Prințesă de cartier

31. Apogeul răbdării mele

M-au aruncat într-o altă cameră și m-au încuiat, bineînțeles. Acolo, pe canapea stătea Bel care era legat.

-Bel? Spun eu uimită fugind spre el să îl dezleg. Ce cauți aici?!

-Te-aș putea întreba același lucru. Zâmbi el.

-Păi după ce m-am trezit, ăștia m-au încuiat în camera mea. N-o să-ți vină să crezi, Power Stars sunt acum parte din echipa noastră și mai mult, acum cu toții cred că eu l-am ucis pe Gaston.

Gaston.. Poate dacă nu venea la mine nu pățea nimic. Nu pot să cred ce a ajuns lumea asta. Nu voiam să fie așa.

-Gaston? Power Stars sunt aici? Rămase el ca trăznit. Se pare că știa mai puține decât mine.

-Nu știi, nu? Și pe tine te-au închis.

-Habar nu am de ce.

Atunci îmi venise în minte un posibil răspuns.

-Pentru că eu am fost lider iar tu în lipsa mea mi-ai luat locul. Ei cred că noi i-am condus spre pieire și că ne pasă doar de noi.

-Și nu e adevărat? Spuse Bel așezându-se mai comod pe canapea și privindu-mă țintă în ochi.

-Nu! Spun eu iritată. Tu da, dar eu nu!

-Faptul că negi nu te face mai bună decât mine, As!

-Eu am venit să te salvez dar ție îți pasă doar de tine și ai vrut să mă lași acolo! Nu-mi vorbi tu mie despre egoism, ai înțeles?!

-Da, dar cum crezi că ai ajuns aici?! Crezi că Zâna Bună a făcut o vrajă și te-a adus înapoi acasă?! Eu am fost Zâna Bună, fată! Pentru câteva clipe am renunțat la egoismul meu și te-am privit cu alți ochi. Dar de fiecare dată mă faci să regret!

-Eu te fac să regreți? Poate dacă nu ai fi un porc nesimțit nu ai mai regreta nimic!

-Ai grijă cum vorbești! Nu te-am făcut nici cum!

-De 3 minute. Zic eu plictisită, după care m-am trântit pe canapea. El se așeză lângă mine, lipindu-și brațul de al meu.

-Se pare că iar sunt condamnat să trăiesc cu tine. Spuse el amuzat după ce respiră adânc.

-Măcar nu te plictisești. Zâmbesc eu.

-Cu tine nu am cum. Poate pentru că nu poți fi înțeleasă.

-Tu vorbești?! Mă întorc eu spre el. Mă lași să mor și după, habar nu am cum, reușești să îți pese de mine și să mă salvezi.

-Dacă te-am salvat nu înseamnă că îmi pasă de tine! Se feri el ca și cum aș fi atins o coardă sensibilă.

-Portalul nu te-ar fi lăsat să treci dacă nu ți-ar fi păsat de mine, Bel. Zâmbesc eu.

Atunci îmi amintisem. L-am părăsit pe Patrick ca să îl salvez pe Bel, iar acum nimeni nu a reușit să dea de urma lui Patrick. Poate chiar e doar vina mea.

-Bel? Spun eu schimbându-mi total atitudinea. Trebuie să plec de aici.

-Și eu vreau să plec de aici, crede-mă.

-Nu, Bel. Chiar trebuie să plec. Power Stars sunt aici dar nu și Patrick. Mi-au spus că nu au dat de urma lui.

-Chiar îți pasă de el? Spuse Bel indignat.

-De toți îmi pasă.

-Nici tu nu te crezi, As. Oricum dacă îți păsa de el nu cred că veneai să mă salvezi pe mine.

-Ce vrei să spui?! Mă enervez eu. Mi-am făcut doar datoria de lider, atât!!

-Da da, te cred. Zise el ironic.

-Nu tu ziceai că nu îmi pasă de altcineva în afară de mine? Cel mai bine, lasă să fie așa. Spun eu nervoasă și mă întorc cu spatele spre el.

-Nu m-ai fi salvat dacă nu ți-ar fi păsat de mine. Nu zic că e vina ta dar a trebuit să faci o alegere și tu l-ai părăsit.

-Nu l-am părăsit! Țip eu. El a făcut asta cu mult timp în urmă!

-Și ai lăsat karma să vorbească, nu-i așa?

-Nu pot să cred cât de enervant poți să fii, Bel! Mă ridic eu și arunc cu o pernă în el. Eu mi-am făcut datoria față de tine! Ar trebui să nu îmi mai scoți ochii cu asta!

-Datorie ca datorie. Dar tot ai fost cea egoistă!

-Știi ceva? Orice aș alege în povestea asta tot egoistă aș fi la final. Așa că nu îmi mai pasă! Poți spune ce vrei!!

-OK, OK. Începu el să râdă. Și acum ce vrei să faci?! Să te învinovățești toată viața că nu ai putut salva două persoane în același timp?! Nu poți să ai totul în viață, As! Efectiv nu poți!

-Nu, bineînțeles că nu! Spun eu hotărâtă. O să plec după el!

-Ce să faci?! Sări el în picioare ca fript. Nu pleci nicăieri!

-De când îmi spui tu ce să fac? Îl privesc eu șocată după care am început să râd.

-Nu trebuie să îl cauți! Patrick e mort! Nu dezgropăm morții și gata!

Atunci o flacără se aprinse înăuntrul meu și arse totul.

-Să nu mai spui asta în viața ta! Îl prind eu de gulerul de la tricou. Altfel o să ajungi tu cel mort și chiar nu îmi pasă că o să calc peste cadavrul tău!

El avea o privire rece dar în același timp strălucitoare.

-Tu chiar îl iubești, nu? Spuse el după o pauză destul de lungă. Nici nu mă mai mir! După care se trânti fără vlagă pe canapea.

-Pfff... Încep eu să râd ca o nebună. Nu iubesc pe nimeni, Bel!

-Mă uimești mereu, As. Răspunse el extenuat de situație sau poate de mine. Mereu spui lucruri în care nici măcar tu nu crezi!

-Eu zic să-ți ți gura, Belus! Nu știu care dintre noi spune lucruri în care nu crede! Și apropo, vezi că nu m-ai mai făcut târfă de 20 de minute. Te simți bine?

-Ești insuportabilă! Se enervă el. Și mai ales când încearcă omul să fie bun cu tine!

-Iar tu un nesuferit!

-Tine-ți gura, târfo! Altfel ai să regreți că te-ai născut!

-Eu cred că tu regreți asta demult! Sau nu mai regreți acum că ai aflat că ești un mini-triton? Zic eu ironizându-l cu o voce drăguță ca de copil.

Atunci el își ieși din fire și îmi aruncă perna înapoi.

-Ascultă-mă, fetițo! Tu nu ai dreptul să vorbești așa despre trecutul sau familia mea! Știi ceva? Cred că părinților tăi le e mai bine morți! Decât să fii crescut pe una ca tine!

-Nu ai spus asta! Țip eu în timp ce cuvintele lui ajunseseră la apogeul răbdării mele. Atunci i-am dat o palmă puternică iar el zâmbi încrezător. Mă prinse de mână, mă privi pentru câteva secunde după care spuse :

-Auzi, prințesă, vin cu tine! Îl vom găsi pe Patrick împreună.