doar un simplu party?

28.

24 februarie, ora 11:45

Mă trezesc cu o durere groaznică de cap. Încerc să-mi amintesc ceva din ce s-a întâmplat în seara aceasta, sau cum am ajuns să mă trezesc dezbrăcată, dar cu eșec. Nu-mi pot aduce aminte nimic din momentul în care m-am sărutat cu Jack. Sper să nu se fi întâmplat ce cred că s-a întâmplat. Merg în bucătărie, unde îl găsesc pe Jack și îl rog să-mi facă o cafea, cu speranța de a mă mai trezii din starea asta nasoală.
- Spune-mi ce s-a întâmplat mai exact aseară. Reformulez, spune-mi cum am ajuns dezbrăcată. simt cum îmi fuge imaginea din fața ochilor.
- Ce să se întâmple? Ce ne-am dorit amândoi, nu? îi apare un zâmbet pervers pe chip.
- Te rog, nu mă lua pe ocolite, oricum să simt nasol. Spune direct. Am făcut dragoste aseară sau nu? încerc să nu încurc cuvintele, din cauza gurii amorțite.
- Da. Dar ți-ai dorit asta. Te-am întrebat de 2 ori dacă ești sigură, ai răspuns afirmativ.
- Tu ești conștient că eram moartă de beată, nu? mă ridic de la masă revoltată, se ridică și el și începem să țipăm unul la altul.
- Cum ai putut să faci una ca asta? încep să plâng involuntar.
- Erai de acord! țipă și mă trage cu forță în brațele lui. Mă pupă pe frunte și mă mângâie pe spate, asteptând să mă calmez.

De aceea nu trebuie să te temi niciodată de tristețe, de singurătate sau de durere. Ele sunt dovada că există bucuria, iubirea și liniștea. Singurul lucru de cate îmi e teamă în momentul de față e de ce v-a spune Damian când v-a afla. Probabil v-a fi atât de deprimat, încât nu v-a mai vrea să audă de mine în veci. Probabil ne vom sfârșii relația, vom devenii doi străini care s-au iubit cândva enorm.
Îl chem pe Damian în seara asta aici, la Jack acasă, pentru a vorbi toți trei de cele întâmplate.

[.....]

- Cum ai putut să faci una ca asta? țipă Damian, ridicându-se revoltat în picioare.
- Nu am vrut! Nici nu-mi amintesc nimic din ce s-a întâmplat. Am băut prea mult din cauza nervilor provocați de relația noastră, iar apoi m-am trezit dezbrăcată. Nici mie nu îmi vine să cred! mă ridic la rândul meu și încerc să îi explic, dar e al naibii de încăpățânat.
Jack nu face nimic altceva decât să stea comod pe canapea, parcă râzând pe sub mustăți de situația în care a ajuns relația noastră.
Doar în momentul în care aproape că se iau cei doi la bătaie, se gândește minunatul de Jack să spună tot adevărul:
- Vreți să știți ce s-a întâmplat cu adevărat? Bine! Nu s-a întâmplat nimic din toate astea aseară. Ioana a băut peste măsură, într-adevăr, dar a fost ideea ei să se dezbrace, a insistat, așa că am lăsat-o în pace să doarmă cum se simte mai bine. Eu am dormit pe canapea. Am venit în cameră înainte să te trezești tu, în boxeri, iar apoi am inventat toată povestea asta.
- Dar de ce ai făcut asta? zic printre lacrimi.
- Pentru...pentru că te plac. Am crezut să așa e o soluție să te despărți de tot de Damian, oricum erați destul de rău certați, iar cum ți-ai pus încrederea așa de mult în mine, am crezut că asta e singura soluție să fim împreună. Dar...acum că mă gândesc mai bine, a fost cel mai prost plan. Orice aș fi făcut, tot pe el îl alegeai, îl iubești prea mult, și el la fel. Eram gelos că poți fi atât de fericită cu el, speram ca eu să fiu persoana la care te întorci mereu. Dar o iubire ca a voastră nu se destramă așa ușor. spune cu privirea plecată. Nici nu are tupeul să ne privească în ochi după tot ce a făcut. Nu îmi vine să cred că voia să facă una ca asta. Mă pun ușor pe canapea, cu capul în palme și încep să plâng în hohote, până când nu mai am lacrimi. Încearcă amândoi să mă calmeze într-un mod sau altul, fără rezultat.

