Helios // Nightfall (Partea a II-a) |+18|

Capitolul patruzeci și șase

      Lipsită de puteri, am luat florile uscate și negre din vaza de lângă piatra funerară a mamei, și le-am înlocuit cu un buchet de trandafiri albi proaspăt culeși ca să înfrumusețeze aspectul sumbru al locului ei de somn infinit. Nu pot să cred că ea este acolo jos, la aproximativ doi metri sub nivelul de la care mă aflu eu. Uram această zi, ziua în care voi realiza că cea mai minunată femeie din lume se află acolo jos, departe de mine.

      M-am prăbușit în brațele lui Winter, șezând amândoi la baza acelui stejar imens, destul de înaintat în vârstă ce împiedica razele soarelui rece de toamnă să mângâie pământul ce o sufoca pe mama. Lângă ea se afla și mormântul tatălui meu. Niciodată nu mă voi împăca cu ideea că îi voi vizita numai aici, din doi oameni mari și tari ca munți au mai rămas numai niște pietre funerare.

      - Ești bine? îmi șoptește Winter în ureche

      Am mișcat afirmativ cu ajutorul capului, deși am înghițit în sec deoarece voiam să îmi țin lacrimile în frâu. El îmi plasase un sărut pe tâmplă și mă sufocase la pieptul său cu ajutorul brațelor.
Coincidența face că pietrele funerare ce aparțin părinților săi erau la numai câțiva metri de locul de veghe al părinților mei. Winter nu vine des în vizită la ei așa cum o fac eu, și acest lucru este evident. Pietrele funerare nu mai aveau foarte mult și deveneau cu totul înghițite de pământ. Mușchii verzi le acopereau numele inscripționate pe acestea și era trist. Dacă Winter nu va lua curând inițiativă, o voi face eu.

      - Ce ai simțit când părinții tăi au decedat? Și cum mai exact s-a întâmplat accidentul?

Winter oftă adânc, cred că niciodată nu am discutat în profunzime despre acest subiect, o fi el un vampir rece și fără scrupule, dar încă este o ființă cu sentimente, nu pentru oricine, adevărat. După atâta amar de vreme, în care relația mea cu Winter a evoluat peste măsură, încă nu mă pot împăca personal cu ideea că iubitul meu este un prădător fioros, ce se folosește de ființele umane pentru a supraviețui, iar eu sunt una dintre ele. Am o încredere nemărginită și pot jura pe orice că el nu s-ar atinge de mine nici măcar cu un fir de ață, și nu am idee de unde izvorăște această sursă vastă de încredere și pozitivism.

      - Era anul 1867, dacă îți vine a crede. începe Winter cu povestea decesului familiei sale

Din cele amintite de mine, Winter îmi povestise pe sărite despre părinții lui în momentul în care noi abia ne cunoscusem, dar erau doar minciuni. Căci în acea vreme, nu aflam încă că Winter este se fapt un vampir în vârstă de o sută șaptezeci și trei de ani. Actualmente, când stau și mă gândesc mai profund la acest detaliu, mă întreb cum de am reușit să rămân rațională și nu am avut parte de o cădere din pricina șocului. Acum parcă sunt familiarizată cu aceste contexte abstracte.

      - Știi, familia mea avea parte de un trai decent, dar nu atât de decent încât să ne permitem o mașină. Oricum ar fi, în acele timpuri nici nu cred că se fabricau multe prototipuri de mașini. Pe atunci, la modă era să te înrolezi în armată, în cazul bărbaților, iar femeile mergeau la biserică pentru a le jura credință partenerilor plecați pe front, deși aveau nopțile programate cu diferiți galanți.

      Am chicotit scurt, asta am adorat mereu legat de personalitatea lui, faptul că face întotdeauna haz de necaz de situațiile triste prin care a trecut, cu scopul de a face oameni să nu se gândească prea mult la evenimentele nefaste. Winter este un băiat bun, doar că soarta și destinul au fost personajele negative în povestea lui. Să fii o ființă a nopții de care toți se tem, nu e ușor. El luptă constant cu dorința de a ucide.

      - Deviezi de la subiect, iubitule. îi reamintesc după aceste momente de tăcere ale lui

      - Scuze. După cum spuneam, părinții mei își plimbau fundurile pe la baluri și mascarade într-o trăsură, care era construită de tata. Culmea faptului face că eu și Helios eram plecați. Helios era deja un vampir, și a fugit peste hotare alături de unchiul nostru Landon. Au făcut prăpăd acolo pe unde au fost. Iar eu eram pe front, nu aveam de a face cu nici o confruntare, era doar școala militară.