Helios // Nightfall (Partea a II-a) |+18|

Capitolul douăzeci și trei

      Cu fiecare secundă scursă, trupul meu devenea din ce în ce mai imun și tremuram de frig. Eram udă până la piele iar vântul ce bătea din toate direcțiile reușea să mă înghețe de de-a dreptul. Până Winter va ajunge aici, voi deveni un iglu.

      Am nevoie de mii de explicații, cum am ajuns în situația asta? Cum de Helios a fost în stare să mă răpească pentru atât de mult timp. De ce a făcut asta? Mama cu siguranță a luat-o razna...abia aștept să o revăd, să îi spun că totul este bine. Nu vom reuși să ne răzbunăm pe Helios prin închisoare, însă iubitul meu cu siguranță va găsi o modalitate să îi vină de hac pentru tot ce mi-a făcut. Asta îmi doresc cu ardoare, răzbunare.
Îmi amintesc perfect ziua în care m-a luat de sub aripa lui Winter, împotriva voinței mele, și cu ajutorul unei vrăjitoare, chiar fata ce o călărea adineauri în sufragerie, a reușit să mă vrăjească să îmi uit ultimul detaliu din viața mea. Nu am douăzeci și unu de ani, am optsprezece. Nu mă cheamă Skylar Watson, ci Olivia Wayne.
Nu am nici o soră geamănă, persoana pe care o căutam cu disperare eram eu însumi și asta îmi pare acum atât de ciudat. L-am atins pe Helios, el pe mine...și îmi provoacă greață gândul ăsta.
Vraja a fost atât de puternică...doar moartea mea a reușit să mă desfacă de ea.

      Că veni vorba...nu am idee ce s-a întâmplat. Am murit? Nu mă doare absolut nimic, nu am nici o vânătaie, și nici nu știu cum, sau cine, m-a scos din vehiculul făcut zob și m-a întins pe iarbă. Însă eram sigură că am văzut moartea cu ochii, acea lumină mă chema să vin înspre ea, dar totuși sunt aici și îi mulțumesc lui Dumnezeu. Din pricina traumatizării provocate de Helios, am fost în stare să fac gesturi necugetate.

      Brusc, în fața mea apare Winter. Nu am mai stat nici o secundă pe gânduri și m-am afundat în brațele sale, și nu vreau să îi mai dau vreodată drumul. I-am inspirat mirosul obișnuit de mentă, începând să tremur sub palmele sale ce îmi mângâiau spatele.

      - Sky, ești bine?

      - Niciodată să nu mai folosești acel nume. Sunt Olivia.

      - Ce se întâmplă?

      - Mi-am amintit, Winter, tot! În urma accidentului suferit mi-am amintit tot.

      El mă privește șocat, așezându-și palmele pe fața mea și mă privește adânc în ochi, contactul vizual trimițându-mi fiori în întreg corpul. Mi-am mușcat buza de jos, simțind o dorință arzătoare de a-l săruta și a mă pricopsi de el, a recupera timpul irosit aiurea. Însă nu putem face asta acum, avem alte probleme ce bat la ușă, apoi, nimic nu mă va lua de lângă el din nou și vom avea parte de tot timpul din lume.

      - Te iubesc. mormăise el

      - Și eu. Dar avem probleme de rezolvat. Victima este încă prinsă între fiere și nu am putut să îl scot.

      - Vrei să spui că aia este mașina ta, și totuși ești vie? Fără nici o zgârietură?

      - Da. Ca prin minune. Nu știu de ce.

      Am fugit împreună la persoana ce se afla în mașina praf, fiind inconștientă, dar încă vie spre fericirea mea. Nu am ucis pe nimeni.
Cu ajutorul puterilor sale supranaturale, Winter a îndepărtat ușa și cu greu a încercat să sustragă bărbatul de pe scaunul șoferului. Partea inferioară a corpului era blocată între scaun și bordul deformat.
Bărbatul avea răni majore, poate chiar și fracturi. Fața îi era aproape desfigurată, fiind plină de răni deschise și zgârieturi.

      - Este numai vina mea. șoptesc în timp ce Winter așază blând trupul pe asfaltul ud și rece

      - Stai liniștită. Tot ce contează e că este viu, își va reveni într-o secundă.