Prințesă de cartier

5. Când îți vine să-ți execuți sentimentele

Priveam pe fereastră valurile nesfârșite care se mișcau într-o infinitate de atomi. Marea mi se părea previzibilă dar în același timp plină de mistere. Marea era albastră, era cerul, erau gândurile mele, la fel și ochii lui. Spre deosebire de el, ochii lui Patrick reflectau umbra mării, întunericul vid al nopții.

-As!
Gândurile mele fuseră întrerupte de vocea feminină care o să mă zgârie pe creier pe tot parcursul călătoriei din care nu cred că ne vom mai întoarce.

-Spune, draga mea. Spun fără să îmi întorc privirea spre ea.

-Patry e singur la docuri. I-am zis să vină înăuntru pentru că e frig și ar putea să răcească dar nici măcar nu mă bagă în seamă.

-Și ce vrei să fac eu?
O privesc cu ironie.

-As, se așează Monika lângă mine pe pat, știi bine că ești singura persoană pe care o ascultă și pe care ar vrea-o în acest moment lângă el.

-Nu, nu știu.
Mă cuprinse un fior ciudat.

-Știi doar că nu vrei să știi. Îmi spune ea cu un calm uimitor, de parcă nu aș fi bătut-o acum 2 ore. Du-te și vorbește cu el ! 

-OK. Dar nu mai fi atât de calmă, te rog!
Ea zâmbi cald și asta mă înfurie.

Patricio stătea singur la docuri, îmbrăcat cu o geacă albastră ce îi punea în evidență ochii deși era noapte. Luna și stelele străluceau mai tare ca niciodată. M-am așezat lângă el și nu am știut ce să spun. El se întoarse spre mine, își sprijini capul de bordura iahtului și mă privi într-un mod mistic dar plăcut. Tot ce vedeam în ochii lui în acel moment, pe lângă acea culoare intensă, eram eu.

-Ai venit..
Zise el schițând un zâmbet mai sincer decât am fost eu vreodată cu mine însămi sau cu el.

-Da.
Spun eu sec.

-Îmi pare rău..
Zise el atât de sincer..

-Nu ai de ce să îți pară rău. Mie ar..

-Știu deja că îți pare. Zâmbi el. Ia-ți geaca mea, e frig.
Îmi dăduse geaca lui și mă îmbrăcăse cu ea deși eu am refuzat. Își puse mâna după umerii mei și mă strânse foarte puternic la piept.

-Semeni atât de mult cu Patrick la înfățișare..
Spun eu după o clipă de tăcere. Dar se vede că ești diferit în alte sensuri.

-Sunt. Spuse el încrezător dar timid. Mereu am fost diferiți deși ne-au unit multe lucruri.

-Și de ce nu vă mai unesc? Am întrebat eu cu un soi de disperare ascunsă ca să aflu ce se întâmplase între cei doi.

-Îți amintești atunci când te-am invitat să ieșim dinainte să îl cunoști pe Patrick și dinainte să vorbim mai mult?

-Da. Zâmbesc eu.

-Și m-ai REFUZAT. Zâmbi el amar cu fața lui de copilaș. După ce v-ați cunoscut și îndrăgostit, când ieșeam cu el mă amenința să nu îți mai dau mesaje și nu ți-am mai dat.

-De aceea...

-Am renunțat la tine? Da. Și îți mai amintești ziua în care te-am sunat și te-am întrebat ce face pentru că nu îmi răspundea la telefon?

-Îmi amintesc. El îmi spiona fiecare apel fără să știu..

-Mi-a zis să nu te mai sun în viața mea. Și după câteva zile am auzit că nu mai vorbește cu tine și că nu mai ești în Power Stars. Când am văzut, am plecat și eu.

-Și nu ți-a spus de ce?

-Probabil s-a plictisit. Oricum o avea pe Cortny.

-S-a despărțit de Cortny după ce m-a cunoscut pe mine.

-Nu, ei au fost împreună tot timpul.
Mi-a zis Patricio în timp ce simțeam că lumea îmi fuge de sub picioare mai mult decât la propriu.

-Stai, ce?!

-Credeam că știi.. Îmi pare rău..
Se sperie el.

-Nu, nu am știut.
Am încercat eu să fac să pară că nu mă afectează în timp ce înăuntrul meu se dădea o furtună mai puternică decât cea care începea afară.

-Hai să mergem înăuntru. Spuse Patricio îngrijorat.

A fost cu ea în tot acest timp? Venea și mă săruta pe mine după ce se mozolea cu ea pe ascuns? Îmi zicea în fiecare seară că mă iubește în timp ce toată ziua îi dovedea ei asta? Cum de nu am știut?

-Cum de nu mi-am dat seama? Zic eu în timp ce Patricio avea grija să nu mă împiedic de ceva. Vântul a început să bată cu putere și marea să se neliniștească.

-Nu e vina ta. Nu am știut că nu știi..

Brusc, au început să se audă pașii grăbiți ai celorlalți. Bel apăru într-o goană.

-Frate, vino să închidem toate geamurile iahtului. Cred că e o tornadă. Rick și Far se ocupă de uși și restul. As, du-te la Monika și încearcă să îi spui totul calm ca să nu se sperie.

Roro : Cine e Bel ăsta să dea ordine?
Bax : E o situație critică, poate ar fi mai bine să îl asculți.

-Nu, vin să vă ajut.
Spun eu hotărâtă și poate de teama că Belus ar fi un lider mai bun decât mine. Însă privirea lui Patricio mă făcu să uit de asta.

-Ascultă-mă, e prea periculos. Spuse el prinzându-mă de mâini. Du-te în camera ta și ai grijă de tine.

Spuse el liniștindu-mi sufletul, după care îmi sărută obrazul drept foarte aproape de buze. În clipa aceea am încremenit. Nu mai simțisem niciodată asta..