Prințesă de cartier

45. Nu există cale de întoarcere

Patrick stătea întins pe jos. Părea să fie conștient. Eu și Bel am venit în fugă spre el.

-Oare a funcționat? Întreb eu speriată. Dacă i-am făcut ceva?!

-Calmează-te, As. Spuse Bel liniștitor. Trebuie să fii funcționat.

-As? Se trezise Patrick și mă privi vrăjit. Atunci am simțit, după atâta timp, totul la intensitate maximă, în toate culorile deschise, în toate reflecțiile stelelor. M-ai salvat! Se ridică el în picioare și mă îmbrățișă strâns.

-Bel. Îi aruncă el o privire suspicioasă.

-E în regulă, Patrick. Bel e de partea noastră.

Atunci Pain apăru dându-și seama că lui Patrick îi reveniseră amintirile.

-Te-ai trezit, frumoasă din pădurea adormită? Spuse acesta ironic, punându-se între mine și Bel. Pain ăsta chiar îmi dă fiori.

-Pain.. Ce cauți aici?! Îl privi Patrick cu ranchiună. Nu te atinge de ea!

-Păcat. Spuse Pain parcă jucând în propria sa piesă de teatru. A, nu ți-a spus? Prețul pe care trebuie să îl plătească ca să te trezească e să te facă să plângi, după care eu voi deveni immortal și o voi ucide.

-As, spuse Patrick pierdut, de ce ai făcut asta?!

-Nu mai pot să te pierd încă o dată, Patrick!

-Nu ai cum să mă rănești deci nu am cum să plâng! Dar nu de Pain trebuie să îți fie teamă ci de..

Atunci, porțile templului se deschiseră din nou și înalt, îmbrăcat în albastru parcă rupt dintr-un tablou pictat în culorile mării, Patricio își făcu apariția.

-Patricio. Mă îndrept eu spre el. Ești bine!

-Chiar foarte bine! Spuse el sec. Avea ceva în privire, ceva ce nu am mai văzut până atunci. În acea secundă îmi veni o idee.

-Bel, Patricio și Rick! Voi îl puteți elimina pe Pain! E parte din fiecare dintre voi!

-Cine mai e și ăsta? Se apropie Rick în timp ce își ștergea lacrimile. Dacă încearcă să îți facă rău, am să îl ucid cu mâna mea!

-De acord! Spuse Bel încrezător.

-Nu! Adaugă Patricio solitar.

-Nu?! Îl privesc eu șocată.

-De el trebuie să te temi! Completă Patrick speriat. El vrea să te ucidă!

-Patricio?! De ce ai vrea una ca asta?!

-Pentru că vezi tu, Astrid, spuse el plimbându-se în jurul meu, nu ți-am spus totul în legătură cu călătoria noastră. Ca să ajungi la Globul de Cristal care îți va îndeplini o dorință și îți va dezvălui cel mai profund adevăr, va trebui să ucizi persoana pe care o iubești cel mai mult! Asta pentru că cea mai mare frică a unui om e chiar iubirea vieții lui, faptul că fiecare alegere a ei te poate distruge, faptul că mereu te are la degetul mic cu o singura vorbă sau faptă. Așa m-ai avut tu mereu, Astrid! Te-am iubit timp de atâția ani în care am fost doar o păpușă! Măcar acum, pentru prima oară, iubirea asta blestemată îmi va folosi la ceva!

-Patricio..

-Nu înțelege greșit! Continuă el în timp ce eu nu îl mai recunoșteam. Nu m-am gândit de prima oară să te ucid. Mă gândeam că dacă ucid persoana care mă iubește cel mai mult, efectul va fi același. Dar nu a funcționat.

-Tu ai ucis-o pe Monika!!! Țip eu simțind că mă destram în mii de bucățele. Ai ucis-o și m-ai lăsat să mă simt vinovată! M-ai lăsat să mă auto-distrug și mai presus de asta, m-ai făcut să cred că sunt un monstru! Tu ești monstrul ăla, Patricio!