Prințesă de cartier

27. Prefer un întuneric adevărat decât o lumină falsă

-Patrick?! Nu... De ce ai făcut asta?!

El fugi spre mine și mă începu să mă dezlege.

-As? Ești bine?

Dar eu, ignorându-l, am fugit spre Silver să văd dacă mai trăiește. Nu mai respira.

-Ai stricat totul! Totul s-a dus dracu! Știai prea bine că nu are cum să mă ucidă!

El mă privi destul de uimit.

-Mă așteptam la un "mulțumesc" dar e bine și așa.

-Du-te naibii!! Îmi ies eu din minți și am început să arunc în el cu ce am apucat. Cred că e o trăsătură de familie.

-As, nu știam ce vrea să facă. Când te-am văzut așa, parcă mi s-a oprit inima. Încerca el să mă calmeze dar fără să poată izbuti.

-Măcar dacă ți s-ar fi oprit! Zic eu fără să mă gândesc de două ori.

Atunci Patrick se enervă și plecase, lăsându-mă acolo.

-Patrick? Ies eu afară din cocioaba lui Silver, amintindu-mi cât de înfiorătoare e insula asta neagră cu toate insectele ei mutante. Patrick!!!

Am fugit spre o pădure foarte deasă, habar nu am cum am intrat acolo dar parcă era un labirint nesfârșit. Dintr-o dată aud niște zgomote bizare, parcă de la un tigru dar de zece ori mai puternice. Când mă uit în spate, văd un fel de crocodil uriaș, cu gheare lungi care se apropie din ce în ce mai repede de mine, distrugând totul în jurul lui. Am alergat cât m-au ținut picioarele până am ajuns la un capăt. Era o stâncă imensă iar eu nu aveam cum să urc pe ea. Nu mai aveam cale de scăpare.

Am apucat unul dintre cuțitele mele și l-am aruncat direct în gâtul crocodilului, dar pentru el cuțitul meu era ca un ac. Le-am scos și pe celelalte două dar în zadar. Monstrul nu murea nicicum. Atunci, văd o săgeată țintită în inima crocodilului. Privesc înspre pădure și îl văd pe Patrick care aruncase cu atâtea săgeți până ce monstrul căzuse răpus.

-Ești bine? Mă întreabă după ce vine în fugă la mine. Eu mă simțeam ca și cum aș fi paralizată.

-Se pare că mă salvezi de la moarte și în lumea asta. Spun eu într-un final, zâmbind.

El se apropie ușor de mine, îmi luase o șuviță de păr și mi-o puse după ureche, după care se apleacă puțin să mă sărute pe frunte.

Atunci, negrul pustiit și înfiorător al insulei se transformase brusc într-un roz intens. Copacii nu mai erau rupți dintr-un film horror ci parcă făceau parte dintr-un vis cu acadele. Insectele dispăruseră. Pe jos era iarbă pufoasă tot roz, iar cerul părea să strălucească în sfârșit. Nu m-am bucurat în viața mea mai tare să văd culoarea asta.

-Ești bine?! Mă privi Patrick confuz, văzându-mă că mă uit în jurul meu ca un copil de 3 ani.

-Patrick, cum ai făcut asta?

-Să fac ce?! Nu părea să înțeleagă despre ce vorbesc.

-Cum m-ai făcut să văd lumea în roz?

-Ești drăguță că spui asta. Dar nu credeam că îți mai place rozul.

Se vedea că el nu înțelegea nimic și credea că vorbesc metaforizat.

-Patrick, tu ce culoare vezi?

-Nu-ți zic, ai să râzi.

-Promit că nu râd.

-Roz..

Atunci am înțeles că Patrick mă făcuse să văd așa.

-Eu până acum vedeam totul în negru dar după ce m-ai sărutat pe frunte totul a devenit roz.