Helios // Nightfall (Partea a II-a) |+18|

Capitolul treizeci și trei

      - Te rog, întoarce-te cu spatele la mine momentan. O secundă doar.... mă roagă Winter cu o fața plouată, ținând între mâinile sale de gheață o pungă cu lichid vișiniu închis, încerca să o ascundă cât de bine putea pentru a nu intra în raza mea vizuală

      Am oftat încet, nu îmi găsesc cuvintele pentru a-i spune o data pentru totdeauna că nu mă deranjează. Winter, spre uimirea mea încă, este o ființă a nopții numită vampir și sunt total de acord cu originea sa pentru că nu am de ales într-un final. Deși este un prădător monstruos, temut de către cei vii care au idee de existența acestor oameni pe pământ, el alege să nu facă rău umanității.

      - Winter, ascultă-mă, nu ai de ales. Trebuie să o faci de față cu mine.

      Așa cum criminalii și tâlharii își au locul pe acest pământ de dimensiuni uluitoare, și el poate trăi în armonie printre oameni pentru că, în ciuda greșelilor făcute acum odinioară, este uman și are sentimente și o gândire rațională. Nu este cu nimic diferit față de un om, sau este, dar nu cu multe criterii.

      - Sau, te poți înfrupta de aici, pentru că ești slăbit și ai nevoie de puteri pentru orice eventualitate. îi spun mândră și îmi duc încheietura sub nasul său

      - Ești sigură iubito?

      - Absolut.

      Sfios, îmi ia încheietura în palma sa delicat și îmi închid ochii, pregătindu-mă pentru impactul dureros cu colții săi. Însă aștept de câteva secunde bune pentru că Winter ezită să îmi facă rău, deși m-am milogit de el, așa că deschid ochii.

       - Nu pot face asta. Te-am făcut să suferi destul. spuse el în timp ce îmi eliberează încheietura

      Însă o înalț înapoi sub nasul său.

      - Acum, te rog!

       Observ cum ochii săi se întunecă, irisul ochii săi albaștri transformându-se acum într-o culoare sângerie foarte întunecată, iar zona cearcănelor este la fel de cenușie, venele ieșind la suprafața pielii. Arăta oribil și înspăimântător, recunosc. Însă asta este Winter, repet...

      Colții i-au apărut de sub buzele palide și cărnoase și mi-au înțepat pielea nu foarte adânc, astfel, nu mă puteam abține și am scrântit de durere scurt. Winter încerca din răsputeri să își controleze fiara din interior și să nu mă golească de lichidul vital care mă ținea în viață.

      Brusc, Winter se oprise și își îndepărtează colții ușor de pielea mea acum înțepată.  Își lasă privirea în podea în timp ce își duce mâna la gură și încearcă a-și șterge urmele de sânge. Apoi se întoarce cu spatele către mine, simțindu-se iritat și deranjat de cele întâmplate adineauri.

      - E în regulă iubitule, sunt bine.

      - Nu e în regulă să fac asta. Chiar nu este un lucru bun. Nu se va mai repeta.

      - Ascultă-mă bine Winter! Suntem într-o situație de criză în care prietena mea cea mai bună a fost răpită, atât ea cât și mama ta spirituală, Adeline. Vom trece prin momente și mai grele în procesul de recuperare a acestora. Ai nevoie de putere, eu sunt inutilă aici, nu voi putea face nimic în privința asta, însă tu ai nevoie de putere. Și din câte știu eu, o umbră a nopții devine mai puternică atunci când se hrănește din ființele umane, cu sângele lor cald și proaspăt, față de vampirii ce vânează animale sau fură din rezerva de sânge donat al spitalului.

      Am oftat adânc după ce i-am confesat toată această poveste care mă apăsa pe suflet ca o piatră de câteva tone bune, nu mă lăsa să respir și nici nu îmi lasă inima să funcționeze în mod obișnuit.