Helios // Nightfall (Partea a II-a) |+18|

Capitolul patruzeci și doi

Sper că ați avut parte de niște sărbători minunate alături de cei dragi. Și sper ca noul an, care ne va întâmpina peste câteva zile va fi mai bun și mai prosper pentru toată lumea. Multă liniște și bucurie! ❤️

WINTER

      Îmi deschid ochii buimac, simțind o durere ascuțită în jurul mâinilor, mai exact a încheieturilor, cât și a picioarelor. Mă aflam într-o beznă dar și o liniște mormântală.
Nu știu ce mama dracu s-a întâmplat până acum și nici ce se întâmplă acum. Tot ce îmi amintesc este că nu am reușit să scap la timp de verbina din aer și am căzut jos, ne mai reușind să mă ridic căci pielea îmi ardea și durea ca dracu. Uitasem cât de nasol e să fii uman, să simți durere.

      Iar acum sunt sechestrat într-un beci cel mai probabil, căci nu mă pot mișca ca să îmi pot da seama unde sunt. Acasă cu siguranță nu mă aflu, căci nu aud nici o voce și conacul meu e cam tot timpul umplut de oameni. Cel mai probabil mă aflu în Iad acum, nu îmi pot explica. Nu avea cine să mă salveze, și dacă acel vârcolac a ajuns la mine cu siguranță mă aflu în Iad acum.

      Eram lipsit de puteri și aveam o foame de lup, puteam face moarte de om în acest moment, dacă nu eram legat, pentru a pune mâna pe o pungă de sânge, fie el și vechi de ani de zile, doar pentru a-mi potoli această sete neastâmpărată.

      Era atât de întuneric aici, nu aveam parte nici măcar de o sursă minusculă de lumină. Aparent Iadul nu e cum mi-am imaginat până acum, este cu totul și cu totul diferit. Eram așezat în picioare, iar mâinile îmi erau întinse la maxim, legate cu lanțuri foarte grele care îmi provocau răni, cred că erau unse și cu verbină, căci îmi simțeam pielea arsă, și durea, tare.

      Deodată aud pași venind din fața mea, însă se auzea înfundat, ca și cum veneau de la o persoană din altă încăpere. Se apropiau din ce în ce mai mult de mine. Ușa prin care pătrundeai aici la mine s-a deschis și am fost orbit de lumina puternică ce venea din exterior. Tot ce am putut remarca era o siluetă care se afla tocmai în pragul ușii. Am avut nevoie de câteva secunde pentru a mă obișnui cu lumina ce îmi pătrundea în ochi.
Imediat cum ceața din ochi mi-a dispărut, am putut distinge cu lejeritatea ceea ce se afla în jurul meu

      Mă aflam într-o încăpere foarte mică, formată în totalitate din metal, de culoare albastru închis. Ușa avea un material dublu și pe partea din interior nu avea mâner, doar pe exterior. Iar persoana care stă în fața mea, spre marea mea surprindere, era tocmai April. Părea obișnuită, machiată, aranjată frumos, îmbrăcată elegant. Singura problemă de aici eram eu, pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă.

      - În final te-ai trezit. Ești inconștient de ore bune. Numai drumul până aici a durat aproape trei ore.

      Mi-am privit încheieturile rănite, pe lângă că erau într-adevăr unse cu verbină, aveau țepi mari care mi-am pătruns în piele.

      - April, ce dracu se întâmplă aici? întreb confuz, dar totuși calm

      În ciudat faptului că îmi doream să o lovesc cu capul ei perfect de toți acești patru pereți grei.

      - Nu vorbi urât, te rog. Limbajul este foarte important când comunici cu o domnișoară.

      - Încetează să te mai prezinți ceea ce nu ești, ok? Te prefaci o doamnă în public iar în privat călărești bărbații ca o cățea. Sincer să fiu.

      Ea se arătase rănită de cele spuse de mine.

      - M-ai jignit. spuse ofensată

      Am înghițit în sec, abținându-mă pe cât de mult pot să nu o iau razna.