doar un simplu party?

16.

4 ianuarie, ora 00:30

- Hai să mergem într-o clădire părăsită! e ideea unuia dintre noi.
Cu toate comentariile mele și a restul fetelor, băieții nu ne bagă în seamă. Nu știu cum, dar am ajuns toți la concluzia ca, într-un final, să mergem într-una din clădirile abandonate din orașul nostru.
Ne hotăran să mergem în clădirea construită și neterminată de lângă fosta mea școală. E super înaltă și destul de lată. Nu m.ar surprinde să ne pierdem sau să ne facem prieteni noi acolo.

Ne distrăm o oră, dar ceea ce ne oprește distracția și voia bună sunt niște sirene ale unei mașini de poliție. Am pus-o.
Voiam să țip, dar Damian mi-a luat-o înainte și îmi pune mână la gură.
Suntem undeva pe la etajul 4, și ne ia destul de mult până coborâm să ieșim pe intrarea pe unde am intrat, trebuie să ocolim toată clădirea la fiecare etaj pentru a ajunge cu un nivel mai puțin.
Așteptăm să vedem dacă trec de noi, dar din păcate nu o fac. Opresc sirenele brusc.
- Cred că au intrat. spune Scott pe un ton foarte încet.
Așteptăm câteva momente, uitându-ne spre treptele de la parter, să vedem dacă se văd ceva lanterne și oameni urcând.
- Se aud pași. Cred că sunt 2 polițiști. Ce ne facem? Dacă ne prind am pus-o grav! spun stresată, aproape plângând.
- Așteptăm să ne găsească. îmi răspunde Damian sarcastic.
- Glumeam, încercăm să ieșim pe cealaltă ieșire. spune exact în momentul în care mai aveam puțin și plângeam de panică. Mă strânge tare în brațe, mă ia de mână și ne îndreptăm spre așa-zisa cealaltă ieșire.
Asta e prima și ultima dată când intru în această clădire.
- Dar cine să fi chemat poliția? întreb eu.
- Mai fac controale din când în când. Mai ales pe acoperiș, să nu fie persoane care se sinucid. Și înăuntru verifică să nu fie persoane care se droghează.
Tot fugind de ei, ne-am pierdut undeva pe la etajul 1. Nu mai găseam treptele. Și lanterne nu puteam folosi că ne dădeam de gol.
- Opriți-vă! spune cineva din spatele nostru când eram aproape de ieșire.
Ne întoarcem toți încet cu fața spre indivizii respectivi. Sunt cei doi polițiști. Minunat. Involuntar, îl prind pe Damian de mână.

[.....]

Mă aflu la secție, asteptând ca Damian, Scott și celălat tip să iasă din încăpere. Au intrat pentru a primi verdictul. Am fost toți nevoiți să dăm declarații, dar după aceea am mai rămas doar eu să-i aștept. I-am spus Kailei ce s-a întâmplat și a venit să mi țină de urât și să mă calmeze.

Într-un final ies toți, cu un polițist în dreapta lor și cătușe la mâini. Nu pot să cred, îl arestează?
Mă duc după urmele lor, le fac scandal polițiștilor cât casa că nu este drept. Unul se ceartă cu mine, dar restul nici nu mă bagă în seamă, ca și când nici nu aș exista. Kaila tot încearcă să mă facă să tac, pentru a merge în biroul de unde tocmai au ieșit pentru a cere explicații. Mă convinge cu greu, dar reușește.
- Domnișoară, trebuie să stea închiși până mâine, când primim ordinul judecătoresc.
- Dar așa de ce nu ne-ați luat pe toți? De ce îi luați doar pe ei? țip eu.
- Păstrați-vă calmul vă rog. insistă domul. Dar nu am cum.
- Cum aș putea să-mi păstrez calmul într-o situație de genul ăsta? îl întreb răstit.
- Vă înțeleg. Dar puteți sta cu el, să-i țineți de urât. Dvs. pe partea din afara închisorii, iar dânsul după gratii. Nu vă oprește nimeni.
Asta am și făcut. Am dormit la secție, lângă el, ținându-ne de mână. Ne cam încurcau gratiile, dar măcar eram împreună.
- Deci mă placi? întreabă el înainte să adormim.
- Nu.
- Atunci ce a fost cu toate scandalurile și smiorcăielile astea? Cu tot stresul, panica și frica de a nu mă închide? zâmbește scurt.
- Țin la tine doar ca la un prieten.
El adormise, timp în care mă gândeam la ce a spus. Eu chiar nu mi-am dat seama cât de mult mă atașasem de el într-o perioadă atât de scurtă. Dar nu voiam asta. Iar mi-am încălcat promisiunea făcută cu mine însămi. Aproape că am ajuns să-l iubesc, dar nu vreau asta.

Dimineață, vin părinții să ne ia de aici. De fapt, eu am stat de bună-voie, nu trebuia să cheme pe nimeni penteu mine, dar nu se putea să nu o sune și pe mama să mă preia de aici.
Le-am povestit totul și au râs, spunând că și ei făceau năzbâtii de genul la vârsta noastră.