În brațele morții (boyxboy)

17

"Este un talisman în casa aia, fetița aia nu are cum să fi fost omorâtă pur și simplu!" Exclam înverșunat, dar doar capăt o privire exasperată din partea lui Polaris. Deja de câteva zile îi băteam la cap, dar era fără rost. Nimeni nu mă lua în serios. 

"Ascultă, Renee, te credem, dar suntem sătuli."

"Exact," adăugă Zakaius. "Chiar dacă ar fi un talisman, noi ce-am putea face acum? Casa este sub controlul FBI-ului, mai luăm și noi o pauză până atunci."

"Dar se pot întâmpla lucruri groaznice până atunci…" le spun pierdut și înghit în sec. Toți fac schimb de priviri între ei și mă privesc compătimitor. Nimeni nu înțelegea cu adevărat ce aveam eu în minte.

Crima nu a fost pentru ei, ci pentru mine. Cum ar reacționa ei dacă ar găsi un cadavru de ziua lor de naștere? Nimeni nu mă înțelege în momentul acesta și chiar până și Kyran— singura persoană din partea căreia speram la măcar un drop de susținere, era la fel de indiferent ceilalți. Eram sătul. Nu înțeleg de ce ei nu pot vedea gravitatea situației precum mine.

A murit un copil nevinovat! Trebuia să oprim asta! Nu-mi pasă de FBI. Nu-mi pasă că o să avem probleme. Orășelul nostru are o mulțime de copii. Eu nu pot sta știind că ei ar putea fi întotdeauna victimele unui suflet idiot. Nu vreau să trăiesc în frica că următoarea zi aș putea vedea din nou un cadavru. Vreau să scap de orice pericol. Dar singur nu puteam.

"Ascultă, Renee, hai să așteptăm să plece FBI și după, bine? Acum nu ne putem pune singuri în pericol, deoarece suntem singurii care știu ce se întâmplă. Nu există un singur suspect, noi și așa am găsit cadavrul primii, chiar nu e sigur să facem acum vreo mișcare. Au mai murit oameni și vor muri, dar dacă intervenim acum, ne săpăm singuri groapa," îmi spune Kyran și își așază palma pe umărul meu. "Nu te mai învinovăți singur. Nu ești vinovat pentru moarte fetei, spiritele doar încearcă să ne facă rău."

"Nici tu nu înțelegi," mârâi frustrat și mă ridic de la masă. Mi-a pierit și cheful de mâncare. Nu mai am nevoie de nimeni și nimic.

"Renee, nu te supăra, ei acum nu au suspecți. Dacă facem ceva suspicios, o să fim primii pe listă."

"Și mie îmi este indiferent," îi răspund rece, apoi ies din bucătărie. Mă simțeam de parcă vorbeam cu pereții. Iar chestia asta mă frustra rău de tot. Nu-mi pasă că spiritele alea au ochii pe mine și pe Kyran, și probabil de aceea a fost omorâtă de ziua mea. Mie-mi pasă doar pentru că a murit. Iar eu nu suport acest lucru. Nu vreau ca oamenii să moară atât de ușor. 

///

Fugisem din brațele lui Kyran (eu cu el din când în când mai dormeam împreună, din cauza coșmarurilor. Cine ar fi știut că este atât de practic să dormi lângă o persoană?) și am ajuns aici, la casă. Noaptea zona era liniștită, era perfect. Am mai avut de-a face cu spirite, dar acum aveam pistolul la mine și-mi va fi mai ușor. Trebuia doar să găsesc talismanul și să nu las spiritul să se hrănească cu toată energia mea.

Suna ușor. Sper că și avea să fie.

Acum că am ajuns aici, mă simțeam ușor cam anxios. Înghit în sec și țin strâns pistolul lipit de mine, înainte de a ocoli bandele de "interzis" de afară, fiind atent încât nimeni să nu mă vadă. Nu era nimeni în jur, locul era pustiu. Acum că mă apropiam de acest loc, simțeam tot mai puternic sentimentul de frică. Se scurgea pe șira spinării până-n călcâie, însă acest lucru nu mă oprea. 

Cum a spus Kyran: dacă simt că vreau să plec, înseamnă că sunt pe calea cea dreaptă. Din fericire, țineam bine minte ceea ce mi-a spus bărbatul și ulterior îmi va fi mai ușor să mă orientez. Doar să nu mor de frică prima dată.

Cu primul pas pe podeaua prăfuită de lemn, un scârțâit puternic îmi făcu sângele să-mi tremure în vene. Poate mă speriam prea ușor? Doar mă folosesc de o secundă pentru a lua o gură adâncă de aer, în timp ce pornesc lanterna de la telefon. Îmi era frică până și să respir prea zgomotos, în timp ce ușa din spatele meu se trânti puternic.

