Prințesă de cartier

14. Atâtea uși întortocheate...

După acea petrecere minunată am început să vorbesc mai mult cu Rick decât cu Patricio, ceea ce mă uimește și în momentul de față. Patricio nu m-a mai căutat, ceva neobișnuit lui dar am lăsat lucrurile așa. Am hotărât să nu îmi mai amestec viața profesională cu cea personală.

După o lungă și deșartă călătorie (și la propriu și la figurat) am ajuns pe Insula Dorințelor Sfărâmate. Însă ceva era în neregulă cu insula asta. Avea ceva ciudat. Te făcea să te simți... pierdut. Cred că în toate sensurile posibile.

Am coborât în sfârșit pe uscat însă totul era... DIFERIT. Plaja, nisipul, copacii, natura sau ce a mai rămas din ea, totul era negru și uscat. Nu era nici măcar o urmă de viață. Era sumbru, închis și înfricoșător. Dar nu îmi era teamă, niciodată nu îmi e.

-E interesant dar puțin ciudat .. Le zic eu celorlalți care păreau mult mai încântați decât eram eu. Dar totuși, e culoarea mea preferată.

-Nu știam că îți place roșul. Zâmbi Monika în timp ce făcea cinci piruiete consecutive.

-Nu-mi place dar nu e nimic roșu aici.

-Sunt de acord cu tine, As. Zice Rick apropiindu-se ușor de mine. Galbenul ăsta mă face pur și simplu să orbesc. Nu aveți din întâmplare niște ochelari de soare la voi?

Galben? Roșu?! Ce vor să spună ăștia? Își bat joc de mine sau...
La vreo 5 metri distanță era o insectă scârbosă, , din ordinul coleptera, cred. Dar de câteva ori mai mare. Far se apropie încrezător și în acel moment puse mâna pe ea.

-Farr!! Ce Dumnezeu faci?! Țip eu ca o descreierată în timp ce mă apropii speriată de el.

-Calmează-te, As. E doar o floare..

-Asta e floare?!

-Într-adevăr e ciudată pentru că e complet verde. Totul e verde aici. Poftim!

O luase în mână, într-adevăr ca pe o floare după care mi-o întinse ca un gentleman. Insecta își pregătise dințișorii să mă muște.

-Oprește-te! Țip eu în timp ce îl lovesc peste mână. Insecta a căzut jos și a fugit.

-Voiam doar să fac un gest frumos.. Zise Far puțin dezamăgit.

-Ești bine, draga mea? Nu ești în apele tale azi. Mă mângâie Rick ușor pe obraji.

Dar mâinile lui erau aspre și foarte reci. Pielea îi era cenușie, de parcă îi aparținea unui cadavru.

-Nu mă atinge! Sunt bine!
Zic eu încercând să nu îmi pierd cumpătul. Cu fiecare minut totul devenea din ce în ce mai întunecat și mai sinistru... Parcă totul era mort.. Inclusiv ei..

-Totul e atât de frumos! Astrid, vezi cerul?! Vezi plaja?! Se apropie Patricio de mine în timp ce rostea cuvinte pierdut, la fel ca în seara aia. Totul e albastru.. Parcă totul e filtrat prin ochii mei..

-Oh, Patricio.. Zic eu puțin speriată, amintindu-mi că la fel de atras de mine îmi vorbise și în seara aceea.

-Natura, palmierii, aerul, totul e atât de curat și de... Albastru.. Norii.. Apa.. Pământul.. E atât de frumos! Vezi și tu, Astrid?!

-Da, văd.. Zic eu înghițând în sec, în timp ce plaja se umplea cu tot mai multe insecte.

Am păstrat drumul tot înainte deși la fiecare pas simțeam greață și o oarecare teamă. Rick era braț la braț cu mine în timp ce se plângea că îl dor ochii, Patricio se plimba pierdut, admirând fiecare centimetru, Monika cânta în gura mare melodia "Romeo și Julieta", Far tot lua "flori" în mână iar Bel mergea în fața noastră fără să scoată vreun cuvânt despre ceea ce vede el. Adevărul e că insula asta se juca cu noi. Dar totuși, de ce sunt singura care vede chestii groaznice?

Ne-am oprit în fața unui templu care avea 3 uși diferite. Una era cât se poate de strălucitoare în ochii mei și avea gravată pe ea cuvântul "VINĂ" , a doua era de piatră și scria pe ea" INVIDIE" iar pe ultima literele erau așezate cu susul în jos. După câteva minute rezervate descifrării, ne-am dat seama că pe ultima ușă scria "FURIE EXTREMĂ ".

Fiecare ușă avea în fața ei câte două cerculețe, pline de sânge uscat. Far se puse pe unul dintre cercurile ușii pe care scria "INVIDIE" însă se porniseră niște zgomote stridente, greu de suportat pentru urechea umană și o aură negativă îl împinse pe bietul Far la câțiva metri distanță.

-Ești bine? Am fugit eu împreună cu Monika la el.

-Haideți să lăsăm liderul primul! Zise Bel zâmbind malefic. Uneori chiar îmi vine să îl strâng de gât.

-Sunt eu primul! Zise Patricio în timp ce se îndreptă spre aceeași ușă, aruncându-i priviri răutăcioase lui Bel.

Spre surprinderea tuturor, ușa fusese de acord iar în acel cerc apăruse un fotoliu vechi, pe care Patricio intenționa să se așeze.

-Nu te așeza! Țip eu. Nu știm ce se poate întâmpla!

Dar el nu mă ascultase, și totuși nu pățise nimic.

-Domnișoară! Zise Bel privindu-mă cu toată ura din lume.

-Sincer, Bel, dacă era o ușă pe care să scrie "URĂ", m-aș fi dus acolo și te-aș fi făcut manechinul meu personal. Dar... împăiat! Însă așa nu știu pe unde să o iau!

-Cred că ar trebui să încerci "INVIDIE" alături de iubitul tău. Zâmbi el.

-Eu cred că insula asta ar trebui să îți inventeze ție o ușă specială pe care să scrie "PROST"".

-Nu mă porni, cățea ce ești!

-Cățea?! Dar nu eram javră?

-Ești oricum! Văd că știi prea bine nici nu mai trebuie să îți spun!

-Iar tu ești un ingrat!

Pământul începu să se cutremure iar ceilalți strigau foarte agitați. Când m-am uitat mai bine, Monika era pe al doilea fotoliu de lângă Patricio, în dreptul ușii "INVIDIE", iar Patry nu părea prea încântat de noua lui colegă. Far stătea pe un scăunel în fața ușii "VINĂ" iar Rick mă luase de mână și mă duse în fața ușii "FURIE EXTREMĂ". În același moment Belus se duse spre Far și în aceeași secundă o lumină străpungătoare rupse atmosfera. Eu stăteam lipită de cercul din fața ușii "FURIE EXTREMĂ", iar Rick și Bel fuseseră aruncați la 10 metri distanță în același timp.

-Sunteți bine? Am țipăt eu uitându-mă speriată după ei. Dar mai apoi am realizat situația cea mai gravă: partenerul meu nu era în niciun caz, Rick.