tine? ridică puțin tonul.
- Nu. Am crezut că faci ceva mai important. Nu avea rost să te sun să vi să mă iei. Am ajuns în siguranță, asta contează.
- Și sentimentele mele nu contează? Cum crezi că m-am simțit când te.am văzut cu altu în fața blocului?
- Dar nu e nimic între mine și Jack, am ieșit doar ca prieteni.
- Și el ce zice de faptul că ai iubit și ieși cu el? țipă el.
-Dar nu am iubit. ridic o sprânceană.
- A deci tot ce a fost între noi nu contează pentru tine?
- Dar nu a fost nimic între noi. Te consider doar un prieten foarte bun, și îți mulțumesc că îmi ești alături.
Ridică mâna la mine, iar când mă feresc se oprește, schimbându-și direcția și dă în perete. Se sprijină de el, respirând destul de greu. Mă apropii de el, îl ating pe umăr, dar se bruschează și mă împinge.
- Dispari, te rog, nu vreau să te lovesc. se întoarce și îmi face semn să ies din cameră, cu lacrimi în ochi.
Mă duc în cealaltă cameră, așezându-mă pe canapea, mă înghesui într-un colț și încep să plâng.
- În ce hal ai ajuns! spune așezându-se lângă mine.
- Adică? îmi ridic capul din palme.
- Ai ajuns să plângi din cauza mea, din cauza unui nesuferit de om. Nu măriți asta. spune în timp ce-mi șterge lacrimile.