Helios // Nightfall (Partea a II-a) |+18|

Capitolul patru

      - Oh nu, Sky! Skylar! Ești bine? chipul brăzdat de răni al lui Caroline răsare în raza mea vizuală și brusc imaginea mea se încețoșează brusc, simțind limpede cum viața mi se scurge printre degete și simțeam de asemenea cum inima se luptă pentru a-mi pompa sânge în organism

      Și un singur gând mi-a acaparat mințile, sau mai bine zis o dorință: nu voiam să mor. Încă nu mi-a venit timpul, nu îmi doresc să părăsesc această lume atât de rapid, și cel puțin nu în acest mod.

      Brusc, Caroline își pierde simțurile, se prăbușește lângă mine pe pământul rece și umed, ce îmi vestea moartea...din gura sa a început să curgă șiroaie îmbelșugate de sânge și am început să respir sacadat, panicată, neștiind ce se întâmplă cu ea. Își închise ochii secată de puteri și cu ultimul gram de putere adunat de mine, cu ajutorul adrenalinei, m-am ridicat de la pământ fără vlagă, țipând din cauza durerii provenite din abdomenul meu în care zace o rană gigantică, din care încă se scurgea sânge, secându-mi tot corpul de lichidul roșu cald.

      Tremuram, și privirea mi se încețoșa cu fiecare secundă, am mai avut parte de încă câteva secunde de luciditate, până când urechile au început să îmi țiuie, acoperind sunetele puternice ale luptei ce se desfășura la câțiva metri de mine, totul în jurul meu s-a făcut negru și tot ce am simțit a fost impactul dureros al trupului meu cu pământul, din nou.
Tot ce mă întrebam era, oare am murit?

*

      Țineam între palmele mele cu o putere nemărginită două mâini, albe și reci, dar le țineam atât de strâns încât simțeam eu durerea...știam că în lăuntrul meu nu îmi doream să mai dau drumul vreodată acelor mâini, care îmi ofereau dragoste prin simplul contact cu pielea mea. Ghiulul de pe unul dintre degete m-a făcut să gândesc și să îl privesc lung, îmi părea atât de familiar dar totuși nu aveam idee unde îl văzusem până acum. Mi-am ridicat privirea și am observat că persoana din fața mea purta un palton gri destul de uzat, plin de nasturi de la baza sa până la gât, pe interior purta o bluză neagră, simplă.

Am mai putut zări doar o pereche de ochi albaștri limpezi și blânzi, ce mă priveau cu o dragoste vastă și plini de empatie, mă simțeam atât de protejată și iubită în timpul ce îmi priveam reflexia chipului meu în acești ochi minunați, care îmi păreau la fel de familiari, dar pur și simplu nu îmi puteam da seama unde îi văzusem înainte de acest moment unic. Părul său blond nisipos îi flutura în bătaia puternică a vântului care îi răvășea șuvițele aranjate într-o frizură perfect aranjată.
Era...minunat.

      Pleoapele mi s-au deschis involuntar și m-am trezit în camera mult prea iubită a mea pe care o împart cu iubitul meu, Helios, de luni bune.
Nu simțeam nici un strop de durere, mă simțeam perfect sănătoasă și mi-am dus mâna la abdomen unde știam mult prea bine că am suferit o rană mortală, dar pielea mea nu avea nici măcar o zgârietură și am rămas confuză.

      Am privit o secundă tavanul și m-am gândit...cine este tipul pe care îl visasem în acele momente...cu siguranță nu era Helios, nici măcar nu îmi trecea prin minte. Aveam impresia că acel vis este de fapt o tranziție, un drum îndelungat între viață și moarte, și totuși, visasem o persoană complet neîntâlnită în această viață. Am rămas doar cu întrebări...

      - Skylar! În sfârșit, am avut impresia că nu te mai trezești. am recunoscut glasul prietenei mele Caroline și m-am ridicat în capul oaselor, zărind-o pe un scaun în apropierea patului, iar Ambrose mă privirea la fel de entuziasmat, capul fiindu-i rezemat de umărul iubitei sale

      Helios nu se afla aici și brusc m-am întristat, îmi doream să fie aici.

      - Ești bine? Ultima mea amintire înainte să leșin a fost cu tine, în timp ce îți curgea sânge din gură...de fapt, sângele lor este roșu, nu am idee dacă poate fi considerat sânge