doar un simplu party?

33.

3 martie, ora 8:15

Furtuna de afară e destul de puternică. La fel ca tristețea mea. Nu am nici nu chef de școală, de viață sau de orice altceva. Vreau doar să stau pur și simplu, cu căștile în urechi și muzica la maxim, cu privirea pe geam, uitându-mă în gol, cu gândurile mele, cu trăirile mele și mai ales, cu mine însămi.
Îmi e dor să fiu ca înainte, fără iubit - fără suferință, fără durere. Îmi repet în minte : e încă o zi, o perioadă de 24 de ore. Exact cum am trecut peste ziua de ieri, voi trece și peste cea de azi. Trebuie. Stau în pat și mă gândesc la posibilitățile de a-mi distrage atenția de la gândurile negative. Stau acasă din pricina răcelii. Un motiv în plus să mai stau singură. De o vreme ador să stau singură. Se spune că oamenii care iubesc singurătatea au plătit scump cândva compania cuiva. Nimeni nu îți vede lacrimile, nimeni nu îți observă tristețea, nimrni nu îți vede durerea, dar cu toții văd greșelile.
- Ai întârziat la ore. îl trezesc cu greu pe Damian.
- Pot să nu merg azi? Nu mă simt prea bine. se întoarce ce partea cealaltă și își pune perna pe cap.
- Vrei cafea? îl iau în brațe.
- Sigur. îmi răspunde la îmbrățișare și mă pupă pe frunte.
- Iei răceală dacă te apropii așa. mă ridic rapid din pat, fugind în bucătărie.
Mă simt atât de obosită psihic, încât nu îmi mai pasă de nimeni.
- Avem timp destul azi să ne reparăm relația. vine Damian în spatele meu și mă cuprinde de talie.
- Să o repetăm? repet eu.
- În ultima perioadă ne-am cam respins reciproc. Iar ne-am lăsat orgoliile să facă ce vor din noi. Hai să nu mai facem asta, să încercăm să nu ne mai certăm deloc. Crezi că putem face asta? se joacă cu nasul pe obrazul meu.
- Cum rămâne cu nunta părinților? tonul meu e destul de jos, teama de reacția lui probabil se vede și pe chipul meu.
- Le putem face azi o vizită să aflăm noutăți. Poate s-au răzgândit.
- Nu prea cred din moment ce au împărțit deja invitațiile.
- Aici ai dreptate. Poate îi facem să se răzgândească.

[.....]

În jur de ora 17:00 ajungem la mama acasă, în speranța de a-i găsi pe amândoi acolo, dar nici urmă de Ștefan.
- Cum ești, mamă? o întreb.
- Puțin supărată. Voi, cu ce ocazie pe aici?
- Ne era dor de voi. Tata unde e? intervine Damian.
- Plecat într-o delegație cu serviciul. își pleacă privirea.
- Și de ce nu te-a luat și pe tine?" se încruntă Damian.
- Ne-am certat puțin.
- Dar ne vom împăca în curând, sper. Nunta e amânată momentan, din cauza aceasta. adaugă la scurt timp, zâmbind forțat, mangâindu-mă pe braț.
- Ce s-a întâmplat? Damian e puțin panicat, dar eu, sincer, am o urmă de bucurie din pricina asta.
- Nimic important. Doar o mică ceartă.
- Suntem aici să te ajutăm. Dacă vrei asta, bine-nțeles. mă așez pe canapea.
- Voi, cum mai sunteți? Cum e în garsonieră? Să știți că vă puteți muta aici oricând, sunteți bine-veniți. Plus, de o vreme, casa asta e cam pustie fără voi.
- Dacă vrei, ne mutăm chiar azi înapoi, nu? mă uit la Damian cu o privire entuziasmată.
- Sigur. răspunde el, nu chiar la fel de entuziasmat.

Au trecut deja câteva ore bune de când ne-am mutat înapoi cu mama. Sincer, e mult mai liniște și pace decât înainte, când Ștefan făcea și el parte din "familie".