Prințesă de cartier

3. Nu e treaba mea

-Unde?

-Se numește Tărâmul Fricilor Ascunse. Am consulat o hartă vrajitoarească și am găsit drumul. Dar mai întâi trebuie să ajungem în Insula Dorințelor Sfărâmate, Vârtejul Iubirii Pierdute și mai apoi vom ajunge la destinație. Dar Astrid, sunt foarte multe teste. E posibil să nu mai ieșim de acolo.

-Acum îți e teamă sau ce? Mă răstesc eu la el în timp ce îmi puneam la casa de marcat ambele perechi de pantaloni.

-Bună alegere. Zâmbi casiera.
De fapt nu era nici o alegere pentru că le-am luat pe amândouă.

-Știu. Spun eu serioasă.

-Insula Dorințelor Sfărâmate, zici?
Se uita casiera la noi care cred că auzise toată conversația.
Când eram tânără am fost și eu acolo.

-Serios?!
Cine mai auzise de aceste locuri?

-Eram cu iubitul meu. Voiam să ajungem în același loc ca și voi. Nu am știut niciodată ce dorința avea. Credeam că știu totul despre el dar el își dorea mai mult. Avea propriile sale scopuri iar insula nu l-a iertat.

-Dar tu cum ai scăpat?
Am întrebat-o în timp ce simțeam că mi se face pielea de găină. Am observat că are o cicatrice stridentă la ochi.

-Eu am încercat să fiu sinceră cu mine și cu ceilalți.
După câteva secunde privirea ei se schimbă complet.
Dar nu mergeți acolo! Nu vă veți mai întoarce nici măcar morți. Aveți totul deja! Nu îl pierdeți! Nu îl...

Dar eu cu Patricio am plecat fără să mai ascultăm ultima propoziție și fără să îmi mai iau restul. Femeia aceea îmi dăduse fiori de-a dreptul.

-Astrid..

-Te rog nu îmi mai spune așa.

-Îmi cer scuze. Dar mie îmi place numele tău.

-Ascultă, trebuie să vorbim cu ceilalți. Mâine plecam.

-Dar...

-Nici un dar Patricio. Timpul se scurge.

-Nu înțeleg de ce vrei neapărat Globul acela de Cristal.

-De parcă tu nu îl vrei.

-De fapt nu îl vreau.

-Atunci de ce mai vi?! Oricum ești un papă-lapte. Ce să cauți tu într-o călătorie pe viață și pe moarte?!

-Voiam doar să fiu aproape de tine..

-Nu vreau să ies cu tine! Oprește-te, ratatule!

Am plecat fără să mai adaug ceva. Puteam să spun mult mai multe dar m-am oprit. Poate am exagerat puțin dar nu îmi pasă. Trebuia să dau vestea plecării.

"La 8 ne vedem la mine acasă. Să veniți tot. Inclusiv tu, Belus."

Am făcut cartofi prăjiți și niște prăjiturele. Nu sunt un lider atât de rău, nu-i așa? La 8 fără 10 s-au strâns toți în afară de Patricio.
Poate am fost prea dură cu el și acum vrea să plece din echipă.

-Ce mai face, prințesa? Se apropie Ricky de mine dar eu l-am împins câțiva pași mai în spate după care l-am ignorat.

-Unde e Patricio? Ați vorbit careva cu el azi?

-Eu. Răspunse Monika din celălalt capăt al camerei. Mereu vocea ei m-a zgâriat pe creier. Nu părea bine deloc.

OK, pentru câteva secunde m-am simțit prost.

-Atunci începem fără el. Zic eu calmă.

-Nu putem începe fără el.
Îmi taie vorba Monika

-Ba da putem, draga mea.
Spun eu încercând să îmi păstrez calmul.

-După cum am discutat, ceea ce căutăm se află în Tărâmul Fricilor Ascunse. Acum ne vom fixa pe Insula Dorințelor Sfărâmate deoarece acolo trebuie să ajungem prima dată.

-Și tu de unde știi unde se află Globul de Cristal?
Spuse Belus cu aroganță, sprijinindu-se de marginea canapelei din sufragerie.

-Asta nu mai contează.
Îl privesc serios în ochii lui negri iar el începe să râdă.

-Crezi ca e ușor să îmi rănești prietenul și după să vii cu niște idei care nici măcar nu îți aparțin? Habar nu am ce panaramă te mai crezi.

-Ascultă, Belus. Faptul că ești arogant nu te face mai interesant. În primul rând nu am zis ca sunt ideile mele, tu ai zis și în al doilea conflictul anterior mă privește doar pe mine pe Patricio. Și nu mă face pe mine panaramă!

-Tot eu sunt arogant? Tu știi măcar cât suferă din cauza comportamentului tău?! Chiar ești o panaramă.

-Să nu mai vorbești așa cu mine în viața ta!
M-am apropiat de el în timp ce îl priveam cu un aer impunător. Mai spune doar o singură dată.

-Ești o...
Și în acea secundă i-am dat o palmă de două ori mai puternică decât cea pentru Richardo.

-Se pare că îți place să dai palme, prințesă. De gândi să intervină și acesta. Dar vezi că sunt gelos!
Și zâmbi, iar Belus zâmbi și el, iar eu le uram zâmbetul ăla nesuferit.

-Știți ce aveți de făcut. Am încheiat aici.

-Cum îți permiți să îl rănești pe Patricio?
Își făcu curaj Monika la un moment dat să mă întrebe.

-Oh, du-te și consolează-l, draga mea.
Îi spun puțin cam nesimțită.

-Și ce vrei acum? Să nu mai vină?
Începu ea să se frământe de aproape că am crezut că îi vine să plângă.

-Nu e treaba mea.

În acea noapte m-am gândit mult la Patricio. Era un băiat bun care a stat și a muncit singur ca să afle locația globului, în timp ce ceilalți ne-am văzut de viețile noaste. Mă rodea puțin conștiința.. Poate nu ar fi meritat să mă fi comportat așa cu el. M-am gândit să îi scriu dar.... nu am putut.

De ce să îi dau eu mesaje?