Helios // Nightfall (Partea a II-a) |+18|

Capitolul patruzeci și nouă

*6 luni mai târziu*

      - Aceasta e cea mai bună decizie. Până când Helios își va pune în aplicare planul, vom avea timp suficient. spuse Arizona în timp ce îmi zâmbi pe sub ochelarii de soare

      - Ne vom întoarce odată cu frunzele aurii ale toamnei, deci nu vom lipsi pentru prea mult timp.

      Deși îmi va fi foarte dor de ei, recunosc că merită cu totul această vacanță minunată. Mi-aș fi dorit din toată inima ca eu și Helios să îi însoțim în acest sejur al Australiei. Însă suntem nevoiți să rămânem aici. Dar sunt sigură că anul viitor, după ce voi finaliza cursurile ale primului an al universității, eu și Winter vom pleca în propria noastră vacanță. Până atunci voi reuși să economisesc și banii necesari acestui tip de excursii. Aștept cu nerăbdare să mă debarasez complet de ceea ce se întâmplă aici și acum.

      Arizona urcă în noua mașină decapotată a lui Christian, ținându-și pălăria cu mâna pentru a nu fi luată de vânt, sunt sigură că îi va face necazuri pe drum odată ce va întâlni vântul puternic. Ea ne făcuse cu mâna și Christian demarează în trombă, ieșind din raza noastră vizuală rapid.

      - Ești bine? mă întreabă Winter iar eu dau afirmativ din cap

      Briza vântului mă învăluie din nou și o primesc cu brațele deschise, bucurându-mă de aceasta, căci aveam impresia că mă voi topi curând din pricina căldurii toride. Pot jura că este primul sezon de vară din White Chapel în care temperaturile sunt peste măsură, e ceva nou și incredibil pentru toți locuitorii. Dar e minunat.
Rochița mea albă îmi pica perfect pe trup, era foarte subțire dar potrivită pentru aceste grade interminabile.

      Piscina lui Simon ar fi minunată în acest moment.

      - Știu că și tu îți dorești să plecăm departe, în lume, oriunde... dar momentan suntem împiedicați de promisiunile pe care i le-am făcut lui Simon. îmi explicase Winter

      El îmi cuprinse fața cu ajutorul palmei sale stângi, iar mâna sa dreaptă îmi înconjoară talia asemenea unui șarpe. Mă întreb dacă nu îi este cald, căci este complet îmbrăcat în negru, și ca pantaloni avea de fapt blugi lungi. Probabil că vampirii nu simt temperatura, altfel nu îmi explic.

      - Exact, promisiunile pe care tu i le-ai făcut lui Helios. Nu eu. Sunt liberă ca pasărea cerului.

      El înghițise în sec, apoi îmi plasase un sărut pe frunte.

      - Dacă aș avea garanția că ești în siguranță constant, îți dau acordul să mergi absolut unde îți dorești.

      - Dar nu am cinci ani, sunt om în toată firea. În plus, nu vreau să călătoresc singură, ci alături de tine.

      - Curând... curând vei avea parte de viața mult dorită. Vom mânca din toate restaurantele deschise în lumea asta, îți promit că vom fi fericiți cu orice preț.

      Dacă promisiunile nu ar fi fost doar vorbe deșarte, aș fi început să zâmbesc, dar chiar dacă ele sunt făcute, încă sunt numai niște vorbe în vânt. Faptele sunt ceea ce contează.

      - Ne vedem pe seară. Fug până în pădure pentru a vâna ceva, sunt lihnit.

      - Desigur. Poftă bună.

      După ce Winter se folosește de puterile sale supranaturale pentru a dispărea din raza mea vizuală, m-am retras înapoi în conac și am avut marea surpriză -de fapt sunt obișnuită cu așa ceva- de a-i găsi pe Simon și Adeline pe canapeaua cafenie, și se giugiuleau de mama focului. Știau deja că eu sunt, așa că nici nu s-au obosit să își îndrepte privirile înspre mine.