doar un simplu party?

25.

20 februarie, ora 7:50

Suntem pe punctul de a pleca spre liceu cu un autobuz care ne lasă la câțiva metrii distanță de blocul unde stăteam până ieri. A fost o seară liniștită, aveam foarte multă nevoie de asta.
Ne-am mutat clasa de 2 zile la diriga în atelier pentru a putea schimba muritorii caloriferele de la noi. Fiind atât de vechi, de pe vremea când s-a construit clădirea, chiar aveam nevoie de această schimbare. Stăm câte 7 pe un rând, 4 rânduri, dar și așa suntem înghesuiți de toate micile chestii adunate în atelier. M-am așezat în ultimul rând, la câteva bănci distanță de una dintre catedrele din sală, unde se află fierbătorul de apă. Am făcut supe la plic, încât mi s-a acrit de ele, iar cafeaua de dimineață nu a lipsit din peisaj.
Nu am prea ieșit afară din clasă, dar în pauza mare am fost nevoită pentru a mai petrece timp cu Arti. Eram în capătul holului, aproape ce clasă, sprijinindu-ne de un calorifer micuț. Îmi distrage atenția Bryan, care părea destul de energic. Mai e cu cineva. Nu-mi dau seama imediat cine e, dar cu cât se apropie, îl observ pe Damian lângă el. Când credeam că vine la mine, îl aud pe Bryan strigând în clasă:
- Amy, te caută Damian! moment în care simt că înnebunesc. Ușa clasei era larg deschisă, iar ei doi s-au dus după ușă, pentru a nu-i putea vedea.
Îi fac semn la Arti să-și facă drum încolo să vadă ce fac, iar când vine înapoi îmi face semn că se pupă. Strâng din dinți doar ca să nu încep să plâng. De ce ar face asta? Nu mai văd nimic în fața ochilor, simt cum pământul îmi fuge de sub picioare. Intru val-vârtej în clasă, mă pun cu capul pe bancă și încep să plâng.
Merg la baie și sun pe Scott ca să-i povestesc ce s-a întâmplat mai devreme.
- Tu nu ai nevoie de cineva care să se întoarcă mereu la tine, ci de cineva nici măcar să nu se gândească să plece vreodată. spune el când aude faptele.
- Și eu care credeam că acum au trecut toate, că putem fi fericiți în chiria luată. Am crezut că îl pot schimba, că din golanul ăla îl pot face un tip foarte de treabă. Dar m.am înșelat. încep iar de plâng.
- E de treabă, doar că e genul ăla de persoană cu care nu trebuie să îți formezi un viitor imaginar, iar apoi să îți dezamăgească așteptările. E de treabă cu persoanele la care ține, și ține la tine, știi și tu asta, dar nu știu ce e în mintea lui. Poate vrea doar să se răzbune pe faza cu Jack.
- Poate...doar poate. Și dacă încă ține la Amy? Sau dacă mâine-l văd cu Selen?
- O să vorbesc eu cu el. Doar ai încredere, te iubește. Îl văd, și se vede că e topit după tine, singura problemă la voi e orgoliul.

- O pierzi câte puțin de fiecare dată când nu îi răspunzi. O pierzi câte puțin de fiecare dată când anulezi o întâlnire. O pierzi câte puțin de fiecare dată când alegi pe altcineva când tu ești singura persoană pe care ea o alege de fiecare dată. Te iubește enorm. îl aud pe Scott când plecam de la școală. Mă aflu pe pasarela liceului, iar vocea lui răsună de dedesubt.
- Sincer, dacă aș fi în locul tău, nu aș renunța la o fată ca ea! Nu găsești la fiecare colț de stradă una ca ea, e specială, iar tu în loc să te bucuri că e a ta, ce faci? O îndepărtezi... Ești cel mai mare fraier că faci asta, iar eu cel mai mare fraier că încerc să te conving că te iubește, în loc să te las să o pierzi, să-ți dai seama mai târziu ce ai pierdut. Câte fete ar fi fost alături de tine la spital? Câte fete s.ar fi mutat într-o chirie? Câte fete te-ar fi iubit ca ea? Câte fete ți-ar fi fost alături cum o face ea? Câte te-ar fi iubit ca ea? Vrei să-ți zic eu? Niciuna! adaugă Scott când observă că Damian nu are nimic de spus.
- Spune! De ce-i faci una ca asta? Nu merită! țipă Scott.
- Dacă mă mai împingi o singură dată o să iasă urât! țipă Damian.
- Hai, lovește-mă! Dar după aceea mergi și te împaci cu Ioana!
Simt că mi se înmoaie picioarele. Am senzația că voi cădea pe jos, dar trebuie să merg să îi opresc din a face vreo nebunie. Cobor cât de repede pot pasarela, încercând să nu cad din cauza tensiunii pe care o am în momentul de față.
- Încetați! țip la ei când sunt la câțiva metrii de ei, patru a le distrage atenția, dar deja e prea târziu, s-au luat la bătaie. Reușesc să-i despart într-un sfârșit.
- Ce v-a apucat? Voi sunteți normali? țip la ei, dar pentru câteva minute nu primesc nici un răspuns.
- Nu, iubirea te face să înnebunești. Avea dreptate cine mi-a spus. spune Damian, uitându-se în continuare cu multă ură la Scott, pufăind scurt și plecând ca un uragan.