Obișnuiam să tratez oamenii la fel cum mă tratează și ei. Acum, dacă cineva se poartă urât cu mine, mă îndepărtez și atât. Asta am făcut și cu Jack în momentul de față. Mă ridic de pe canapea, mă uit cu ură la el până când ajung în camera unde am toate lucrurile și încep să le strâng pe toate în grabă. Nu vreau să mai aud nimic de el. În timp ce îmi strâng lucrurile îi aud pe băieți cerându-se, nici nu mă străduiesc să aud despre ce vorbesc, sunt prea distrusă în momentul de față ca să mă mai pot concentra la orice altceva în afară de bagaje. Sper doar că mi-am luat tot și ies din cameră. Îl văd pe Damian cu sânge care-i curge din nas și cu buza spartă, îl caut cu privirea și pe Jack, dar nu îl văd nici unde. Damian se uită atât de atent la canapea, încât nici nu mă observă când ies din cameră. Las valiza să-mi casă din mână și merg cu pași mari în direcția lui. Jack e întins pe canapea, cu sânge țâșnindu-i din nas și din cap. Încearcă să se șteargă în mare parte cu mișcări lente. Mă uit șocată la Damian. El se uită la mine cu o privire de merita asta după ce a făcut. Nu-mi vine să cred. Arunc o privire la Jack, care nu se mai poate mișca aproape deloc. Închide ochii brusc. Încerc să-l trezesc, dar nu dă nici un semn.
- Tu ești normal? Uite în ce stare l-ai adus? Asta voiai să obții? Să-l omori? țip la Damian în timp ce-l împing.
- Nu e mort, e doar leșinat. O să-și revină în scurt timp. își dă ochii peste cap.
- Nu mai aveai mult până să-l omori! Tu ești conștient că nu avem cum să îl lăsăm așa, nu? îmi scot telefonul din buzunar pentru a suna la salvare, dar Damian mi.l smulge din mână.
- Dă-mi telefonul înapoi! țip la el.
- Doar dacă nu suni pe nimeni, mai ales la salvare! Ce vrei să le spunem? Că l-am bătut?! În nici un caz. țipă la rândul lui.
- Dacă chiar nu-ți pasă de el, du-te acasă și lasă-mă pe mine să mă ocup. Găsesc eu o scuză cu ce s-a întâmplat cu el.
- După tot ce ți-a făcut mai poți să faci asta pentru el? spune cu o față scârbită. Nu-i răspund la întrebare. Întind mână și aștept să-mi dea telefonul.
- Fă ce vrei. Te aștept afară. îmi pune telefonul în mână și iese nervos. Sun la salvare și plec din casă. Îl găsesc pe Damian în fața blocului fumând o tigară. E atât de concentrat și de gânditor încât nici nu mă observă. Mă așez pe valiză și aștept să spună ceva, orice, dar nimic. Doar stă, se uită în gol și trage parcă cu pasiune din nenorocita aia de tigară.
- Ne lăsăm de fumat, amândoi? întreb eu.
- Cu ce motiv? Dacă o ducem tot așa, din rău în tot mai rău, prefer să fumez și câte 3 pachete pe zi, dacă asta ar fi soluția să mă liniștesc.
- De ce ești așa?
- Așa cum, Ioana? Așa cum? Spun punctul meu de vedere, nimic mai mult. Sincer, sunt cu psihicul la pământ. Nu mai rezist. Vreau o scăpare din lumea asta răutăcioasă. Mă întelegi? are o expresie atât de scârbită de tot ce îl înconjoară, încât mă tem că o să o ia în curând razna dacă nu găsim o modalitate de a ne refugia pentru o durată din tot ce ne înconjoară.

Ajunși în garsonieră, ne facem fiecare treaba noastră într-o liniște monumentală. Pun melodia de la Travis Scott, cea în care m-a etichetat după primul party, sperând să ne împăcăm.