Prințesă de cartier

10. Nu mai strălucesc din vina ta

-As!! Se chinuie Monika să vină să mă îmbrățișeze, târându-și cu greu piciorul rupt după ea.

-Ești bine? Întreb eu.

-As!!!!!!!! Apare Richardo de după colț care mă ia pe sus și mă aruncă de trei ori în aer. Far veni și el, mă pupase pe frunte după care mă urcă pe umărul lui și mă plimbă pe coridorul iahtului.

-De unde atâta dor?! Zic eu mirată gândindu-mă dacă nu cumva i-a afectat insula misterioasă.
Far, ce ai pățit la față?
Fața lui își schimba culoarea tot la 5 minute. Din roșu în mov, din mov în galben din galben în albastru cu bulinuțe verzi și așa mai departe.

-Poveste lungă.

-A, tu erai? Apare Bellus de după colț, nu prea încântat de prezența mea.

-Doar nu fantoma mea.
Zic eu cu puțină seriozitate însă toți ceilalți au început să râdă.

-Nu am de unde știi. Zise el la fel de serios dar și încruntat. Pe unde ai umblat ?

-Păi în primul rând...

-Chiar nu vreau să știu.

-Ei bine, dragul meu Bel, eu vreau să știu cum de toată echipa are câte o rană sau un membru rupt iar tu nu ai nici măcar o zgârietură.

-As, scumpă As, ar trebui să știi din propria ta experiență că liderii sunt cei mai feriți de asemenea întâmplări.

-Dar liderii nu fug, scumpul meu Bel. Liderii nu sunt lași.

-Ce vrei să spui cu asta?! Se enervă din ce în ce mai tare Bel.

Monika îi făcu semne să se liniștească, însă el se apropie din ce în ce mai tare de mine la fel de nervos, până am ajuns amândoi cu nasurile lipite unul de altul. Patricio se apropie și el la 10 cm de Bellus, temându-se probabil să nu îmi facă ceva. 

-Chiar ți-a fost dor de mine. Dar mă poți privi mai ușor de la distanță. Îi zic eu zâmbind. El mă privi scârbit însă eu continuam să îmi păstrez atitudinea.

-Ai rămas aceeași parașută.

-Sincer, nu credeam că și băieții se pot numi parașute. Ești o descoperire extraordinară, Belus Saffari!

-Cățeao!

-Javră!

-Abandonata dracului!

In acea secundă toate stările, sentimentele și ce naiba sunt astea, mi s-au întors pe dos. Dar caracterul meu puternic m-a ajutat să îmi mai păstrez lacrimile pentru încă măcar o oră.

-Dacă ești atât de interesat de viața mea, părinții mei au murit, nu m-au abandonat.

-Ești sigură de asta?!

Atunci am izbugnit. Nervii mei au luat-o razna. Simțeam că îmi explodează capul iar sufletul meu o ia pe cărări necunoscute. Mintea mea era invadată de întrebări nesigure, cu jumătate de măsură. Eram obișnuită să mă cert cu Bel, dar de data asta lucrurile au devenit serioase. Știa mai multe decât știu eu sau e doar un vampir energetic și încearcă să se joace cu mintea mea? Nici nu știu ce era mai toxic: el, cuvintele lui sau mintea mea în acest moment. M-am închis în camera mea, vechea cameră. Am încuiat ușa și m-am dat la propriu cu capul de pereți. Speram totuși să nu îi sparg pentru că aș fi fost înecată și de apă, nu doar de gânduri.

-Astrid, nu trebuie să îl asculți! Spuse Patricio de la celălalt capăt al ușii.

-As, te rog, nu îl băga în seamă ! Nu știe ce spune la nervi. Își găsi și Monika momentul potrivit.

-As... Voia și Far să spună ceva însă eu l-am întrerupt țipând.

-Scutiți-mă de discursurile voastre încurajatoare!!! Lăsați-mă în pace!! Vă urăsc pe toți!!!

-Dar eu ce am făcut? Țipă și Patricio afectat.

-Știi că e și camera mea, nu? La un moment dat tot va trebui să o deschizi. Spuse Monika încercând să pară mai veselă.

Bax : Ce drăguță e Monika asta. Veselă chiar și într-o situație penibilă.

Roro : Penibilă? Toți sunt niște idioți. Cred că se pot juca cu tine!

-Lasă-mă dracului! Du-te și dormi cu Patricio!
Știm cu toții că asta vrei!! De aceea ai venit în călătoria asta afurisită! Pentru ce?! Ca să aflu la urma urmei că toți sunteți niște gunoaie!!
Monika începu să plângă iar pașii ei răsunau pe coridor.

-As.. Calmează-te. Spuse Far. Nu gândești ce spui.

-Nu-mi spune tu ce să fac!! Oricum nimeni nu te bagă în seamă!! Ești de fapt o umbră amărâtă!! Te-au adus doar ca să îi protejezi! Crezi că dacă pățești ceva o să îi pese cuiva?!
Far plecă și el..

-Iar tu... Zic eu disperată fără să mă mai pot controla. Tu.. Tânjești după iubirea mea după ce am încheiat o relație cu vărul tău. Uită-te la tine, abia scoți două vorbe pe gură. Crezi că o să te pot iubi vreodată?!

Patricio încerca să își stăpânească sentimentele dar acestea ieșeau la iveală ca un furtun plin de apă.

-Timid, laș sau prost, adu-ți aminte cine te-a salvat. Să nu uiți ce ai spus!!!!

-Scutește-mă!! Oricine ar fi făcut la fel!!