Prințesă de cartier

32. Rapid-schimbător

-Deci? Cum facem?

-Bel, tu te-ai auzit ce ai spus adineoari, nu? Spun eu mirată de comportamentul lui rapid-schimbător.

-Da. Răspunde el calm. Care e planul?

-Păi.. Îl privesc eu încă o dată să mă asigur că e bine sau că nu face o glumă proastă. Putem sparge geamul ăsta.

Și atunci m-am repezit spre mica fereastră din dormitorul lui Bell pe care am început să o sparg cu pumnii.

-Heii, nuu! Mă opri Bel. Așa te rănești. Și în plus, pe fereastra asta ar încăpea doar un spiriduș!

-Ai tu vreo idee mai bună? Continui eu să sparg fereastra și spre uimirea mea chiar am reușit deși m-am umplut toată de sânge. Bel mă luase în brațe de acolo și mă așeză pe canapea, căutând disperat ceva cu care să îmi panseze rana. Dar eu m-am ridicat și am încercat să văd dacă încap pe geam, însă un ciob îmi provocase o zgârietură adâncă în burtă.

-Fato, ești nebună! Mă luase el de acolo din nou. Chiar trebuie să te leg ca să te oprești?

-Încearcă! Îl fixez eu pătrunzător cu privirea.

-Nu că după ai să te gândești la prostii! Zâmbi el și se apropie de mine după ce găsise pansament.

-Eu?! Poate tu, Bel! Și am început și eu să râd fără să vreau. El îmi pansase mâinile după care se opri pentru câteva secunde și spuse :

-Poate am să îmi iau un pumn pentru asta dar...
Și îmi dăduse jos tricoul plin de sânge și se uită la corpul meu.

-Ce?! Nu ai mai văzut un corp de femeie în viața ta?! Spun eu ironică.

-Te asigur că am mai văzut. Spuse el ștergându-mi ușor sângele de pe burtă. Nu tu ziceai că zbor din floare în floare? Continuă el păstrându-și calmul, încercând din răsputeri să nu mă rănească.

-Și nu e adevărat? Spun eu în timp ce îmi venea să țip de durere.

-Poate. Răspunse el fiind în continuare concentrat pe rana mea. Ești gata!

-Uite-i!! V-am zis eu că am auzit zgomote de aici!! Intraseră pe ușă Penelope, Pandora, Patricio, Monika, Rick și Fares. Penelope țipă ca o descreierată până când ne observase pe mine și pe Bel în pat, eu în sutien și el peste mine.

-Oh my fucking God, privi Pandora această scenă căscând ochii cât cepele, ați lăsat împreună doi lupi și deja au început să se culce împreună!

În acest timp Bel își dăduse repede tricoul jos și mi-l dăduse să mă îmbrac.

-Nu e ceea ce pare! Spun eu panicată. Nu, Bel? Mă uit eu spre el așteptând o confirmare. Nici nu știu exact care dintre noi era prins la mijloc.

-Da, da! Spuse el confuz. Adică nu, nu e ceea ce pare!

-Vă așteptați să vă mai și credem? Începu Pandora să țipe.

-Sincer, e problema ta dacă crezi sau nu. Îi răspund eu răutăcioasă.

-Oh, și acum o să adormi cu gândul liniștită că Bel te iubește pe tine?! Spuse ea plină de dispreț și de mânie.

-Ce?! O privesc eu confuză. Nu, nu am nevoie să mă iubească nimeni! Dar tu se pare că tânjești neapărat după iubire! Iubirea te face slab, Pandora!

-Nesuferito! Se apropie ea de mine cu gândul unei eventuale bătăi. Oricum o mai bătusem odată în cealaltă lume. Dar când mă simțeam mai bine, Bel, la bustul gol cu pătrățelele extrem de vizibile, se băgase între noi.

-Las-o în pace, Pandora! Îi spuse el calm.

-Bel, lasă-mă în pace! Îi zic eu. Nu am nevoie de ajutorul tău!

