Helios // Nightfall (Partea a II-a) |+18|

Capitolul treizeci și cinci

      - Olivia, regret că fac asta, însă este ora șaisprezece. Cât mai ai de gând să dormi? trage Winter de mine și îmi ridic greoi pleoapele

      Literalmente îmi este greu să mă trezesc. Sunt atât de obosită încât îmi ia foarte mult timp să mă reîncarc de energie. Dorm încă de când am ajuns acasă. Iar conacul Pandorre dispune de paturi mult prea confortabile. Pe de altă parte, mă simt foarte vinovată că eu stau întinsă în pat, mă odihnesc iar prietenele noastre sunt ținute prizoniere și cel mai probabil înfometate și chinuite, nu îmi pot scoate ideea asta din cap.

      Involuntar, am început să plâng. Eram așezată pe burtă, așa că mi-am afundat capul între pernele pufoase. Aveam mai multe motive pentru care continui să bocesc. Winter, care se afla la marginea patului, a început să îmi mângâie inocent spatele, era atât de blând cu mine pe când cu cei ce merită se comportă foarte crud. Doar cu cei ce merită.
Cât timp am dormit, am avut parte numai de coșmaruri oribile, imaginea lui Helios care își îndreaptă arme în direcția mea mă bântuie în repetate rânduri. La fel și imaginea lui Winter care îl lovea neîncetat cu cruzime pe Helios și sângele țâșnea din fața acestuia. Îngrozitor. Eram sigură că nu voi trece cu bine peste aceste întâmplări oribile.

      - Fetele sunt bine, le vom recupera. Partea bună din aceste lucruri este că după ce le vom găsi, gașca noastră va fi și mai unită și neînfricată. spuse Winter optimist

      - Căci doar pe noi ne avem... completez eu îngândurată

      Aș da orice mi s-ar cere doar ca să pot vorbi cu mama, nu e necesar să am o conversație lungă, doar să îi aud vocea încă o singură dată. Un "te iubesc" ar fi mai mult decât perfect. Orice preț l-aș plăti ca să am parte de acest lucru. Însă știu că este imposibil. Nu îmi pot imagina chinurile prin care a trecut în momentul în care a murit ucisă de către acei vârcolaci. A murit de fapt ca un erou, dar ea a fost un erou mereu.
Spre norocul meu, îi am pe ei, pe Alex și pe bunicii mei cărora nu le-am mai dat de mult de veste. Sper că sunt bine. Prefer să nu îi implic în problemele mele. Ar trebui să pun mâna pe telefon și să îi sun.

      - Promite-mi că după ce le vom recupera, vom sta departe de belele. Căci nu mai rezist Winter.

      - Îți promit solemn, că mai apoi vom duce o viață obișnuită. Deci existența mea în viața ta pune bețe în roate.

      - Nici să nu te gândești să mă părăsești. Te voi blestema dacă vei face acest lucru necugetat.

      - Nu voi face asta. Acum haide, Simon s-a întors cu gustări și alimente. Nu ai mâncat foarte mult în ultima vreme, de aceea nu ai energie.

      M-am ridicat cu greu din pat și l-am urmat la parterul acestui conac imens. Simon era într-adevăr la parter și înfuleca dintr-o caserolă plină de paste. Arătau atât de bine încât îmi lăsau apă în gură.

      - Sunt făcute de mama. Ea ți-a pregătit un pachet.

      Când am gustat, sute de amintiri mi-au apărut în minte, copilăria mea majoritatea petrecută în casa familiei Reed, uitasem cât de gustos gătește mama lui Simon. Era minunat. Un deliciu.

      - Orașul se pregătește pentru noua campanie electorală, așa e? întreb

      - Da. Tata continuă să participe la preselecții, însă nu atât de aprig ca în anii precedenți.

      - Nu dorește să mai fie în continuare primar?

      - Bineînțeles că da. Însă își lasă soarta în mâinile cetățenilor.