Prințesă de cartier

6. Lovitură de grație

Voiam din toată inima să îi spun Monikăi să  respire calmă pentru că va fi doar o mică tornadă însă unde ar mai fi fost distracția? Știam că e o fire foarte fricoasă.

-Tornadă!! Tornadăă!! Vom muri!!! Vom muriiiii cu toții, Monika!
Intru eu brusc în cameră țipând și exagerând o scenă de teatru perfectă. Ea se panică și începu să țipe mai tare decât mine, agintându-se și plimbãndu-se dintr-o parte în alta.

-Oh, nuu! Vom muriii!! Tornadă! Patricio!! Unde e Patricio?! Dar ceilalți unde sunt?!
Zise ea atât de captivată de replicile mele. Mă bucur sincer că am fost credibilă. Chiar îi pasă atât de mult de Patricio?!

În următoarea secundă primesc un apel chiar de la el.
-Ți s-a făcut dor de mine, pisoiaș?
Zic eu de parcă nu adineauri vorbeam de propria noastră moarte.

-As.. Ascultă.. Fugi! Încuie ușa! E P...

Mesajul disperat pe care încerca să mi-l trimită Patricio fusese întrerupt de un zgomot puternic care se auzi și fără să fie nevoie de telefon. Cred ca băieții aveau nevoie de ajutor.

-Ce se întâmplă?! Țipă Monika alarmată.

Am fugit repede pe culoar când simt două mâini ce mă cuprind strâns de talie. Mă întorc și văd acei ochi negri pe care i-aș recunoaște sub orice mască.

-Nu e deajuns doar un costum de pirat ca să te ascunzi, Patrick.

-Ți-a fost dor de mine, pisoiaș?
Zise el cu zâmbetul ăla catastrofal pe față. Îmi dăduse o lovitură în suflet de aveam impresia că o să îmi rămână cicatrice toată viața.

Nu știu ce s-a întâmplat mai apoi dar m-am trezit într-o cameră roz, pe un pat care avea așternuturi cu steluțe aurii. Am privit pe o fereastră și am realizat că încă sunt pe mare. Fusese un vis sau chiar m-am întâlnit cu el? Cu steaua mea strălucitoare?!
Ușa se deschise și apăru el purtând un hanorac roz, încuiase ușa și se așeză pe un fotoliu roz în fața mea.

-Știu că îți place rozul.
Spuse Patrick încercând să îmi arate un zâmbet cu sentimente sincere însă nu fusese prea credibil.

-Îmi plăcea. Îl corectez eu privindu-l în ochi.

-Așa spui și despre mine?! Mă privi el la fel de fix cum o făceam și eu. Într-un fel îmi era dor de jocurile lui de cuvinte. Astea m-au omorât pe mine.

-Ce vrei, Patrick? Zic eu serioasă.

-Nu e evident?!

-Tu m-ai părăsit.

-Poate.

-De ce nu mi-ai spus, Patrick?

-Ce să îți spun, draga mea?

-Că ai fost cu ea în tot acest timp!

-Nu ești atât de importantă precum crezi.

-Atunci de ce sunt aici?! Lasă-mă dracului!

-Pe bune?! Cu Patricio? Începu el să râdă sălbatic. Ce vezi la ăla?

-Care e problema ta?!

-Am o întrebare dar vreau să fii sinceră.

-Spune, dragă.

-Te-a sărutat?!

-Nu.

-Știam eu că n-are sânge. Tot fătălău a rămas.
Începu el să râdă mai tare decât prima oară.

-Ce vrei să spui cu asta?!
Mă enervez eu.

-Eh, nu îl cunoști.

-El nu sărută o persoană dinainte să fie sigur dacă vrea să fie cu ea sau nu. Sau când are pe altcineva.

-Nu are rost să bați apropouri, As.

-Ți-am spus și direct dar ai schimbat subiectul.

-Nu mă așteptam la asta de la tine.
Se ridică el și pleacă.

-Dar ce ți-am făcut?! Heiii. Ce ți-am făcut?! Sau ești cumva gelos?!
Se întoarse brusc și mă mai privi o dată cum o făcea pe vremuri.

-Ar mai conta? Tăcuse o clipă după care pe ușă a intrat cea pe care am așteptat atâta timp să o văd. Serios, pentru asta m-a dat?!
Cortny e iubirea vieții mele, scopul meu și așa va fi mereu !

-Mereu ai fost un romantic fake, Patrick! Spun eu râzând. Ea mă privi iritată.

-Fake a fost cu tine ! Nu confunda situația, draga mea !
Spuse ea ca o vrăjitoare care vorbește afectat.

-Vrei să îți arăt ce nu e cu adevărat fake?
Zic eu calmă în timp ce mă ridic din pat și mă apropii de ea zâmbind.

-Uimește-mă. Râse ea.

Atunci am apucat-o de coada aia de cal și am dat-o cu capul de ușă. Încerca să riposteze dar la ce slăbănoagă și-a aflat ăsta, nu mă mir că a vrut o fată cu forme ca mine. În timp ce eu am luat-o de păr și am trântit-o pe jos, iubitul ei minunat stătea și privea totul râzând. Chiar mă gândeam să îmi fac o colecție cu smocurile de păr ale persoanelor care mă enervează.

-M-am plictisit. Zic eu în timp ce săraca iubi striga după ajutor. Aveți o țigară?

Ea se uita cu părul vălmășit la mine după care la el.
-Pe bune?! Ai stat și te-ai uitat cum mă bate?! Nu pot să cred ce persoană de rahat ești!

-Doar acum ți-ai dat seama?
Spun eu privindu-i ca un psiholog la terapia lor de cuplu. Ea plecă nervoasă.

-Îmi place când ești rea.
Îmi zice el nepăsându-i de Cortny.

-Pisoiaș, cred că tocmai s-a despărțit de tine.

-Uite o țigară.
Mă pupă el pe frunte după care ieși și încuie ușa în urma lui.