Helios // Nightfall (Partea a II-a) |+18|

Capitolul patruzeci și trei

OLIVIA

      - Haide, liniștești-te! îmi șoptește Arizona în timp ce mă ține strâns în brațele sale reci

      Am plâns atât de mult încât lacrimile au încetat să mai cadă, dar continuam să suspin înfundat, gândindu-mă doar la Winter. Nu mă pot împăca cu gândul că l-am pierdut și pe el, inima și mintea îmi sunt înăbușite de toate amintirile alături de el, și sufletul mă durea enorm de tare, de parcă cineva îl frânse cu un bolovan imens. Și nu îl pot reface.

      Oricât mi-aș dori, nu mă poți ridica din pat, nu am mâncat nimic ieri și astăzi și sunt total lipsită de puteri, obosită mintal și fizic. Simțeam că am pierdut ceva atât de important, și chiar așa și este. Îmi pierdusem sufletul pereche. Sunt atât de egoistă acum, căci mă gândesc că poate aveam șanse să îl salvez dacă aș fi plecat cu el, reușeam sa îl scot la timp din pădure înainte de a se transforma în cenușă. Cadavrul lui este de negăsit, am căutat în tot perimetrul pădurii, în lung și în lat neîncetat.
Până acum, când prietenii mei au decis să ne cazăm la un motel căci căutările noastre erau zadarnice, Winter era dispărut.

      Îmi doresc să îi văd chipul doar o singură dată. Pentru că el este a treia persoană de la care nu am apucat să îmi iau rămas bun înainte de a pleca definitiv. Este singura mea dorință.

      Plânsetul meu a fost tulburat de telefonul Arizonei a cărui sonerie a început sa inunde camera cu un sunet puternic. Cred că a mărit volumul la puterea lui maximă pentru a nu rata nici un apel. Respirația mi s-a tăiat brusc și am aruncat ochii în telefonul ei cu o nerușinare deosebită. Însă am fost dezamăgită să văd numele lui Simon. Așteptam să fie Winter. Îmi doresc să fie Winter...

      Eu îmi pierdusem telefonul în haosul de acum două zile. Simon l-a căutat în oraș însă a avut parte de eșec, este complet pierdut, furat, sau spart.

      Arizona îi primise apelul cu nerăbdare. Iar cum volumul apelului era și el ridicat la nivel maxim, și cum Arizona se afla tocmai lângă mine, am putut auzi cu lejeritate ce avea Simon de spus.

      — Nu am încetat nicidecum căutările. Însă eu și Alex am dat greș din nou. Nici urmă de Winter. Transmite-i Oliviei că îmi cer mii de scuze pentru neputința noastră. Dar asta nu înseamnă că ne vom opri aici.

      Nu îl puteam acuza în nici un fel pe Simon, sau pe Alex. Bieții băieți nu au dormit de mai bine de patruzeci și opt de ore, fiind în pădure, căutând neîncetat vreo urmă lăsată de Winter, sau cel puțin de cadavrul său deși acest gând mă înfierează. Însă și dimensiunea pădurii este imensă, literalmente căutam acul în carul cu fân.

      — Simon, avem încredere în voi. Vă descurcați de minune. Iar Olivia vă mulțumește pentru tot efortul depus.

      — Tata a spus că va dura mai mult de o săptămână ca aburul dispozitivului să se evaporeze cu totul. Pentru că deși e noiembrie, White Chapel a decis că va veni vreme însorită, fără ploi sau vânt, astfel că nimic nu va alunga acest aer din oraș. Prognoza nu se va schimba curând.

      — Deci asta înseamnă că va trebui să mai zăbovim în acest hotel murdar încă câteva zile.

      — Îmi pare rău...

      — Nu este vina ta Simon. Nu este vina nimănui. Decât a acelor vampiri criminali, care au fost prinși cu ajutorul tatălui tău.

      Da, eu am decis că în aceste zile să nu mă întorc în White Chapel deoarece nu voi rezolva nimic de acolo. Am decis să rămân alături de prietenii mei aici, în acest motel vechi, prăfuit, uzat, pe care l-am găsit la o margine de drum între White Chapel și orășelul vecin. Însă cel ce mă asfixiază este mirosul de combustibil ce provine de la benzinăria care se află la o aruncare de băț de motel. În camerele alăturate se află și Adeline, Christian, dar și Ty, fratele lui Simon care aparent este un vârcolac.