Singură.

Mă întorc și caut cu privirea, dar nu observ nici o persoană. Un fior rece îmi cuprinde șira spinării. Înghit de două ori în sec și decid să nu îmi pierd timpul degeaba aici. Locul era prăfuit și plin de o ambianță stranie. Nici măcar tot sângele nu era curățat bine de pe pereți. Locul era scos dintr-un film de groază.

Spiritul o să încerce să mă sperie. Dar nu-mi pasă. Va trebui să mă fixez pe propriul plan.

Podelele scârțâiau îngrozitor cu fiecare pas, iar după modul în care era decorată, realizai ușor că aici a locuit înainte o bătrână. Mirosul persistent de pisici se simțea de afară, iar faptul că scările erau scurte, era și acesta un indiciu. În viața mea, am mai fost o singură dată aici. Dar demult. Până și proprietara era vie. Iar eu eram mic.

Ajungând la etajul doi, privirea mi se plimbă prin interior. Femeia avea prea multe camere, va trebui să mă gândesc logic, dar existau atât de multe obiecte. Cum să ghicesc care este talismanul? Nu știam cum Kyran realizează că există energie negativă, dar eu nu mă simțeam cu nimic diferit. Doar frica mai este ceea ce simt.

"Un lucru de care spiritul încearcă să te îndepărteze. Ei nu își pot atinge artefactele, dar în momentul în care ții un talisman în mână, pur și simplu realizezi. Energia negativă se simte diferit. Nu pot să explic." Cuvintele brunetului vibrau puternic în mintea mea, iar privirea îmi fuge înspre geam. Era în continuare noapte afară, iar fără lanterna de la telefon, ar fi fost și beznă aici.

Aud pași. De la parter. 

O umbră îmi apare în colțul privirii, dar când mă întorc— nu era nimic. Sau nimeni.

"Un talisman este un lucru care are legătură cu locul pe care îl bântuie un spirit. Dacă apare un spirit într-o fabrică de păpuși, ar fi o păpușă talismanul," îmi aduc aminte toate cuvintele lui Kyran, înainte de a intra în prima cameră. Femeia era una bătrână și obsedată de pisici, care ar putea fi acest talisman?

Cred că era dormitor. Era un pat micuț  și multe rafturi pline de cărți și alte prostii în jur. Spre surprinderea mea, locul era nestins. Deși după o săptămână de căutări— mi-aș fi imaginat ca totul să fie haotic, nu? Chiar și agenții au spus că au verificat fiecare colț. Însă cameră ei avea până și praf pe podea. Părea părăsită de ani buni. Sunt confuz.

Îmi frec palma de frunte și înaintez. Brusc, una dintre cărți loviră podeaua, însă de data aceasta doar tresar scurt. Deja mă obișnuiam cu trucurile lor ieftine. Mă apropii de paginile înșirate pe jos, până să realizez că pe ele erau scrise litere. 

Cu roșu. Iar culoare era încă împrăștiată, semn că era proaspătă. Cred că acest lucru mă speria mai tare decât cuvântul "PLEACĂ."

Îmi dau ochii peste cap și mă apropii de rafturile pline cu lucruri diferite și cărți și încep să mă uit printre ele. Îmi era destul de dificil, deoarece auzeam ușa cum scârțâia și pe lângă sunetul vag al unor pași de la parter— auzeam și o respirație lungă și adâncă. Iar aerul parcă devenea tot mai puțin și îndesat în cameră, lăsându-mă rapid cu o răsuflare agresivă. Idiot de spirit, încearcă să mă sperie. Am de gând să scap de el, îmi este indiferent de orice ce încearcă să-mi facă.

Lumânări. Cu diferite inscripții neînțelese, erau împrăștiate pe unul dintre rafturi. Cu aceleași înscrierii, găsesc și bilețele, unele aruncate pe podea, altele stând la vedere. Le iau în mână, dar nu simt nimic neobișnuit. Nu cred că erau parte din talisman, astfel că doar le așez tăcut pe jos. Nu înțelegeam nimic oricum din ele.

Oglinda din colțul camerei, în spatele meu, izbucni în cioburi, aproape lovindu-mă și pe mine cu ele. Mă întorc în spate, fac un pas în spate, însă mă lovesc de perete. Ochii mi se măresc brusc, privind imaginea din fața mea. Simt o durere ascuțită în braț, semn că cel mai probabil o bucată de sticlă m-a atins. Dar nu-mi păsa. Oglinda ca oglinda, am mai văzut spărgându-se. Însă cadavrul de pe perete.

Nu era aici când am intrat.

Iar faptul că era unul dintre agenții FBI, îmi făcea sângele să-mi înghețe.