Prințesă de cartier

19. Cum m-ai considerat tu, dă-mă dracu

Ok, dacă asta e o altă lume, există posibilitatea ca în lumea reală nimeni să nu îmi fi luat casa, nu-i așa? Dar dacă mă aflu în trecut, schimbările provocate aici îmi vor afecta prezentul.

Bax: Halal cu universurile paralele. Niciodată nu mi-au plăcut.
Roro: Nu are sens. Dacă ăsta chiar e trecutul, de ce nu s-a întâmplat deja înainte să pleci?

-Băieți, cred că aveți dreptate. Deci ar trebui să sper că în altă lume nu dorm pe străzi?

Bax: Nici eu nu știu.
Roro: Oarecum.

-La naiba cu toți și toate! Acum trebuie să îi rănesc pe aiuriții ăștia!

Bax: Poate există o altă cale..
Roro: De ce ți se pare atât de greu?! La asta te pricepi cel mai bine.

-Ba nuuuu! De ce toată lumea îmi spune asta?

Roro: Recunoaște, As că ești chiar foarte arogantă!

-Nu sunt arogantă!

Roro: Ba da și mai ales când..

-Roro, dacă mai scoți un cuvânt, te ia dracu!

Deci acum trebuia să îmi aleg prima victimă dacă vreau să plec cât mai repede de aici. Mi-am luat câteva haine într-o geantă și m-am adăpostit sub un pod vechi după care mi-am aprins un foc ca să mă încălzesc. Spre norocul meu era destul de cald afară. M-am uitat în telefon să văd ce dată e, e 29 mai. Dar nu îmi apărea nicăieri anul. Când am plecat era iulie. Ce ciudat.
Halal viață, halal oameni. As a trecut prin multe, o să trec și peste asta.

Eram din nou pe Insula Dorințelor Sfărâmate. Era totul negru din nou și pustiu. Mă aflam în casa ciudatului cu glugă care era extrem de fericit. Eram din nou LEGATĂ. Dintr-o dată ușa se deschise și apăru un băiat înalt, brunet, bronzat și care arăta foarte bine. Se apropie de mine, avea o privire strălucitoare, doi ochi negri încât aproape că mă pierdeam în ei. Îmi mângâie obrajii cu blândețe, mă săruta pe frunte și spuse :
-Frumoasa mea, vom fi cât de curând împreună! Trebuie doar să îți duci la final misiunea! Totul depinde de tine!
Era atât de perfect.. Era atât de frumos. Avea o voce dulce, un zâmbet care efetiv te vrăjea.
-Cine ești? Zic eu încercând să îl prind de mână după ce acesta încerca să plece. Dar el nu răspunse. Măcar dezleagă-mă!
-Singura modalitate de a te dezlega e să îți duci la final misiunea. Altfel, nici eu și nici tu nu vom exista! Spuse el întorcându-și privirea încă o dată după care dispăru pe ușă.

M-am trezit speriată. Fusese cel mai ciudat vis pe care l-am visat în toată viața mea. Cine era băiatul? Era atât de perfect, îmi aminteam fiecare detaliu al înfățișării lui și al vocii, al zâmbetului, al căldurii cu care venise. Poate avea dreptate. Nu mai trebuia să trag atâta de timp.

A doua zi la școală, m-am așezat în bancă lângă Rick și m-am lipit de el.

-De unde atâta iubire, prințesă? Zise el ridicând o sprânceană cuceritor. Era fericit dar și foarte surprins.

-Am foarte multă iubire pentru tine! Îi zic eu în șoaptă după ce profa de geogra intrase în clasă.

El părea foarte încântat.

-Deci ne vedem la tine? Zic eu cu talentele mele vrăjitorești în timp ce el zâmbea prins în capcană.

-La 8?

-La 8.

M-am dus la baie și am început să mă gândesc. Mi-am dat întâlnire cu Rick dar ce trebuia să fac ca să îl rănesc? Ce l-ar fi rănit pe el cel mai tare?!

După ce am ajuns la el și am intrat în casă, am văzut pe masa din sufragerie o cinå pregătită minuțios, pulpe de pui la grătar și cartofi prăjiți la cuptor, preferații mei. În mijlocul mesei era un ghiveci alb plin cu trandafiri roșii ca și sângele. Rick apăru din cealaltă cameră îmbrăcat la patru ace, într-un costum negru elegant și își făcuse părul cu mult gel. Îi stătea chiar foarte bine. Eram șocată. Nu prea părea să fie stilul lui Rick, poate era un compromis, însă doar eu nu mă potriveam decorului. Cu blugii mei negri rupți și maieul meu preferat, decoltat și scurt și cerceii lungi zvaroski ce i-am găsit în camera mamei mele acum câțiva ani..

-Nu credeam că ești atât de romantic. Spun eu surprinsă în timp ce Rick se apropie ușor de mine.

-Poate că m-ai subestimat. Zise el după ce îmi trase scaunul ca să mă așez.

-Poate. Dar tot cinele romantice nu par genul tău.

-Dar tu ești genul meu. Zâmbi el cuceritor începând să taie carnea de pui.

-De când? Zic eu râzând dar el era chiar foarte serios.

-Dintotdeauna.

-Serios?!

-De ce ești atât de surprinsă? Mereu ți-am dat de înțeles..

-Da, dar nu credeam că e pe bune..

-Poate că fac mișto des, dar ce simt pentru tine e chiar foarte real.

Parcă nu îmi mai plăcea varianta asta sinceră a lui Rick. Sau poate e la fel în toate lumile doar că eu nu i-am oferit șansa să îmi spună adevărul.

După cinå, am mers în dormitor și ne-am uitat la un film. Însă la mijlocul filmului curentul se luase și se făcuse întuneric total. Rick mă îmbrățișă dar eu mă trasem puțin mai departe.

-Nu aș putea să te rănesc vreodată. Zise el în întuneric după ce văzuse foarte clar atitudinea mea.

-Știu..

-Ba nu, nu știi. Mă consideri un maniac pervers dar nu sunt așa.

-Rick, nu te consider așa.

Ba da, exact așa îl consider.

-Știi bine că am dreptate. Dar crede-mă, știu să iubesc o fată cu adevărat.. Chiar dacă e fata de care e îndrăgostit cel mai bun prieten al meu, dă-mă dracu..

-Rick, tu chiar mă iubești? Îi spun eu în șoaptă după ce am rămas o perioadă fără cuvinte.

-Normal că te iubesc, As!

-Dar de ce aflu doar acum?

-M-ai întrebat vreodată ce simt pentru tine? Sau m-ai ascultat vreodată serioasă când am încercat să vorbesc cu tine și să îți spun?

-Ăă..

-Îți zic eu : NU!