Prințesă de cartier

33. Aș da orice să mă privească cum te privește pe tine

-V-ar sta bine! Spuse Monika râzând ca un robot. Îmi amintisem că îmi mai spuse odată același lucru dar cu Patricio.

-Deci până la urmă cu cine îmi stă bine? O întreb eu râzând.

-Tocmai ți-am zis. Spuse ea fără să pară că ar înțelege la ce mă refer. Bel nu înțelegea nici atât.

M-am așezat pe canapea lângă Bel iar Monika se așeza pe un scaun în fața noastră și începuse să citească aceeași carte ca data trecută.

-"Pe aripile vântului"? O întreb eu ca o prizonieră drăguță ce sunt.

-Citești cărți? Întrerupse Monika lectura surprinsă.

-Ai rămâne uimită să mă cunoști în întregime.

-Păcat că nimeni nu poate face asta. Răspunse Bel zâmbind, stând în stânga mea, după care își întinse mâna pe umerii mei.

-Pe unde ai ajuns? Mă adresez eu Monikăi, ignorând total acest "pirat". Jur că îi mai lipsea doar un petic pe ochi și un cârlig.

-Aproape la final. Pe tot parcursul romanului am așteptat ca cei doi să fie împreună, însă încep să cred că nu o să fie niciodată.

-Doar povestea e inspirată din viața reală a autoarei, nu-i așa? Spun eu contemplând asupra finalului pe care îl știam deja.

-Ai dreptate. Poate până la urmă iubirea chiar te face slab. Spuse ea cu amărăciune. Devenea din ce în ce mai tristă pe măsură ce termina o propoziție. Am fost creați pentru iubire și totuși iubirea o să ne distrugă la final.

-Monika, spun eu înțelegând că a început să vorbească despre ea nu despre carte, există și iubiri care nu sunt bune pentru noi. Trebuie doar să mergi mai departe.

Da, nici mie nu îmi vine să cred că dau sfaturi atât de bune.

-Tu vorbești? Răspunse ea privindu-mă țintă în ochi. Știi câte răni ți-a provocat iubirea pentru Patrick și totuși continui să îl iubești.

-Deci îl iubești! Sări Bel, care își retrase mâna de pe mine.

-Fraților, zic eu ca și cum aș încerca să calmez un stol de păsări, nu iubesc pe nimeni!

-Îl iubești! Spuse Monika.

-Și încă cum! Completă Bel.

-Trecând peste aceste afirmații greșite, zic eu încercând să îmi păstrez calmul, Monika, cu toții știm cât îl iubești pe Patricio. Dar de ce? Cum poți să iubești atât de mult un om căruia nici măcar nu îi pasă de tine? Tu nu ai avut niciodată ochi pentru altcineva în afară de el.

-As, răspunse ea cu o sinceritate maximă ce era ușor de citit în ochii ei, iubirea nu e un târg! Nu te iubesc pentru că mă iubești, te iubesc pentru că te iubesc!

-Și totuși, cum l-ai cunoscut?

-E o poveste ciudată. Zâmbi ea ca și cum această poveste nu i-ar fi stricat complet viața.
Acum 3 ani când eram boboacă și tocmai mă mutasem în Cartierul Umbrelor, singura prietenă pe care am reușit să mi-o fac în liceu a fost Pandora. Ea, ca de obicei, organizase o petrecere la ea acasă în care era invitată toată lumea.

-Oh, îmi amintesc. Încep eu să râd. Am fost la petrecerea aia!

-Eram o tipă foarte închisă în mine, continuă ea ignorându-mă, căreia îi era teamă să nu facă ceva greșit. Mereu mă gândeam la cine ar trebui să fiu și nu la cine sunt. Simțeam de fiecare dată un gol adânc înăuntrul meu.

Și când stăteam singură într-un colț, așteptând-o pe Pandora să vină cu băuturile, atunci l-am zărit. Venise cu vărul său, Patrick. Erau îmbrăcați la fel. Amândoi purtau un costum roșu intens, dar lui Patricio îi punea în evidență zâmbetul cald.
În fine, tot în acea seară se provocase un incendiu iar toți am fost nevoiți să evacuăm casa și să chemăm pompierii. Am plecat singură spre casă când am observat că pe stradă mergeau în aceeași direcție, cei doi băieți îmbrăcați la fel. Atunci, Patrick se băgase în seamă cu mine :
-Hei, locuiești în cartier? M-a întrebat.
-Da. I-am răspuns eu extrem de timidă.
-Ar trebui să vii cu noi la un suc. Cel mai apropiat bar e la colțul străzii.
Într-un final am acceptat și m-am dus cu ei.
Patrick mersese până la baie dar sunt sigură că a fost o diversiune ca să ne facă să vorbim. Trecuse aproape jumătate de oră iar noi începusem să ne înțelegem foarte bine. La un moment dat își puse brațul peste umerii mei și atunci chiar am simțit o apropiere între noi.
Chelnerul nu mai venea să ne ia comenzile, Patrick nu se întorsese iar el s-a scuzat și a mers până la bar să comande. Atunci s-a schimbat totul. Tu erai acolo și flirtai cu chelnerul de aceea nu venise să ia comenzile.

-Era barul Moon Light? Încep eu să îmi amintesc. Gândiți-vă că acel chelner îmi ceruse numărul de 4 ori până am acceptat să i-l dau.

-Nu știu ce s-a întâmplat atunci. Continuă Monika pe același acord grav. Dar când s-a întors nu a mai fost Patricio de acum 2 minute pe care îl cunoscusem eu. S-a scuzat, a zis că nu se simte bine și a plecat acasă, lăsându-må acolo, în lumea mea înfricoșătoare, ca pe o păpușă singură, inutilă și aruncată la gunoi.

Atunci am realizat cât de tare a durut-o să spună asta. Eu știam exact ce s-a întâmplat în seara aia.

-Patricio venise la bar, continui eu povestea din perspectiva mea încercând să o lămuresc sau poate să o fac să se simtă mai bine, a comandat două sucuri și când m-am întors spre el, ochii lui au început să strălucească și a rămas înțepenit. L-am întrebat dacă se simte bine, el nu a mai răspuns și a plecat.

-Minți. Începu Bel să râdă. Tu și Patricio vă cunoșteai de mulți ani. Nu e ca și cum atunci te-a văzut prima oară și s-a îndrăgostit de tine.

-Până atunci nu vorbisem în viața mea cu el. Răspund eu cu sinceritate dar Bel părea că nu mă credea. Îmi pare rău, Monika! Mă întorc spre ea. Chiar nu am știut..

-Nu am să uit niciodată acea privire pe care o avea, continuă ea, acei ochi strălucitori de culoarea mării, acel zâmbet inocent ce mi-a adus lumină în suflet. În acea seară se aprinse în mine o flacără care îmi lipsise în tot acel timp. Acea flacără e bucată din mine și din tot ce am putut construi cu ajutorul ei.

-Dar nu ați construit nimic. O întrerup eu fără să înțeleg ce sens au vorbele ei.

-Poate că nu. Răspunse ea sigură pe sine. Dar faptul că l-am cunoscut și m-am îndrăgostit de el, mi-a schimbat complet viața. Nu mi-a astupat complet golul din inimă însă m-a făcut să înțeleg ce îmi lipsise până atunci. Poate că tu ești de vină, poate dacă nu erai tu mă iubea pe mine.. Crede-mă, aș da orice ca să mă privească două minute cum te privește pe tine!