Prințesă de cartier

18. Altă lume la naiba cu toate lumile!!

-As Darkness, trezește-te ! Oh! Câtă nesimțire !

O voce groasă mă zgârie pe creier. Ciudatului părea să nu îi fi ieșit planul.

-Hai mai lasă-mă cu porcăriile tale ! Zic eu după care deschid ochii și privesc în jurul meu. Nu, nu eram în casa obsedatului de constelații ci în sala de clasă, în ultima bancă unde adormisem, privită de toți colegii care râdeau în hohote și de proful de istorie care stătea în fața mea și mă privea nervos.

-Pentru asta, în biroul directorului, domnișoară !

Pe bune ? Mă reîntorc la școală și din primele 3 minute ajung la director ? Ce mai record! Dar ce se întâmplase ? Era vară și vacanță.. Iar am ajuns în calvarul ăsta ? Îmi aminteam tot ce făcusem. De călătorie, de Globul de Cristal, de insulă, de echipa mea, de când mă răpise Patrick, cum mă salvase Patricio, chiar și de ciudatul cu glugă și de.. magie..

Dar când îi văzusem pe Rick, Bel și Patricio stând și râzând pe coridor, parcă toate astea mi se păruseră un vis. Ce căutau ei aici ? Nu trebuiau să fie pe insulă ?

-Ce faceți aici ? Le zic eu după ce îi iau de-o parte.

-Suntem la școală ca și tine, prințesă ! Râdea Rick.

-Cum ați ajuns aici ?

-Cu autobuzul.. Continuă el.

-Voi chiar nu știți nimic ? Zic eu de-a dreptul confuză.

-Tu nu trebuia să fii în biroul directorului ? Mă privi Bel disprețuitor.

-Iar tu nu ar fi trebuit să fii mâncat de insecte? Îi răspund eu plină de aroganță la fel cum făcuse și el.

-Eu zic să păstrezi un limbaj decent, domniță ! Se apropie el de mine.

-Eu zic să te calmezi că altfel începe să îți crească și ție mustăcioara de fecioraș !

-Ai venit și tu cu vrăjelile după tine! Panaramo !

-Bellus, se băgă Patricio repede între noi, vorbește mai frumos. 

Atunci atitudinea lui mă uimi. Ceilalți doi erau oricum la fel.

-Hai, frate ! Mă întreb ce dracu vezi la asta ! Se enervă Bel din ce în ce mai tare.

-Treaba mea. Spuse Patricio extrem de calm.

-Ce mai panaramå! O trântise Bell după care plecase din peisaj.

-Îmi pare rău pentru atitudinea lui. Se apropie Patricio de mine și îmi spuse cu un surâs cald în privire.

-Lasă asta.. Zic eu repezită dar și foarte pierdută. Patricio, tu chiar nu îți amintești nimic, nu-i așa?

-Ce ar trebui să îmi amintesc, Astrid?

-Oh, îi spun eu zâmbind, mereu mi-ai zis așa. Mai știi când mi-ai spus că tu poți să vezi dincolo de artificile mele?

-Chiar fac asta dar nu îmi amintesc să îți fii spus. Zise Patricio la fel de confuz ca și mine. De când citești gânduri?

Rick stătea și ne privea mestecând mult prea insistent gumă.

-Poți să termini cu guma aia?! Mă enervez eu.

-Sigur, prințesă. O scuipă el pe jos.

-Ce mai gentleman! Îl ironizez eu dar cred că nu își dăduse seama.

-Mereu la dispoziția ta, drăguță!

-Astrid, se băga repede Patricio în seamă, putem avea măcar o dată o discuție doar noi doi?

-Dar credeam că mă urăști..

-De ce să te urăsc?

Atunci realizasem că mă aflu în trecut și că acest Patricio nu are habar de nimic din ce se întâmplase, adică nimeni nu avea în afară de mine. Era șansa mea să vorbesc cu Patricio cum vorbeam odinioară însă trebuia ȘI DE DATA ASTA să îl rănesc.

-Nu contează, trebuie să plec.

Am fugit spre ieșire ca să ajung acasă, să caut ceva ce mi-ar putea face treaba mai ușoară.

-Biroul directorului e în partea cealaltă! Strigă Bellus de pe coridor văzându-mă plecând.

-Ești un...

Casa mea era toată cu susul în jos. Parcă trecuse un vârtej apocaliptic pe aici. Dar uitându-mă mai atent printre lucruri, observasem că majoritatea nu erau ale mele.

-Domnișoară Darkness? Apăru de după colț un timp de vreo 30 de ani, cu statură medie, cu ochelari și cu mustață, care ținea o tonă de foi în mână și se uită peste ele înainte să îmi spună numele. Ați venit să vă luați lucrurile?

-Ce să fac? Zic eu nedumerită.

-Să vă luați lucrurile. Zâmbi el cu căldură dar mie îmi venea să îl ucid. Despre ce naiba vorbește omul ăsta?

-Văd că sunteți confuză. Încercă el să mă lămurească. Casa a fost pusă la licitație și mai apoi cumpărată de un bărbat.. Cam tinerel de altfel, are doar 19 ani dar o grămadă de bani. Spunea uitându-se peste acte în timp ce voia să pară amuzant într-o asemenea situație.

-Domnule, îi zic eu după ce m-am convins că totul e real, asta e casa mea și eu nu am pus nimic la licitație. Dacă aveți chef de glume proaste, mergeți la circ!

Dar el nu părea să fie atins deloc de vorbele mele și căută insistent printre foi.

-Uite, zice el într-un final, aici ați semnat chiar dumneavoastră!

Îmi arătase o foaie pe care într-adevăr era semnătura mea iar acolo scria că îi dau casa domnului...
Nu apucasem să citesc ce domn că mi-o luase din fața ochilor. Cum naiba e posibil așa ceva?

-Aveți 24 de ore să vă luați toate lucrurile din casă, altfel vi le aruncăm la groapa de gunoi. Mulțumesc pentru înțelegere!