Prințesă de cartier

12. Nu am vrut să-ți fac rău

-Vă aștept la subsol la ora 19. V-am pregătit o surpriză.
E bine așa?
Îl întreb eu după ce am înregistrat o tonă de variante.

-E cea mai bună. Zise el. Trimite-le-o tuturor, inclusiv lui Bel.

-Neapărat?

-Nepărat!

-OK, OK!

Brusc au dat năvală cu toții în misterioasa cameră de la subsol. Nu părea niciunul să fie supărat sau morocănos, nici măcar Bel.

-O petrecere? Ce drăguț din partea ta, As! Ești minunată! Țipă orbită de fericire Monika, după care a mers să îmi guste prăjiturelele.

-Avem și bere? Zâmbi Far după care veni să mă pupe pe frunte.

-Bună, As.
Se apropie Patricio timid de mine. Nu știu de ce dar parcă îmi era rușine să îl privesc în ochi însă el o făcea mai curajos decât de obicei.

-Mda, interesantă petrecere. Spuse și Bel, spre surprinderea mea, doar 15% ironic.

Frate, ce au ăștia?!

-Rick, trebuie să vorbim. Îi zic eu panicată.

-Trebuie. Zise el la fel de surprins.

Ne-am dus într-un colț și îi priveam pe ceilalți cum se distrau ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic în urmă cu o săptămână.

-Poate au uitat. Zise el încercând să pară calm. Poate au vrut să uite ca să ne putem continua drumul. Ca o echipă.

-Chiar și Bel?! Am impresia pentru prima oară în viața mea că nu mă urăște. Nici nu știu dacă ar trebui să mă bucur sau să mă îngrijorez.

-Ei, lasă. Nu te mai stresa atâta și vino să dansăm!

-Poate ai dreptate. Vin imediat..

-Te aștept pe ring, As!

Bax : Ei, poate sunt atât de buni încât vor să pară că au trecut peste.

Roro : Nu-l asculta. Ăștia își bat joc de tine. Vor să îți facă felul. "E rândul tău să suferi."

Ador petrecerile. Cumplit cât le ador. Dar nu puteam scăpa de presentimentul că o să se întâmple ceva groaznic. M-am aruncat în mijlocul ringului, și ca de obicei am început să-mi agăț toată energia mea ieșită din comun, de muzică. E frumos.. E minunat.. E amețitor. Și se termină mereu cu migrene. Ce-i drept, Rick adusese cu el 4 sticle de vin de care nu ne spusese niciunuia. Ador vinul. Mai ales vinul rosè. Dar nu-mi place culoarea roz. În niciun caz. Oare Patrick unde e? Ce mai face? E bine? A vopsit minunata cameră roz sau a lăsat-o așa? S-a împăcat cu Cortny? Se mai gândește la mine?! Mă mai iubește?...

Dacă ar fi să urăsc ceva la mine, singurul lucru e că mintea mea e ca un motor care nu se oprește niciodată. M-am obișnuit cu el însă în momentele de beție, această formă se accentuează iar eu aproape că sunt în altă parte.. În rest, mă iubesc.

Patricio mă urmări cu privirea toată seara, dar nu îndrăzni să vorbească cu mine. Se apropie la o distanță decentă, îmi vorbea cu azuriul din ochii săi, cu zâmbetul ăla de om îndrăgostit, cu pașii care își doreau sub orice formă să vină spre mine și simțeam. Simțeam că mă iubește atât de mult iar acest sentiment, după ce ajungea până la mine, îmi dădea o stare atât de nașpa încât îmi venea să fug. Avusesem și noi o discuție normală cândva. Nu știu ce am făcut atunci și nu mai reușesc să fac acum. Nici nu îmi mai aduc aminte cum a fost.

La un moment dat, l-am văzut cum stătea singur pe o canapea și fuma o țigară. Nu îl mai văzusem să facă asta până atunci.

-Fumezi? Îl întreb eu zâmbind, așezându-mă lângă el.

Patricio se ridică și își luă haina pe el.

-Mă duc să dansez. Adică mă duc afară să fumez.

-Dar..

Și plecă lăsându-mă cu ochii în soare. Adevărul e că și eu l-am lăsat așa de multe ori. Poate nu a reușit să treacă peste ce i-am spus atunci însă era un uriaș contrast între sentimentele lui care se vedeau atât de clar și faptul că fugea de mine. Între timp, Richardo a venit și s-a așezat lângă mine cu două pahare de Cola în mână.

-Ești bine, prințesă ?

-Rick, spune-mi, de ce mă evită ?

-Nu mă bag peste prietenul meu Patry. El știe ce are.

-Poate încă e supărat.

-Sau pur și simplu nu vrea să aibă de a face cu tine.

-Cum poți spune asta?! Mă ridic eu după care plec. M-am dus să îmi iau o prăjitură ca să mă simt mai bine. Peste 5 minute, Rick și Bel au apărut lângă mine. Bel îi tot șoptea ceva la ureche și se uita atent la mine ca să nu aud. Rick îi tot spunea că nu o să facă asta însă Bel insista. Mă uitam la ei ca la doi idioți. Când am vrut să plec, Richardo îmi spuse :

-As, ai curaj să faci ceva?!

-Ce?

-Închide ochii.

-De ce să închid ochii? Hai, mai lasă-mă, Richardo!

-Închide-i.

-Dacă mă lovești, nu o să îți mai simți nici mâinile nici picioarele!!

-Calmează-te, prințesă! Nu fac eu așa ceva.

Am închis ochii pregătită oarecum ca Rick sau Bellus să mă lovească. Însă am simțit o mână care mă ținea și una pe gâtul meu iar mai apoi două buze moi care s-au unit cu ale mele. M-am ferit cât de repede am putut însă se întâmplase deja, iar Patricio, care atunci voia să intre, văzuse toată scena.