Helios // Nightfall (Partea a II-a) |+18|

Capitolul douăzeci și șapte

      - Domnule Tattum, nu am idee ce m-aș fi făcut fără tine astăzi. răsuflu ușurată în timp ce ascultam motorul mașinii cum rage sub noi

      După o zi lungă de depănat amintiri alături de bunicii mei, am plecat înapoi spre White Chapel, vechiul nostru orășel damnat care mi-a adus valuri năucitoare de suferință.

      Winter îmi cuprinse mâna întra sa și apoi o duse la gură, sărutând îndelungat dosul palmei mele ca un gentleman educat ce este.
Aștept ziua în care o să pună un inel pe unul dintre degetele alea. Sunt sigură, peste măsură, că vreau să îmi petrec viața alături de el, indiferent de consecințe.

       Astăzi, ca de obicei, gândul mi-a zburat doar la mama și dacă nu eram înconjurată de persoanele dragi, m-aș fi înecat în lacrimi din nou. A fost literalmente un chin să mă abțin de a nu plânge. Planurile erau diferite la început, am promis că după ce mi-aș fi vizitat bunicii, aș fi mers la mormântul mamei mele, însă spun pas. Recunosc cu nerușinare că nu sunt pregătită pentru acest impact mult prea emoțional.

      - La ce te gândești? mă întreabă iubitul meu

      - Ghicește...

      - Îmi dădusem seama de la început. Uite, nu îți voi spune că totul va fi bine, în mod clar nu va fi, tot ce îți pot spune e că voi fi mereu aici, să te țin în brațe și să îți șterg lacrimile și te voi iubi necondiționat. Nimeni nu va mai reuși să ne separe, nici măcar Helios.

      - Am fost logodnica lui. Cât de puternică a putut fi acea vrajă aruncată asupra minții mele?

      - Într-adevăr, frumoasa mea, a avut efecte evidente asupra ta. Dar răzbunarea are un gust mult prea dulce.

      - Ești sigur că asta e ceea ce vrei?

      Winter își ia privirea de la drum pentru o fracțiune de secundă și se holbează asupra mea cu o grimasă pe față.

      - Unde vrei să bați cu asta?

      - Uite, nu vreau ca Helios să scape și de data aceasta, bineînțeles. Doar că nu vreau să pățești ceva.

      - Imposibil, cu sângele tău luat zi de zi, devin tot mai puternic. Crede-mă că îmi este frică să te mai ating, mi-e teamă că te voi răni neintenționat. În plus, avem prieteni ce ne vor sprijini la orice pas.

      Niciodată nu mi-a fost, și nu îmi va fi teamă că Winter mă va răni și cu cel mai mărunt gest. Este un om, adică vampir, mult prea bun și iubitor cu mine. De aceea am încredere oarbă în el, e de la sine înțeles care e sursa acestei încrederi, iubirea nemărginită ce i-o port. Si e o iubire ce nu poate fi explicată în cuvinte, numai eu și Dumnezeu știm cât de puternică și consumatoare este.

      - Dar Simon este muritor...nu vreau să îl amestecăm în asta.

      - Este muritor, dar se antrenează excesiv de mult. Este un vânător de vampiri în devenire.

      Mă conformam spuselor lui Winter. Avea dreptate, deși nu îmi doream să îmi implic prietenii în dramele mele, au suferit destul pe urma mea. Însă sunt atât de loiali încât se oferă voluntar pe tavă unui posibil suicid.

      Odată ajunși la conacul Pandorre, simțeam că tălpile îmi iau foc și picioarele îmi vor ceda la greutatea cărată de ele până acum. Nu corpul îmi era greu, cât tristețea care este existentă în interior. Tot ce îmi doream era să mă arunc în patul nostru călduros și să dorm, pentru a uita de toate numai câteva ore. Însă Adeline și Christian aveau alte planuri, erau curioși despre cum decurse ziua de astăzi și aveau vești noi, polițiștii mă caută cu disperare pentru ca eu să depun plângere, declarații, etc. Însă în zadar o voi face, vinovatul nu va fi prins niciodată.