Și atunci am sărit pe ea și am început să o lovesc cu mâinile, cu picioarele cu ce apucam. Băieții au încercat să ne despartă. Rick și-a luat săraca iubită rănită în brațe, iar Bel m-a luat pe mine.

-Ascultați! Țipă Richardo după ce întrerupse bătaia. Pentru ce au făcut ăștia doi, vom sta de gardă pe rând cu ei în cameră fiecare câte 4 ore. Nu cred că rezistați mai mult. Oricum fiecare dintre voi va avea un pistol la el, iar în caz că vă simțiți amenințați, puteți trage! Nu vă voi trage la răspundere pentru asta!

Parcă aceste cuvinte nu ieșiseră din gura lui Rick pe care îl știam eu. Nu-mi venea să cred cât de mult s-au schimbat cu toții și cât de mult mă urau.

-Rick, nu trebuie să faci asta! Îi spun eu calmă cu ultima fărâmă de speranță. Putem căuta împreună Globul!

-De ce aș vrea una ca asta? Mă privi el cu ură. Noi nu mai avem nevoie de voi! Bucură-te că nu v-am aruncat în mare!
În acea secundă mă împinsese ușor deoparte.

-Ușurel, frate! Se băgă Bel în fața mea încercând să îl atace. Pentru o secundă am simțit că Bel nu mai e personajul negativ din povestea mea.

-Bel, îl privesc eu calmă, lasă-l! El făcuse întocmai.

-OK, începem. Se adresă Rick celorlalți făcând pe liderul. Monika!! Tu ești prima de gardă!

-Ce?! De ce eu?!

-Pentru că facem în ordine alfabetică și tu ești cu M.

-Dar Far e înaintea mea! Încerca ea să găsească un pretext.

-Am nevoie de Far la altceva așa că țineți gura!

-OK! Zice ea oprindu-se din alte discuții. În 10 minute sunt aici.

Și toți au ieșit din cameră după ce ne-au încuiat la loc.

-Bel.. Ce facem acum? Îl privesc eu fără speranță.

-Hei! Încercă el să mă calmeze. Vom găsi noi o cale!

-Cum?! Mă enervez eu. Vom fi supravegheați 24 din 24!

După câteva clipe de tăcere, Bel răspunse :

-Amintește-ți că nu vom fi supravegheați de roboți ci de oameni care au probabil o slăbiciune pentru noi. Trebuie doar să ne folosim de asta!

-Crezi că Pandora te-ar lăsa să pleci? Poate doar pe tine și pe mine m-ar omorî.

-Nu, Pandora. Spuse Bel cu istețime.

-Patricio! Spun eu găsind ultima piesă a puzzle-ului.

-Trebuie doar să așteptăm să vină rândul lui. Vei știi ce ai de făcut.

Bel avusese o idee chiar foarte bună. Mă bucur că a fost aici să ma încurajeze când credeam că lucrurile o vor lua razna

-Bel?

-Da, As?

-Mersi pentru tricou.

Și bineînțeles că nu am zis cât de bucuroasă sunt cu voce tare. M-am dezbrăcat să i-l dau dar el mă opri.

-Lasă-l pe tine! O să îți fie frig. O sa găsesc eu altceva de îmbrăcat pe aici! Deși habar n-am unde mi-au dispărut toate hainele. Hai să vedem cum mai e rana.

-E bine, zic eu. Sunt bine, datorită ție.

-Măcar atât să fac, răspunse el calm. La urma urmei eu îți datorez viața.

Ușa se deschise și intrase Monika care ne surprinse într-o scenă asemănătoare cu cea precedentă.

-Nebunilor, zise ea râzând, voi chiar sunteți împreună?!

-Ce?! Mă ridic eu speriată. Nu!!

-In niciun caz! Spuse Bel.

-Yacc! Dezgustător! Răspund eu după ce îmi imaginasem cum ar fi iar Monika râdea în continuare de noi.