Prințesă de cartier

21. Când nici amintirile nu te mai scapă de vină

-Hei, ascultați toată lumea! În seara asta la 21 petrecere în pijamale cu băutură, la mine acasă! Vă aștept pe toți! Inclusiv pe tine.
Se uită ea în scârbă spre mine, care fumam o țigară liniștită la geamul clasei. Pandora nu m-a suportat niciodată. Se pare că nu o va face nici în lumea asta.

-Băieți, mergem, nu-i așa? Se ivi și latura petrecăreață a lui Bell care încerca să îi împace pe cei doi.

-Bineînțeles că mergem! Bătuse Rick palma cu el.

-Patricio?

-Nu știu ce să zic.. Își întoarse brusc privirea spre mine. Mai bine să nu vin.

-Cum?! De ce, frate?! Se impacientă Bell. Nu-mi spune din nou că pentru ea. Mă privi el urât. Frate, am mai discutat despre asta. Las-o în pace pe târ..

-Chiar nu te-ai plictisit, nu-i așa ? Mă apropii de Bell după ce îmi sting țigara și o arunc pe geam. Nu te-ai plictisit să mă faci târfă?

-Nu, pentru că asta ești.

-De unde știi tu? Mă vezi 5 ore pe zi și te comporți de parcă îmi cunoști toată viața.

-Îmi sunt deajuns 5 ore pe zi ca să te știu. Ca să-ți știu firea. Răzgâiato!

-Sunt sătul până peste cap de certurile voastre! Ne privi Patricio scârbit dar și obosit de replicile noastre, după care ieși din clasă.

-Frate!! Fugi Richardo, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, după el.

-Nu ar trebui să vii la petrecerea aia! Îmi spuse Bellus printr-o șoaptă timbrată cu o adâncă ură înrădăcinată în subconștient sau conștient.

-Iar tu nu ar mai trebui să îmi spui ce să fac. Zâmbesc eu în timp ce îi aranjez gulerul de la cămașa lui neagră. Asta îl enervă și mai tare și ieși.

-Nu înțeleg de ce vă urâți atât. Se apropie Monika cu blândețe.

-Nici eu. Răspund fără să o privesc.

-As, lupta asta dintre voi nu va merge spre bine. Încerca ea, ca toți ceilalți, să mă sfătuiască și să mă înmoaie.

-A vrut luptă? Atunci va fi război. Îi arunc  eu aceste cuvinte ca pe niște propulsoare după care plec.

*
În urmă cu 5 ani

-Bell, poți te rog să aprinzi becul cu led? Nu prea văd bine ultimele piese de puzzle.

-Sigur, As. Mai avem puțin și e gata.

-Într-adevăr. Nu mă așteptam să reușim să facem un puzzle de 1000 de piese pe parchetul din livingul casei mele.

-Suntem deștepți, As. Dar a contat că l-am făcut împreună. Putem face orice împreună.

-Eh.. Nu chiar.

-Ce tot spui acolo? Avem 13 ani și am reușit să locuim singuri fără să se afle despre asta. As, puteam să ajungem la orfelinat dar nu am ajuns. Împreună am reușit. Sunt sigur că vom fi în siguranță până la 18 ani.

-Da, aici ai dreptate. Dar tot nu voi știi ce s-a întâmplat cu adevărat cu părinții mei. Am atâtea întrebări, Bell.

-Îți promit că te voi ajuta să descoperi adevărul, indiferent cum o voi face.

-Îți mulțumesc din suflet.

-Nu îmi mulțumi și pune ultima piesă.