În brațele morții (boyxboy)

8

În momentul în care intru în clădire (era mult spus clădire, erau doar ruine și construcții nefinalizate), realizez cât de grea era ușa. Chiar dacă Kian cu Kyran au avut recent o mică neînțelegere, au trebuit să coopereze pentru a mișca ușa. Atât de grea era. Cântarea cel puțin 200 de kg, ceea ce era o nebunie curată.

Îmi era imposibil să mă gândesc cum o fată precum Polaris— chiar dacă ea era destul de puternică și îndrăzneață atunci când venea vorba de acest subiect— ar putea mișca așa ceva atât de ușor. Când am văzut-o pe ea cum trântește ușa, credeam că era una normală. M-am înșelat prea mult. Toată situația îmi mirosea foarte prost și chiar îmi era frică că Kyran avea cumva dreptate.

Însă într-un sfârșit eram înăuntru, iar locul părea cu mult mai sumbru decât credeam eu original. Era foarte întuneric, iar singura sursă de lumină erau crăpăturile periodice din pereți. Geamurile erau astupate cu pietre și bucăți de lemne dintr-un oarecare motiv, iar liniștea din interiorul clădirii îmi îngheța sângele în vene.

"Clădirea asta este imensă. Trebuie să o căutăm rapid. Cât se poate de repede. Ar fi mai bine să ne împărțim în două echipe," propune Kyran, privirea sa plimbându-se peste pereți. "Ce, Dumnezeu, a fost aici?" Murmură întrebarea abia auzit.

Aprind lanterna de la telefon, înghițind în sec ușor speriat când trec cu lumina peste pereți. Respirația mi-a fost tăiată. Diverse inscripții, nici nu aveam idee ce însemnau, îmi trezeau doar fiori pe șira spinării. Îmi aduceau aminte foarte mult de purgatoriu, însă acestea erau scrise în negru— mirosul vopselei simțindu-se încă foarte puternic. 

"Unde a dispărut? O fi bine? Intru pentru prima dată aici și deja vreau să ies," Aileen chiar nu părea bine în momentul ăsta. Îi arunc o privire nesigură, însă nu spun nimic.

"Probabil ceva cult dubios. Este ilegal în orașul vecin, însă la noi nu este. O fi făcând-o în secret aici. I-am văzut acum câteva luni, erau grupuri de oameni dubioși, dar când m-am apropiat de ei, deja plecaseră. Nu i-am mai văzut de atunci," ne zice Zakaius pe un ton neobișnuit de calm. El era calm aproape întotdeauna, deși pe chipul său puteai citi nesiguranța. 

"La dracu, asta e înfricoșător," murmur mai mult pentru mine.

"Au simțit probabil și ei energia negativă din locul acesta," adaugă Kyran. "În fine, cult sau nu, este ultima noastră problemă. Suntem 5. Eu cu Kian cred că ar fi mai sigur să fim aparte, deci eu cu Renee, iar voi trei. Dacă o găsiți pe Polaris, încercați să nu o atingeți până nu știm care este talismanul ei."

"Doamne ajută că nu trebuie să fiu cu tine."

"Aveai să te simți complexat."

"Dar ce facem atunci?" Îi evită Zakaius pe cei doi și pune întrebarea. 

Mă bucur cumva că eu trebuia să fiu cu Kyran, deoarece el avea cam o idee despre ce trebuie să facem și poate nu-mi va fi atât de frică. Toată ambianța din jur îmi dădea o impresie foarte înfricoșătoare.

"Să mă chemați. Fiți atenți, dacă chiar sunt spirite în locul acesta— trebuie să fiți cu ochii în 3. Nu știi ce pot să facă. Noi o să fim la etajele de sus, voi jos."

"Fă-o pe șeful," răspunde înțepat Kian.

"Iar tu fă-o pe deșteptu și taci din gură."

"Kian, Kyran, hai încetați. Nu am idee de ce tot insistați să vă certați fără rost. Haide, nu avem timp de irosit," îl apuc pe Kyran de încheietură și îl trag după mine. Dacă ăștia doi încăpățânați nu stăteau împreună, era perfect. În rest, se comportau ca două pisici ce s-au cunoscut prima dată.