Helios // Nightfall (Partea a II-a) |+18|

Capitolul treizeci

      Norii groși și fumurii acaparau ca de obicei orașul White Chapel. Vârful brazilor extrem de înalți se legănau în vântul pierdut ce anunța o probabilitate ridicată de ploaie. Prietenii mei alergau de colo-colo, în căutarea unei prăzi pentru a o vâna. Iubitul meu era foarte vigilent și asculta cu atenție fiecare mișcare pe care o producea pădurea și vietățile din ea. Uram faptul că mereu White Chapel era un oraș umed și ploios, dulapul meu era mereu ticsit de haine groase și pantofi închiși. Soarele apărea mai rar, dar era un prilej magnific pentru a lepăda îmbrăcămintea voluminoasă.

      Simon era lângă mine, analizând împrejurimile, ținând în mâini iubita sa arbaletă care a devenit pasiunea sa, iar la spate, cu ajutorul brațului i se odihnea tolba de piele maronie plină cu săgeți, care cu decenii în urmă aparținea străbunicului său. Își perfecționează ținta pe zi ce trece.
El se perfecționează pe zi ce trece. I-am neglijat pe toți în această perioadă întunecată a mea, însă am fost atentă la detalii.

      - Ești bine, Simon? îl întreb când Winter, Arizona și Christian s-au împrăștiat în căutarea animalelor

      El mă privii și am observat cum un rânjet îi apare în colțul gurii. Mi-e dor de vechiul Simon uneori, însă s-a schimbat, acum e un bărbat adevărat. Toți ne-am schimbat.

      - Da, sunt bine. Nu îți face griji.

      - Mă întreb cum ar fi stat situația acum, dacă nu îmi apărea Winter, și vampirii în cale...

      - Probabil Arizona era moartă, din vina mea. Pe de altă parte, mereu mi-am dorit o viață pe care nu o pot cataloga monotonă. Vreau să salvez vieți, să fiu cineva.

      - Te apreciez pentru asta.

      Lucrurile într-adevăr au căpătat o întorsătură catastrofală odată cu apariția vampirilor în White Chapel, zeci de oameni au fost uciși și cum orășelul este minuscul, mușamalizarea lor devenea imposibilă, mama a fost un erou și merită toate aprecierile. O femeie curajoasă și neînfricată.

      Am observat cum Simon își îndreaptă atenția asupra unei păsări de dimensiuni mai mare care zbura în înaltul cerului. Își așază vârful săgeții din arbaletă în direcția ei și așteaptă momentul oportun pentru lansare. Ca prin minune, deși era la o distanță evidentă, a reușit să o țintească și aceasta se prăbușește la pământ, fiind ucisă încă din momentul impactului cu săgeata. Simon chiar are talent la acest capitol.

      - Impresionant. îl laud

      - Cu vietățile obișnuite, cu ființele nopții este mult mai complicat, căci ei anticipează orice mișcare din timp. Avantajul puterilor lor.

       Ar fi mult prea frumos ca toți vampirii să semene cu Winter și Arizona, pașnici și aproape umanizați.

       - Am citit întreg jurnalul domnului Jonathan care a devenit vampir, odată cu fondarea orașului. El povestește acolo că atunci când vampirii se hrănesc cu sânge uman, din vena unui om, sau doar la simpla adulmecare a acestuia, îi apucă o frenezie enormă, și se pot controla cu greu, le este dificil a se opri din suptul sângelui când o fac.

      O Doamne, Winter trece prin chinuri groaznice pentru a mă ține în siguranță. Adică doar la vederea sa inima îmi bate ca nebuna și presiunea sângelui crește, cu siguranță asta îl intrigă...i-am tot propus să se hrănească din sângele meu, iar acum înțeleg de ce mă refuză.

      În scurt timp, Winter apare lângă mine și l-am îmbrățișat, peste umărul lui am observat cum Simon își lasă privirea să cadă în pământ. Refuz să cred că el are până și acum sentimente față de mine.