Prințesă de cartier

11. Nimeni nu o să te ierte așa, prințesă

Credeam că o să fie mai rău dar adevărul e că nu ne-am vorbit zile în șir. La un moment dat l-am auzit pe Bel spunându-i lui Richardo că ar vrea să se întoarcă acasă. Într-adevăr Richardo e singurul cu care nu m-am certat. Nici eu nu știu de ce. Poate pentru că știe să mă lase în pace.

-Ești bine, prințesă? Mă întreabă zâmbind după ce a intrat în camera mea.
Monika doarme acum în camera lui Far.

-Nemaipomenit. Tu?

-Acum că te-am văzut sunt foarte bine.

Urăsc când Richardo încearcă să se dea la mine. Chiar crede că m-aș putea îndrăgosti de el vreodată? Voiam să îi spun dar mă gândeam că probabil o să mă evite și el, și decât să fiu ucisă pe o insulă pustie, mai bine îi fac jocul.

-Oh, mulțumesc, Ricky.
Îi zâmbesc eu încât aproape că m-a crezut.

-Vino cu mine! Zise și mă luase de mână și mă trase după el.

-Dar unde mă duci? Îl întreb eu puțin panicată dar foarte curioasă.

-Tata are un iaht extraordinar. Nici el nu mai știe bine câte chestii a ascuns aici.

-Cum ar fi?!

Mă luase de mână și mă duse undeva la subsol însă spre surprinderea mea, totul era superb. Era o cameră imensă, cu lumini albastre reflectate pe pereții care aveau pictați niște peștișori aurii. Era un jacuzii cât pentru 50 de persoane. Apa era fierbinte, cu spumă colorată în toate culorile curcubeului. Cred că Richardo o pregătise dinainte.

-Vino!

-Ce?! Nu, Richardo!!

-Te temi că o să te văd în lenjerie? Te-am mai văzut când dormeai.

-Ce?!

-Glumeam. Vino!

-Nu, nu pot să vin.

-Ce ai?!

-Nu e asta.

-Sau nu îți place spuma curcubeu? Pot să o schimb dacă vrei. Am și neagră.

-Îmi place să fac baie în curcubeu dar..

Pentru câteva clipe chiar am vrut să îi spun dar mi se părea prea penibil să îi zic că am o tonă de bubițe pe coapse. Cum să îi spun asta unui băiat?

-OK, zâmbi el. Atunci facem altfel.

-Ce?! Cum??

Richardo mă luase pe sus și mă aruncase în apă îmbrăcată. Mai apoi se aruncă și el și țâșni jumătate din apă afară. Ne împroșcam cu apă, ne băteam ca doi copii de 9 ani, ca doi pești când înoată unul după altul în mare. Culorile se amestecau, se amestecau la fel ca sentimentele noastre. Nici nu mai știu de când nu m-am mai distrat așa. Aproape că uitasem cât de frumos e să ai prieteni.

-Și până la urmă care e Cea Mai Mare Dorință a ta? Mă întreabă după ce am obosit și am stat liniștiți în jacuzzi. Apa era caldă.. Îți venea să adormi.

-Cea mai mare dorință? Zâmbesc eu fără să îl privesc. Nu cred că m-am întrebat asta vreodată.

-Atunci de ce mai ești aici?

-Dar a ta?

-Eu am întrebat primul.

-Ei, hai că sunt atât de curioasă.

-Curioșii mor repede, As. Zâmbi el.

-Drăcoaica de mine nu moare atât de repede. Zâmbesc eu.

-Cred că.. Să fiu fericit.

-Și nu ești?

-Nu cred că se poate numi fericire când alergi să prinzi scopuri dar nici nu știi pe care să îl alegi. În toată viața noastră nu facem decât să alergăm, să alergăm dar de fapt niciodată nu știm încotro.

Pentru câteva secunde, Richardo mă uimi cu adevărat. Nu credeam vreodată că un băiat ca el ar putea să gândească așa.

-Nu cred, zic eu, că Cheia Fericirii e să îți cunoști țelul. Eu știu ce vreau dar tot nu sunt fericită.

-Poate o să fii când o să îl îndeplinești.

-Sau poate nu. Vezi? Ăsta e riscul. Că pot fi de două ori mai dezamăgită după ce o să ajung acolo, după ce o să știu adevărul.

-Și preferi să te gândești toată viața că ai fi putut încerca sau să calci în picioare teama și să îți trăiești viața așa cum e ea?

-Uneori chiar nu mai știu..

Certați sau nu, eram într-o misiune importantă și trebuia să o ducem la bun sfârșit. Ei nu știau, însă nu mai era cale de întoarcere. Marea ne-ar fi înghițit pe toți. Ar exista o singură cale însă încă nu îmi e cunoscută nici mie. Mă hotărâsem că înainte să ajungem pe Insula Dorințelor Sfărâmate, să dau o petrecere ca să le schimb mood-ul tuturor. Nu știu sigur cât la sută va funcționa dar măcar voi fi încercat. Richardo m-a ajutat mult la această petrecere. Am decorat o altă cameră secretă din iahtul tatălui său cu lucruri ce le-am găsit aproape pierdute pe acolo. Am făcut prăjiturele, niște spaghete și sarmale, preferatele lui Bellus. Bineînțeles că după mine aș fi pus puțină otravă ☠ în sarmalele alea însă Richardo se gândea să nu fac ceva necurat și a stat cu ochii pe mine toată ziua. Poate și pentru că mă cam place.

-OK, toate sunt gata. Mai lipsesc invitații.

-Nu i-ai chemat încă? Se miră Ricky.

-Ei... Nu mai bine îi chemi tu?

-As, e petrecerea ta.

-Dar Rick...

-As!!

-Ce-ar fi să le trimit câte un mesaj?

-E o idee bună.

"Fătălăilor, haideți la ora 19 să petrecem împreună în camera de la subsol, a doua ușă pe stânga. Ușa are culoarea roșie și are un imprimeu de tigru. Să nu întârziați, rataților."

-Cum e?

-E bună pentru început însă mai trebuie să scoatem câteva cuvinte de acolo. Nimeni nu o să te ierte așa, prințesă.