Helios // Nightfall (Partea a II-a) |+18|

Capitolul douăzeci

OLIVIA/SKYLAR

      - În acest moment îmi explici cine e blondul ăla și ce căutai cu el?! Helios urla la mine, cu un urlet atât de asurzitor

      Tremuram din toate încheieturile, știu doar că nu voi ieși cu bine din situația asta.

      - E un coleg de muncă! îi spun încet, cu vocea tremurândă, ca un pui de vrăbioară inocent

      Helios exploda de nervi, ochii săi erau întunecați, iar în ei sclipea viclenia, păreau atât de malefici, dornic de răzbunare asupra infidelității mele. Sunt mult prea sigură că o voi încasa, niciodată în viața mea întreagă nu am fost atât de speriată precum sunt în aceste momente pline de chin. Helios continua să urle din toți rărunchii, plimbându-se prin sufragerie ca un leu în cușcă, agasat și scos din sărite. Corpul meu firav era făcut ghem pe canapea, rugându-mă să scap vie și nevătămată din mâinile lui Helios.

      Înghițeam în sec la fiecare urlet scos de el, țipetele și mustrările erau atât de gălăgioase încât inima murea încet încet, timpanul durea atât de tare la auzul remarcilor jicnitoare transmise din gura lui Helios. Mi-am astupat urechile și am început să plâng, nereușind să țin în frâu râurile din lacrimi.
Vreau să scap, vreau ajutor, nu e nimeni aici care să mă ajute acum.

      - Fetițo, ascultă aici! deodată simt prezența lui Helios în fața mea și mi-am ridicat fața ce mi se odihnea pe genunchi. Mai ai și curajul să plângi?! De ce? Tu ai ales să faci asta.

      - Dar e doar un coleg de muncă!

      - Ce tot îndrugi acolo? Ce muncă? Unde lucrezi tu?

      - Stagiară pe un post de editor.

      - De când?

      - De azi!

      - Minți cu nerușinare, după ce că am făcut tot posibilul să te scot din plasament și te-am crescut, tu îmi faci asta?! Erați bot în bot la local.

      Regret. Nu regret că i-am făcut asta lui Helios, regret că l-am expus pe Winter iar acum amândoi vom avea de suferit. Nu cred că se poate proteja de acest vampir crud și acerb. Avea dreptate, trebuia să ne ridicăm de la masă și să fugim în lume. Aș fi fugit, cu Winter sau fără el. Doar ca să scap de acest calvar, de acest demon numit Helios ce îmi distruge viața. Doar că sunt o lașă, ca de obicei.

      - E prima și ultima dată în viața ta, când vei privi un alt bărbat în afară de mine.

      Am înghițit în sec din nou, și am continuat să plâng, privind în podea secătuită, sătulă până peste cap de ceea ce e legat de Helios, dezamăgită de mine, scârbită de viața pe care o am.

      - De ce plângi? Spune!

      Mă bruschează, prinzându-mă de mâini. M-am îndepărtat de el cât de mult am putut, pentru a mă apăra de o posibilă lovitură. Era atât de puternic încât reușea să îmi țintuiască încheieturile de la ambele mâini doar cu o singură palmă, iar cealaltă, și-a așezat-o în gâtul meu, degetele sale încleștându-se tot mai tare, blocându-mi traheile.
În timp ce mă luptam din răsputeri să mă chinui pentru viața mea, îl priveam atent în ochi. Sper să îmi vadă suferința, iar dacă reușește să îmi ia ultima suflare, să afle vina cui a fost, să își dea seama cât de mult a putut să mă necăjească în acești ani de "relație".
Ochii săi erau atât de malefici, era satisfăcut de durerea mea, de faptul că mă zbat cu ultimul gram de putere pe care îl mai dețin, adora că era puternic iar eu atât de neputincioasă, adora să domine, din pricina aceasta meseria de polițist era pasiunea lui.