În brațele morții (boyxboy)

4

Deschid ochii, simțind cum totul urla în mine de durere. Nu era o durere fizică normală, era un sentiment neobișnuit care-mi punea întreg corpul în ceva paralizie ciudată. Dar cu fiecare secundă, acest sentiment dispărea rapid. Până îmi recâșting conștiința, deja dispăruse, iar gândul acum îmi funcționa mai lin. Mă uit prin jurul meu, iar de data aceasta recunosc locul în care mă aflu. Înapoi în cabană. Singura diferență era ca acum era noapte, față de momentul în care am plecat, dar puteam recunoaște prea bine acest loc.

"La naiba, asta a durut puțin," murmură bărbatul de lângă mine, frecându-și fruntea. Se întoarce repede spre mine și mă atinge pe umăr. "Ești bine, Renee??" Întrebarea îi era disperată.

Mă ridic și eu în fund, scrâșnind scurt din dinți din cauza durerii tăieturii, care nu dispăruse odată cu acel sentiment de paralizie. Era o zgârietură mică, dar durea ca naiba, deși nici măcar nu era adâncă. Până la urmă chiar am reușit să ne întoarcem cu succes acasă, nu puteam să cred, deoarece în ultimele momente eram gata să consider că suntem morți. Toate aberațiile pe care le spunea brunetul, erau de fapt adevărate, iar acum mă trezeam atât de confuz și debusolat. Nu știam dacă să consider acest lucru unul bun sau nu.

Îmi ridic palma dintre cioburile de lângă mine, privind oglinda spartă în bucățele lângă mine.

"Sunt bine… dar sunt confuz. Mă doare capul și rana foarte tare," mârâi frustrat și iau o gură adâncă de aer. 

"Pumnalul este o armă blestemată, rănile provocate de el sunt cu mult mai grave. Îmi pare rău, dar în momentul acela chiar nu aveam idee cu ce să te tai mai repede," se ridică de la podea și își întinde palma.

Dau negativ din cap. "Aprinde lumina prima dată, întrerupătorul este lângă ușă."

"Mă bucur că am avut succes," murmură apăsând întrerupătorul din doi pași. Toată camera este umplută de lumină, făcându-mă să clipesc agresiv de câteva ori până mi se obișnuiește privirea. "Cel puțin cunoști locul, eram puțin speriat sincer să fiu că o să ne trezim cu totul în alt loc necunoscut pentru noi."

"Eu prin oglinda asta am venit… aici locuiesc. Dar e noapte," murmur confuz.

"Timpul nu are concept în lumea cealaltă. Ar fi putut trece câteva secunde, dar și câțiva ani pe planeta asta. Rămâne doar să aflăm."

Iau o gură adâncă de aer și mă ridic de la podea. Bărbatul se apropie de mine și mă ajută să-mi câștig echilibrul. Câțiva ani? Ce naiba— sper că nu. Era deja evident că au trecut minim câteva ore, dar să pierd câțiva ani degeaba ar fi o tâmpenie. 

Cel puțin acum eram în siguranță.

"La naiba, ce ciudat este totul. Acum cum mi-ai promis, vreau foarte multe explicații."

"Îți răspund la orice întrebare, nu am de ales," surâde ușor amuzat.

Îi simt palma pe umărul meu, dar și-o luă rapid. Eu îmi scot mănușile și le arunc pe podea, deoarece deja mă iritau și preferam să mor decât să le port în continuare.

"Cine este aici?" Aud această întrebare, privirile noastre ridicându-se spre scări, unde o văd pe Polaris cu o armă în mână îndreptată înspre noi. Fata asta era întotdeauna prima atunci când venea vorba de ceva pericol. În momentul în care mă văzu, ochii i se măresc, iar în momentul următor, fugi pe scări, strângându-mă puternic în brațe. "La dracu! Renee, unde naiba ai fost?" Glasul îi tremura ușor, ținându-mă puternic în brațe. 

"Eu—" Reușesc doar atât să pronunț, strângând-o pe fată puternic în brațele mele. "Nu mai crede nici dacă ți-aș spune," surâd încordat.