Prințesă de cartier

17. Dacă aș putea să înțeleg..

După ce își făcuse numărul de magician și mai știu eu ce sperietoare de ciori, începuse să mă amenințe mai grav. Dar eu râdeam în continuare ca o descreierată.

-Ce ți se pare atât de amuzant?! Zise el plictisit și enervat până peste cap de atitudinea mea. Se așeză pe un scaun și respiră apăsat.

-Uite, nu pot să iau în serios un om cu o glugă pe cap. Un om care nu vrea să-și arate fața.

-Dar totuși un om cu glugă pe cap ți-a ucis părinții. Se ridică el în picioare.

Atunci toate sentimentele și gândurile mi se înăbușiră direct în față.
-Cine ești și de unde știi despre părinții mei?! Încercam eu să evadez din strânsori dar funiile erau mult prea puternice și nu ajungeam la niciunul dintre cuțite. Parcă "ciudatul" îmi știa fiecare mișcare și fiecare as din mânecă și se pregătise demult pentru toate astea. Hai să fim serioși, nici Patrick n-a reușit să mă țină închisă.

-Răspunde!! Țip eu în continuare! Când am să mă eliberez am să-ți smulg rânjetul ăla de pe față pe care știu că îl ai! El începuse să râdă strident și angoasat.

-Da, da, am auzit că bați bine. Fetele.

-Încă nu am bătut un băiat dar îți promit că vei fi primul pe listă!

-Eu nu aș merge atât de departe, Astrid Darkness!

-De unde știi cum mă cheamă? Sărisem eu ca friptă.

-Acest "ciudat" știe mai multe despre tine decât știi însăți tu! Se așeză lângă mine.

-Ce vrei?! Îi zic eu plictisită de toată scena pe care o făcuse. Nu mai fă pe misteriosul și spune odată ce vrei!

-Eu vreau ceva ce doar tu poți să îmi aduci.

-De ce aș face ceva pentru tine?

-Pentru că ți-am mai zis.
Voiam să îl întrerup însă el continuă.

-Da, da mi-ai zis că nu iubești pe nimeni. Dar ești chiar atât de sigură? Să nu iubești și să nu îți cunoști sentimentele sunt două lucruri total diferite, Astrid.

Îmi rostise numele cu o scârbă și cu un dezgust ce mă făcu să mai privesc odată peste toate cuvintele lui. Dacă avea dreptate? Dacă eram îndrăgostită de cineva ?

-Să fie oare Rickișorul tău? Se apropie el mai tare și îmi mângâie obrajii. L-am împins cu toată forța.

-De unde știi tu de....

-Sau poate Patricio. A suferit mult din vina ta și încă îl faci să sufere. Poate în adâncul inimii tale ai simțit totuși ceva pentru un "laș". Poate îți plac lașii.

-Cine naiba ești tu?
Acum chiar începusem să iau toată treaba asta în serios. El chiar știa totul despre mine.

-Ori.... Știu că numele lui îți va provoca durere și niște mici amintiri de când priveai lumea cu alți ochi. Săraca Astrid, îndrăgostită de liderul din Power Stars care a vrut doar să se culce cu ea și care avea deja iubită. Ce trist. Nu știai că nu poți controla totul, nu-i așa?

Se juca cu mintea mea ca și cu piesele unui joc de șah. Le îngrămădea și le amesteca între ele încât nu le mai găseam locul și le furase cu dibăcie pe cele mai importante.

-Te urăsc! Îi șoptesc eu uitându-mă în alt colț al camerei.

-Deci poate e Patrick. Sau cine știe, toți laolaltă. Ești o ușuratică chiar pricepută, cum ar spune Bel.

-Tu..

-Eu l-am vrăjit pe Bel ca să încerce să te rănească? Da, eu am fost. Altfel nu ai mai fi venit la mine. Dar în orice caz, știm amândoi că oricum are această părere despre tine.

-Nu e adevărat. Bel nu mă urăște cum credeam. Mi-a salvat viața !

-În locul tău, nu aș fi atât de sigură! Te-ai gândit că ți-a salvat viața ca să îți provoace mai multă durere ?
Bun, se ridică el de lângă mine schimbând brusc subiectul, acum să ajungem la partea grea. Trebuie să faci ce îți zic eu. Mai precis, să îmi aduci ce vreau.

-Și ce vrei?!

-Ultimele ingrediente ale vrăjii mele puternice sunt lacrimile unor 4 băieți din viața ta, pe care tu personal trebuie să îi rănești.

-Ce să fac?!

-Oricum, am văzut că te pricepi la asta, nu o să fie prea greu pentru tine. Bun, ideea e că îți spun exact ce băieți trebuie să cauți.

-Uimește-mă.

-Richardo, Patricio, Bellus și Patrick.

-Cum?! Îți bați joc de mine?!

-Sunt cei de care presupunem că ai fi îndrăgostită. Nu poți să riști să moară unul din ei, nu-i așa?

-Dacă mă cunoști atât de bine precum spui, cum naiba ai putut deduce că eu sunt îndrăgostită de Bell ?! 

-Prostuță mai ești, Astrid ! Tu chiar nu realizezi, nu-i așa ?

-Am să îl rănesc cu toată plăcerea mea ! La fel și pe tine !

-Eu nu aș merge atât de departe. La urma urmei, tu ești la mâna mea. 

-Nu aș fi atât de sigur ! Îi zâmbesc eu, folosindu-i replicile.

-Gata, de-ajuns ! Se enervă el. Știi ce ai de făcut.

Și suflă peste mine un praf ciudat ce mă făcu instant să amețesc și să mă pierd..