Prințesă de cartier

43. Un univers mistic când ei se întâlnesc

-OK, spuse Pain schimbându-și alura demonică într-una optimistă. Mergem spre Țărâmul Fricilor Ascunse!

-Cu tot dragul. Spun eu ironică. Dar știi că nu o să te ajute la nimic dacă Patrick nu își amintește cine e, nu?!

-Păi o să își amintească. Răspunse Pain încrezător, cu același zâmbet cuceritor. Prietenii tăi se îndreaptă tot într-acolo.

-Trăiesc? Spun eu fericită.

-O parte din ei. Știu sigur că Richardo și Patricio sunt în viață. Altfel ar muri părți din mine și immoralitatea ar fi imposibilă.

-De ce îmi spui mie secretul ăsta? Îl privesc eu confuză.

-Pentru că știu că nu ai putea ucide pe niciunul dintre cei patru pretendenți ai tăi. Dar e bine să știi, în caz că se vor ucide între ei.

Urăsc că Pain avea dreptate dar nu înțelegeam la ce se referea cu a doua frază.

-Nu o să facă asta! Sunt prieteni!

-Mai vedem! Răspunse Pain la fel de încrezător.

-Așa de insuportabil eram? Îmi șoptește Bel la ureche.

-Oh, mai ceva. Răspund eu râzând.

-Heiiiiiiiiii!!

-Și cum îi va da Țărâmul Fricilor Ascunse lui Patrick amintirile înapoi? Întreb eu încă neînțelegând planul cu sincope a lui Pain. Cred că partea asta o are de la Richardo.

-Pandora. Răspunse el promt.

-Ce e cu ea?

-Fratele tău, Silver, și-a ascuns jumătate de puteri în trupul ei. Dacă o ucizi, puterile îți vor reveni ție. Dar doar ție. E o chestie de sânge. Dacă ar ucide-o altcineva, puterile ei ar muri odată cu ea.

-Doar nu crezi că am să o ucid! Râd eu isteric privindu-l cât de serios era. Mă jur, Pain chiar are diabolicitatea lui Bel. Sau fosta diabolicitate.

-Ba da, ai să o faci! Altfel, iubitul tău o să moară! Mă amenință el din nou, tăindu-l ușor pe brațe în timp ce îl trăgea după el.

-Oprește-te! Țip eu. Oricum nu ai să îl ucizi, Pain. Nu o să mai poți fi nemuritor!

-Dacă aș știi că o să suferi, aș risca până și asta! Mă privi el cu o strălucire demonică în ochi.

-Ușurel. Se enervă Bel.

-Belus, Belus. Se băgă Pain între noi doi în timp ce mergeam și ne puse mâinile pe umeri. Când ai ajuns cățelul ei? Uită-te la tine!

-Dacă mai zici un cuvânt! Se enervă Bel și îl amenință din nou cu pușca.

-Se pare că am trezit instincte vechi! Zâmbi Pain triumfător și de dăduse la o parte.

-Bel, îi șoptesc eu, el asta vrea. Se joacă cu tine ca să te aducă în același loc în care erai acum mult timp! Nu îi face pe plac!

-Nu înțeleg de ce nu îl ucidem și gata! Îmi șopti el înapoi. Vrea să te ucidă, As și noi îl urmăm!

-E singura modalitate prin care îi putem recupera amintirile lui Patrick! Și de asemenea ne va conduce singur la Globul Magic!

Am mers vreo 5 ore până am dat de capătul pădurii, și ne-am oprit lângă un tei bătrân, am aprins un foc cu lemne de pe acolo și am mâncat niște afine pe care le-a găsit Bel. Pain îl legase tot timpul pe Patrick cu un lanț de el.

-Pain, i-am zis eu cât se poate de hotărâtă, dezleagă-l! Nu poate dormi așa. Te asigur eu că nu o să fugă.

-Nu am încredere în voi! Spuse el în timp ce mânca afine și stătea la focul fierbinte.

-Mănânci afine aduse de Bel. Se pare că totuși ai puțină încredere.

-OK, spuse el. Leagă-l de tine. Îmi dăduse lanțul. Dar dacă pleacă de aici am să îl ucid cu mâna mea! Și pe el și pe toți iubiții tăi, inclusiv pe tine! Crede-mă, sunt în stare de multe!

-Te cred, zic eu zâmbind în timp ce legam lanțul lui de Patrick de mine. El se așeză lângă mine pe nisipul care încă era cald datorită soarelui fierbinte ce ne veghea în fiecare zi.

-Ești foarte curajoasă! Spuse Patrick la un moment dat în timp ce avea aceeași privire fermecătoare, de pe vremea în care știa cine sunt.

-Poate. Zic eu captivă în ochii lui care străluceau în lumina lunii.

-Spune-mi, As sau cu ai zis că te cheamă...

-As.

-Noi doi... Adică.. e ceva între noi? Noi doi ne iubim?

-Ăă.. Oarecum. Zic eu intimidată de întrebările lui Patrick, amintindu-mi că el nu știa absolut nimic despre "relația" noastră.

-E un răspuns pozitiv? Zâmbi el. Eu nu știam ce să zic. Oricum, dacă suntem împreună, sunt cu adevărat un băiat care face alegeri bune.

-De ce spui asta? Îl întreb eu confuză dar și uimită în același timp.

-Ai tu ceva aparte.. O strălucire intensă.. Ai un curaj incomparabil.. Cred că tu ești un mister nedeslușit!

Îl priveam tăcută cum îmi vorbea despre strălucire și curaj. Dar el nu știa că eu străluceam doar în prezența lui.

-Cred că Patrick de care tot îmi vorbești că sunt, te iubește mult și ar face orice să te protejeze.

-Crezi?! Intensitatea cuvintelor sale mă aruncă în aer precum un artificiu. Poate până la urmă nu e deajuns doar să vezi dincolo de artificiile mele, trebuie să le și accepți.

-Sunt sigur. Spuse el zâmbind apropiindu-se ușor de mine. Aș vrea atât de mult să știu cine ești și ce am avut noi. Dar cred că Patrick știe la fel de puține lucruri despre tine precum știu eu acum.

Am început să zâmbesc. El îmi mângâie buzele cu o protecție imprimată în stelele cerului negru și profund, care răscoleau amintiri de neuitat. Patrick care habar nu avea cine sunt eu, sau poate urme adânci sădite în sufletul său create de iubirea noastră, îl făcuse să mă sărute. Atunci stelele, cerul, pământul, apele, oceanele, insulele, viața, moartea, iubirea și ura, absolutul și negura s-au unit într-un vals ritmic a sentimentelor a doar doi inși neînsemnați într-un univers mistic, condus de fapt de ceea ce nu putem vedea cu ochiul uman, de infinit.